Se face deseori vorbire despre istorie, de neam, de ţară, de eroi, se fac multe comemorări, lansări de carte, se organizează pe bani grei simpozioane, conferinţe naţionale şi internaţionale pe tema trecutului istoric, se ridică monumente, se fac serbări, se depun coroane. Se evocă astfel o istorie rece şi savantă, o istorie a forţelor de producţie, a conflictelor de interese, a centrelor de influenţă interne şi externe, a teoriilor seci inventate de oameni. Nicidecum, aşa cum şi-ar fi dorit Ion Gavrilă Ogoranu şi toţi cei care au format Rezistenţa Anticomunistă din România, o istorie care suferă, care plânge, care speră, luptă şi se zbate să supravieţuiască, ce-şi apără credinţa în Hristos, nevoile şi neamul, demnitatea celor înfrăţiţi cu râurile, ramurile, pe scurt a celor ce-au făcut fapte istorice. A celor care, murind, au lăsat prin testament, ţării, cuvintele:
- „Mamă ţară, iartă-ne că am cutezat să luptăm şi să murim pentru tine“
Astfel şi-ar fi dorit foştii deţinuţi politic să fie evocate de către generaţiile ce au urmat faptele, lupta, gândurile, sentimentele celor care nici până astăzi nu au nici cruce şi nici morminte.
Ion Gavrilă Ogoranu, şeful Grupului Carpatin Făgărăşan, a încercat după ’90 să scrie istoria Rezistenţei Anticomuniste. Şi a reuşit. Volumele „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc“, şapte la număr, descriu realitatea aşa cum a fost ea, aşa cum s-a petrecut, pe cărări de munte, în ierni lungi şi geroase, în bătaia armelor miliţienilor, securiştilor, a armatei, a glasului fiecărei Iude de lângă ei, fie frate, vecin, dascăl, preot, pionier, pădurar sau şef de brigadă. A pus faţă în faţă această crudă realitate cu documentele culese din arhivele fostei securităţi.
Până la 1 mai 2006 a scris şi a căutat neîncetat. „Misiunea noastră se va încheia doar când ne vor bate cuiele“ spunea în fiecare an, la comemorarea de la Crucea de la Sîmbăta de Sus, Ion Gavrilă Ogoranu. Au trecut 17 ani de când simbolul Rezistenţei Anticomuniste din România, Ion Gavrilă Ogoranu, s-a suit la ceruri. Nimeni nu-şi mai aduce aminte de numele lui, nici măcar cei ai locului, care pot organiza măcar o manifestare care să aducă aminte de cei care au luptat ca noi să ne bucurăm astăzi de libertate. Din păcate au fost și mai sunt voci care se pronunță răspicat. „Mai terminaţi cu atâta Foştii“, sau „Orice faceţi, dar să nu fie despre legionari“. Dacă astfel reacţionează autorităţile publice, cele care trebuie să apere istoria şi să respecte memoria eroilor neamului, atunci nu ne mai mirăm că tinerii de astăzi nu-şi cunosc istoria și nu-şi cunosc eroii. Autorităților le pasă doar de interesele lor.
În Ţara Făgăraşului, zona unde a existat cea mai dură luptă împotriva instalării comunismului, există doar un monument care aminteşte de lupta anticomunistă. Și acela se degradează sub ochii Primăriei Făgăraș. Cetatea Făgărașului ar putea găzdui un muzeu dedicat luptei anticomuniste, dar nu se vrea. Nu trebuie să uităm că zidurile medievale sunt udate de sângele eroilor anticomuniști.
A fost edificată la Sâmbăta de Sus o Cruce -Monument de Ion Gavrilă Ogoranu, când era în viaţă. Parcă ştia că nimeni nu se va mai opri asupra luptei lor şi că vor fi daţi uitării. Au trecut 32 de ani de cînd România s-a eliberat de sub jugul comunist şi alţi 50 de când mii de oameni au murit în luptă, au fost închişi în lagăre şi închisori comuniste, au fost persecutaţi, bătuţi şi „reeducaţi“ în temniţele Aiudului, Gherlei, Pitești, Făgăraşului, Canalului şi nu numai. Mai toţi s-au suit la ceruri şi privesc de acolo de sus ce s-a întâmplat cu lupta lor. Versurile „Plânge printre ramuri luna...“ spun însă tot. (Lucia BAKI)
