- ,În Sfânta și Marea Vineri, se prăznuiesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița, și înainte de toate, crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El” spune Triodul cu privire la înfiorătoarele clipe ale agoniei Domnului nostru Iisus Hristos.
Egeria, pelerina apuseană care ne-a lăsat unul dintre cele mai pitorești jurnale din istoria pelerinajelor la Locurile Sfinte, scria pe la 384 d.Hr:
,,Iar când sosesc în fața Crucii, începe să se lumineze (lux clara incipit esse). Aici se citește din nou pasajul despre aducerea Domnului la Pilat și se citesc toate câte le-a spus acesta Domnului și iudeilor. După aceea, episcopul se adresează poporului, încurajându-i (confortans eos), fiindcă, după ce s-au trudit toată noaptea, urmează să se trudească și în această zi și îi îndeamnă să nu se lase (non lassendur), ci să aibă speranță în Dumnezeu, Care le va întoarce mare răsplată pentru truda aceasta (maiorem mercedem pro eo labore). Și astfel, încurajându-i, atât cât se poate și el, adresându-li-se, spune așa: Duceți-vă acum fiecare la căsuțele voastre (ad domumcellas vestras), odihniți-vă puțin (modico) și pe la ora a doua din zi să fiți cu toții pregătiți aici, astfel încât de la ora aceasta și până la ora a șasea, să puteți contempla Sfântul lemn al Crucii (sanctum lignum crucis), cu credința că lucrul acesta îi va fi de folos fiecăruia dintre voi, întru mântuirea sa (ad salutem). Iar de la ora a șasea, trebuie din nou să ne întâlnim în acest loc, adică în fața Crucii, pentru a ne dedica lecturilor și rugăciunilor, până în noapte”.
Creștinii primelor veacuri trăiau cu emoție fiecare clipă a Patimilor Mântuitorului. ,,Așadar, după ce se face Liturghia la Cruce, adică înainte de răsăritul soarelui, se duce fiecare plin de speranță (animosi) la Sion, pentru a se ruga la acea coloană unde a fost biciuit Domnul (ad illam columnam, ad quem flagellatus est Dominus). Apoi se întorc la casele lor, se odihnesc puțin și sunt apoi îndată prezenți. Și astfel, așează un tron pentru episcop pe Golgotha, în spatele Crucii, în locul în care acesta stă acum în picioare. Se așează episcopul în tron (residet episcopus in cathedra), pune în fața lui o masă acoperită cu o pânză de in (sublinteata). În jurul mesei stau diaconii și aduc un sipet de in (sublineata). În jurul mesei stau diaconii și aduc un sipet de argint aurit (loculus argenteus deauratus), în care se află Lemnul Sfânt al Crucii; este deschis sipetul, este arătat și este apoi așezat pe masă, atât Lemnul Crucii cât și înscrisul (titulus). Și după ce Lemnul Sfânt a fost așezat pe masă, episcopul, șezând, Îl prinde în mâini de extremități iar diaconii, stând împrejurul lui, veghează (custodent). Și este nevoie să vegheze deoarece, după obicei, întreg poporul, venind unul câte unul (unus et unus), atât credincioșii cât și catecumenii, înclinându-se în fața mesei (acclinantes se ad mensan), sărută Lemnul Sfânt și trec mai departe. Și fiindcă se spune că odinioară (nescio quando) cineva a mușcat (fixisse morsum) și a furat (furasese) din Lemnul Sfânt, diaconii stau acum împrejur și veghează ca nu cumva vreunul să îndrăznească să o facă din nou. Și astfel trece tot poporul, unul câte unul, înclinându-se toți, atingând mai întâi cu fruntea și apoi cu ochii Crucea și înscrisul, și sărutând astfel Crucea trec mai departe (primum de fronte, sic de oculis tangentes crucem et titulum, et sic osculantes crucem pertranseunt), însă nimeni nu întinde mâna pentru a atinge (manum autem nemo mittit ad tangendum). Și după ce au sărutat Crucea, trecând ei mai departe, stă în preajmă un diacon care ține în mâini inelul lui Solomon (anulum Solomonis) și vestitul corn din care erau unși regii (cornu illud, de quo reges unguebantur). Sărută (osculantur) cu toții cornul, salută inelul (attendunt et anulum)…Și după ce s-a făcut ora a șasea, merg în fața Crucii, fie ploaie, fie arșiță (sive pluvia sive estus sit), căci locul acesta este în aer liber (subdivanus), ca un fel de atriu imens și nespus de frumos (quasi atrium valde grandem et pulchrum satis), așezat între Cruce și Anastasis (N.R- este vorba de cele două biserici: cea de la Anastasis și cea de la Cruce)…Iar la fiecare lectură și rugăciune în parte este atâta emoție (affectus) și geamăt (gemitus) în tot poporul, încât este lucru de mirare (mirum sit). Căci nu este unul, bătrân sau tânăr (neque maior, neque minor), care în acea zi, în acele trei ore, să nu plângă cât nu se poate spune (ploret, quantum nec estimari potest) pentru cele pătimite de Domnul pentru noi (pro nobis). După aceasta, când se apropie ora a noua, se citește acel pasaj din Evanghelia după Ioan în care se spune cum Domnul își dă sufletul (reddidit spiritum). Și, odată citi pasajul, se face rugăciunea și Liturghia” menționează Egeria.
