Cazul Nadăș demonstrează cel mai bine corupția din instituțiile statului român. Satul a fost retrocedat unor inși care au știut unde și când să acționeze, uzând de lăcomia unor notari, experți topo, judecători sau funcționari publici. Toți au adus în actualitate poveștile cu grofi, folosindu-se de averile lor, deși, după 1948, situația acestora a fost elucidată juridic. În atare condiții, Nadășul a fost retrocedat ilegal în 2006. Prin sentința civilă 657/2006, pronunțată de Judecătoria Ineu la numai două termene de judecată, în Dosarul 457/2006, s-a retrocedat soților Colțeu Viorica și Colțeu Mihai Alexandru suprafața de 8747 ha, ce reprezintă, conform hărților cadastrale, întreaga suprafață a Satului Nădăș, sat component al Comunei Tauț din Județul Arad. Numai că acești inșii care au râvnit la averea Nadășului s-au lovit de sătenii care își iubesc și își apără locurile moștenite din străbuni. De 17 ani nădășenii bat la ușile instanțelor de judecată pentru a anula sentința de retrocedare a satului către familia Colțeu, cea care susține că ar fi dobândit, prin 2002, averea grofilor Grosz Iosif Grosz Helena, de la o oarecare Ecaterinei Mairovitz pe care au îngrijit-o. Totul s-a bazat pe un certificat de moștenitor parafat ilegal de notarul Vlai Adrian din Arad. De 7 ani însă nădășenii vin la instanțele din Brașov unde dosarul ,,Nadăș“ bate pasul pe loc, ba la Judecătorie, ba la Tribunal și inapoi la Judecătorie. La 20 aprilie, ora 13.00, a fost un nou termen la Judecătoria Brașov. Procesul care s-a judecat la Judecătoria Brașov este în stadiul de judecată pe fond. S-a ajuns în această situație după 17 ani de procese la diverse instanțe din România, după ce o judecătorie a emis o decizie prin care a recunoscut dreptul de retrocedare al unei unei familii care a pretins că are acest drept după ce a pretins că ar fi îngrijit urmașii unui grof. Nădășenii au fost la sute de înfățișări până acum, dar sfârșitul acestui lanț de procese este încă departe. Mai ales că că există pe rol și o cauză penală pentru instigarea la abuz în serviciu și de abuz în serviciu. La termenul de joi, judecătorul a anunțat că va prezenta o soluție în următoarele zile.
- ,,Noi sperăm să fie respinsă solicitarea familiei Colțeu. Ne vrem satul înapoi din toate punctele de vedere, iar dreptatea nu poate fi decât de partea noastră“ spune Nicolae Rad, liderul nădășenilor care n-a lipsit de la niciun termen de judecată indiferent la ce instanță și din ce oraș a poposit dosarul ,,Nadăș“.
- ,,La termenul din data de 20 aprilie 2023 se urmărește de către intimatele Colțeu Viorica, Colțeu Mihaela (fiica) Ilieș Simona (fiica), introduse în cauză, urmare a decesului lui Colțeu Mihai Alexandru, suspendarea dosarului pentru a se tergiversa soluționarea pe fond a cererii de revizuire. Sperăm ca instanța, Judecătoria Brașov, prezidată de dl. Magistrat Alexandru Răducu să nu accepte o asemenea cerere de suspendare, care nu reprezintă decât un gest disperat al intimaților Colțeu de a stopa soluționarea cererii de revizuire, care conform legii și probelor administrate nu poate fi decât admisă de instanță, după 17 ani de la pronunțarea unei sentințe care a bulversat întreaga țară, fiind fără precedent a se retroceda o unitate administrativă a STATULUI ROMÂN, un sat“ a explicat av. Coroiu Vasilica de la Baroul București, reprezentanta sătenilor din Nadăș.
Această cauză este cunoscută în întreaga țară, dosarul fiind judecat atât de instanțele penale cât și de cele civile.
Judecătoria Brașov, runda a 2-a
Instanțele penale, respectiv Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin Încheierea penală nr. 415//21.12. 2015, pronunțată în Dosarul nr.1191/59/2016 a admis cererea parchetului DNA Timișoara și a desființat, în temeiul art. 549 indice 1 c. pr. penală, Certificatul de moștenitor nr. 5/31.01.2003 și actele subsecvente, încheierea penală rămânând definitivă prin Încheierea penală 603/09.06.2012, pronunțată în același dosar de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală. După emiterea de către ÎCCJ a Încheierii penale nr. 603/09.06.2012, s-a solicitat de către Comisia Județeană Arad de Aplicare a Legii 18/1991 și de către Comisia Locală Tauț, revizuirea sentinței civile nr. 657/2006, urmare a unei cereri de strămutare, dosarul de revizuire a fost strămutat spre soluționare la Judecătoria Brașov, dosarul fiind înregistrat sub nr. 1265/246/2017 cu termen la 20 aprilie 2023.
- ,,Inițial, contrar probelor și contrar celor două sentințe penale adoptate de Curtea de Apel Timișoara și ÎCCJ, cele două comisii și sătenii din Nadăș, s-au confruntat cu o soluție nefavorabilă din partea Judecătoriei Brașov, sentința civilă nr.733/2020 pronunțată în Dosarul nr. 1265/246/2017 fiind contrară legii și a hotărârilor penale menționate de magistrat Andreea Beatrice Popa. Sentința nelegală a fost recurată de cele două comisii și de cei 75 de intervenienți persoane fizice, săteni din Nadăș“ explică avocat Coroiu Vasilica din Baroul București, care îi reprezintă pe sătenii din Nadăș.
