G4Media

Liderii coaliției PSD-PNL-UDMR au decis luni într-o ședință primele măsuri de austeritate pentru a acoperi deficitul de încasări estimat la 20 de miliarde de lei, informează G4Media. Astfel, pentru a elibera presiunea de pe bugetul de stat, liderii coaliției au decis stoparea angajărilor la stat și înghețarea salariilor până la adoptarea unei noi legi a salarizării, au declarat pentru G4Media surse din coaliție.

În schimb, cele trei partide au decis să nu elimine cumulul pensie-salariu la stat, așa cum intenționa Ministerul Finanțelor. Coaliția a susținut că o astfel de decizie nu ar putea fi luată prin ordonanță de urgență pentru că ar fi constituțională. Pentru a rezista la controlul de constituționalitate, o astfel de interdicție ar trebui impusă prin lege, susțin liderii coaliției.

Ca urmare a acestei decizii, premierul Nicolae Ciucă va putea să cumuleze în continuare pensia de militar (în valoare totală de 148.446 de lei pentru tot anul 2021) cu salariul de premier.

În cadrul ședinței, președintele PSD Marcel Ciolacu a propus introducerea unui impozit suplimentar pentru veniturile bugetarilor care depășesc salariul președintelui, dar alți lideri au spus că un astfel de impozit ar fi neconstituțional dacă i-ar viza doar pe bugetari, nu și pe angajații din mediul privat. Impozitul i-ar fi vizat inclusiv pe șefii unor instituții precum ASF, ANRE, ANCOM.

O altă decizie luată de liderii coaliției este reducerea cu 10% a cheltuielilor la bunuri și servicii din instituțiile publice (adică achizițiile din ministere, agenții guvernamentale etc.)

G4Media a scris vineri, 21 aprilie, că un proiect de ordonanță de urgență aflat pe circuitul interministerial detaliază principalele măsuri ce vor fi luate în ministere, agenții, primării pentru acoperirea găurii la buget. G4Media a obținut proiectul, care poate suferi modificări. Unele dintre măsurile de economisire vizează atât instituțiile bugetare, cât și companiile cu capital de stat.

Motivul tăierilor de bugete: veniturile la bugetul de stat sunt mai mici cu 4,7 miliarde de lei față de program doar în primul trimestru, iar diferența proiectată pentru întregul an este de 20 miliarde de lei. Premierul Ciucă i-a cerut ministrului Finanțelor, Adrian Cîciu, un plan pentru economii la buget.

Proiectul de OUG prevedea că e interzis cumulul pensie-salariu la stat, cu excepția educației și sănătății.

Coaliția a mai decis că o persoană poate face parte maxim dintr-un consiliu de administrație al unei companii sau instituții de stat, potrivit surselor G4Media. Impactul bugetar al măsurii va fi zero dacă nu va fi scăzut și numărul de locuri din consiliile de administrație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here