Evanghelia de la Matei relatează toate aceste clipe de coșmar, în care se părea că binele pierde în fața răului, dar răul va fi zdrobit în cele din urmă.
,,Și pe când vorbea încă, iată, a sosit Iuda, unul dintre cei doisprezece, și împreună cu el mulțime multă cu săbii și cu ciomege, de la arhierei și de la bătrânii poporului. Iar vânzătorul le-a dat semn, zicând: Pe care-l voi săruta, Acela este; puneți mâna pe El.. Și îndată apropiindu-se de Iisus, a zis: Bucură-Te, Învățătorule! Și L-a sărutat. Iar Iisus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus și L-au prins. Și iată, unul dintre cei care erau cu Iisus, întinzând mâna, a tras sabia și lovind pe sluga arhiereului, i-a tăiat urechea. Atunci Iisus i-a zis: Întoarce sabia ta la locul ei, că toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri…În ceasul acela a zis Iisus mulțimilor: Ca la un tâlhar ați ieșit, cu săbii și cu ciomege, ca să Mă prindeți. În fiecare zi ședeam în templu și învățam, și n-ați pus mâna pe Mine. Dar toate acestea s-au făcut ca să se împlinească Scripturile proorocilor. Atunci toți ucenicii lăsându-L, au fugit. Iar cei care au prins pe Iisus L-au dus la Caiafa arhiereul, unde erau adunați cărturarii și bătrânii…” (Matei 26, 47-57…ș.a.)
Capitolul 26 al Evangheliei de la Matei cuprinde întreaga dramă existențialistă a Cinei de pe urmă, a parodiei unui proces instrumentat (,,Mai pe urmă însă au venit doi și au spus: Acesta a zis: Pot să dărâm templul lui Dumnezeu și în trei zile să-l clădesc”- Matei 26,61)…mizerabilul gest teatral al unui ,,popă politic”: ,,Atunci arhiereul și-a sfâșiat hainele, zicând: A hulit! Ce ne mai trebuie martori? Iată, acum ați auzit hula lui…” (Matei 26,65). Cea mai infamă răutate și ticăloșie a întregii istorii s-a condensat în capitolul 26 al Evangheliei de la Matei. ,,Și au scuipat în obrazul Lui, bătându-l cu pumnii, iar unii Îi dădeau palme, zicând: Proorocește-ne, Hristoase, cine este cel ce Te-a lovit?” (Matei 26, 67-68).
Apoi vine trădarea lui Petru proorocită de Iisus și cocoșul care a cântat a treia oară. Urmează stâlpul infamiei, cele 39 de lovituri de bici- celebrul și odiosul ,,flagrum” conceput din fâșii de piele terminate cu bile de plumb și bucăți de os de oaie ca să sfâșie pielea, tunica roșie, coroana de spini făcută din crengi de jujuba, un arbore comun în Iudeea și Pilat care a spus: ,,Ecce homo!”. ,,Poate că voia ca mulțimea să înțeleagă consecințele alegerii făcute. Fără îndoială că încerca să arunce asupra ei vina pentru uciderea lui Iisus” (Iisus și epoca Sa, Charles Bricker, Lionel Casson, Charles Flowers, Wendy Murphy, Bryce Walker, Bernard Weisberger).
Bara transversală- ,,patibulum” Îi este pusă pe ceafă și drumul până la Golgota- colina aridă aflată în afara zidurilor Ierusalimului până la ,,stipes-ul” , adică stâlpul de lemn pus acolo în permanență, gata să servească răstignirii. ,,Și când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpățânii, L-au răstignit acolo pe El și pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta și altul de-a stânga…Iar unul dintre făcătorii de rele răstigniți îl hulea zicând: Nu ești Tu Hristosul? Mântuiește-Te pe Tine însuți și pe noi. Și celălalt, răspunzând, îl certa, zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, că ești în aceeași osândă? Și noi, pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău. Și zicea lui Iisus: Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în Împărăția ta. Și Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc, astăzi vei fi cu Mine în rai!” (Luca 33-42)
Așa s-a scris chintesența istoriei umane! De mii de ani, omenirea pendulează între Irod, Iuda, Ana, Caiafa, Pilat și Iisus, adică între legiferarea crimei, a proceselor instrumentate celor nevinovați, a instituției duplicitare și alegerea Izbăvirii prin Adevăr.
(Ștefan BOTORAN)
