Săptămâna Verde a fost programată, la Școala Gimnazială ,,Ovid Densușianu” din Făgăraș, pentru perioada 27- 31 martie a.c., când elevii s-au bucurat de activități inedite pregătite de cadrele didactice.

  • ,,Cadrele didactice, împreună cu părinții și elevii au planificat activități pe teme diverse, cum ar fi: biodiversitatea, protejarea mediului, ecologizarea, reciclarea materialelor etc., dar și drumeții și excursii tematice, majoritatea în parteneriat cu ONG-urile, asociațiile locale și județene a căror obiect de activitate este mediul, colectarea deșeurilor, protecția faunei și florei, dar și alimentația sănătoasă. Pe parcursul săptămânii, în cadrul monitorizării activităților, am constatat interesul deosebit manifestat de elevi, implicarea acestora în activitățile derulate. Am apreciat produsele interesante realizate de aceștia sub îndrumarea cadrelor didactice (ex. flyere, broșuri, afișe, produse digitale etc.). Cred că începem cu toții să conștientizăm cât de important este mediul înconjurător și protejarea acestuia” a spus Iuliana Aldea, directoarea Școlii Gimnaziale ,,Ovid Densușianu”.
  • ,,Tema activității de astăzi este plantarea semințelor unei plante. În fiecare zi am avut o altă temă, luni a fost realizarea unei machete ,,Orașul verde”. Elevii au confecționat căsuțe, copaci, vegetație. Marți am fost la un restaurant unde li s-au prezentat copiilor principiile unei alimentații sănătoase.. Miercuri am realizat, din materiale refolosibile, instrumente muzicale și am vizionat un material despre un cântăreț care cânta la frunze. Ziua de Vineri a fost selectată pentru un program de curățenie în curtea școlii și în parcul de lângă școală. Copiii au realizat obiecte foarte interesante din materiale reciclabile și au dovedit că pot pune în practică ceea ce au aflat pe parcursul activității” a spus Gabriela Cocan, profesoară la ciclul primar- Clasa Pregătitoare B.
  • ,,Activitățile propuse de elevi, părinți și noi, învățătoarele de la clasele a IV-a B și a IV-a C, au fost interesante. Copiii au participat activ în desfășurarea fiecărei activități. Au ecologizat zona școlii și a promenadei Cetății Făgăraș, au înțeles ce importanță are această acțiune și în același timp am observat schimbările petrecute în natură primăvara. Am continuat apoi cu activități de sădire a unor plante de primăvară” a spus Gabriela Ionuț, profesoară la ciclul primar.
  • ,,Înțelegând importanța colectării selective a deșeurilor, copiii au   confecționat din materiale reciclabile diferite obiecte. În ultima zi a săptămânii, elevii au realizat un meniu sănătos pentru o zi folosind piramida alimentelor și observând rolul fiecărui aliment sănătos” a spus profesoara Georgeta Florea, tot în cadrul ciclului primar.
  • Daniela Streza, logoped, a susținut o activitate interesantă, antrenând copiii în jocuri de propoziții în funcție de cuvântul extras din bilețelele alese. ,,Niciuna din activitățile mele cu copiii nu a fost previzibilă, tocmai de aici a plecat încântarea elevilor” a spus Daniela Streza.  (Ștefan BOTORAN)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here