În recurs cei trei magistrați care au constituit completul de judecată, respectiv Mia Irina Bâlc, Ana Cîrloanță și Lia Spătăceanu, prin Decizia civilă nr. 113/12.11.2020, au dispus admiterea recursurilor formulate, au casat sentința civilă nr. 733/2020 și au trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Judecătoria Brașov, cu termen la 20 aprilie 2023.
- ,,Credem că într-adevăr instanțele de la Brașov investite cu soluționarea cererii de revizuire să pronunțe o soluție corectă și să repare actul de injustiție săvârșit prin sentința civilă nr. 657/2006. Este important de reținut că familia Colțeu nu are niciun drept asupra imobilelor terenuri și construcții din Nadăș, întrucât nu are nicio legătură de rudenie cu fostul grof Grosz Iosif și fosta soție a acestuia, Grosz Helena, cu atât mai mult cu cât în anul 1948 când s-a efectuat naționalizarea de Statul comunist s-a preluat o suprafață de 4.700 ha pădure de la o societate comercială, Societatea Forestiera Nadăș, nu de la familia Grosz așa cum în mod nelicit susțin beneficiarii acestei retrocedări“ a mai explicat av. Coroiu Vasilica de la Baroul București.
Falsul susținut de angajați din instituțiile statului
Av. Coroiu Vasilica a mai explicat că instrumentul des uzitat de familia Colțeu pentru dobândirea în mod nelegal unor bunuri imobile este falsul. În acest sens familia Colțeu a cooptat în anturajul său și un expert topograf, Dămăcuș Gheorghe, care a întocmit tot prin fals ca și notarul Vlai Adrian trei expertize topo false. Pentru a sprijini și favoriza familia Colțeu, expertul a modificat hotarele proprietăților sătenilor: Biriș Iovu, Tolan Ofelia și Ciobanu Iovu, de așa manieră încât numerele topo să fie astfel configurate încât să fie cuprinse în suprafața retrocedată familiei Colțeu. Instanța penală, de data aceasta Tribunalul Arad, Secția penală, prin Încheierea penală nr. 76/09.08.2022 a desființat ca fiind false rapoartele de expertize întocmite prin fals de expertul Dămăcuș Gheorghe, expertize care au stat la baza retrocedării către familia Colțeu, a imobilelor deținute de Biriș Iovu. Tolan Ofelia și Ciobanu Iovu. Nădășenii speră ca la termenul din 20 aprilie 2023 de la Judecătoria Brașov coșmarul să se încheie, iar satul să-și redobândească liniștea, uitând de familia Colțeu.
Dosare penale
După dobândirea de către familia Colțeu a sentinței de retrocedare completată de numeroasele acțiuni întreprinse împotriva sătenilor, le-au fost luate localnicilor sălașurile cu sau fără hotărâri judecătorești, inclusiv recoltele, au fost supuși unor executări silite, cetățenii satului Nadăș având ca lideri pe Biriș Iovu și Rad au angajat ca avocat să le apere interesele pe avocat Coroiu Vasilica de la Baroul București. ,,În ianuarie 2015 a fost înregistrată o plângere penală împotriva tuturor persoanelor care au contribuit la obținerea hotărârii judecătorești de retrocedare, inclusiv împotriva soților Colțeu și a notarului Vlai Adrian din Arad, care prin fals intelectual a emis un certificat de moștenitor, care a fost folosit de familia Colțeu pentru a obține suprafața de 8747 ha“ explică av. Coroiu Vasilica.
Prejudiciul stabilit de DNA, 27 milioane euro
Urmare a Plângerii penale formulate de Biriș Iovu și Rad Nicoale, reprezentați de av. Cororiu Vasilica, a fost emis, la data de 5 martie 2021, de către DNA Structura Teritorială Timișoara Rechizitoriul prin care au fost trimiși în judecată în calitate de inculpați Colțeu Viorica, Colțeu Mihaela, între timp a decedat Colțeu Mihai Alexandru, notarul Vlai Adrian și Ocolul Silvic Privat Nadăș, administrat de familia Colțeu pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, prejudiciul fiind estimat la 27.000.000 euro. În prezent dosarul penal constituit în baza rechizitoriului se află pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, înregistrat sub nr. 374/59/2021.
- ,,Anterior emiterii rechizitoriului autoritățile de cercetare penală au constatat că Certificatul de moștenitor nr. 5/31.01.2003 a fost emis prin fals de către notarul Vlai Adrian, cel care fusese condamnat cu suspendare pentru fapte similare în alt dosar. Din păcate acest notar n-a mai fost sancționat penal în cazul Nadăș întrucât fapta săvârșită a intrat în sfera prescripției penale. Dar DNA Timișoara a declanșat procedura de desființare a certificatul de moștenitor ca fiind fals, acesta constituind actul de bază pentru obținerea sentinței de retrocedare“ explică av. Coroiu Vasilica.
(Lucia BAKI)