,,Dumnezeu nu m-a lăsat”. Preotul Gheorghe Opriş a trecut prin infernul lui Ţurcanu, la închisoarea Piteşti

Părintele Gheorghe Opriş s-a născut pe 14 februarie 1927, în satul Dridif, lângă Făgăraş. A urmat cursurile Liceului „Radu Negru” din Făgăraş şi ale Liceului Comercial din Braşov, apoi s-a înscris la Institutul Teologic de la Sibiu. În timpul efectuării studiilor liceale s-a înscris în Frăţiile de Cruce, organizaţie creştină şi anticomunistă a elitei tinerilor români. A fost arestat la 9 iunie 1948, pe când era în sesiunea de examene din anul I, împreună cu alţi studenţi teologi, la ieşirea din Capela Institutului Teologic. A fost închis la Securitatea din Sibiu, apoi la cea din Braşov, unde i-a întâlnit şi pe luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului.

L-a încurajat Părintele Arsenie Boca în închisoarea Braşov

În închisoarea Braşov,  Gheorghe Opriş îl întâlneşte şi pe Părintele Arsenie Boca, care se roagă pentru el, în timpul anchetei. ,,Vei scăpa tu şi din asta şi îţi vei vedea de treabă”, avea să-i spună Părintele Arsenie Boca, într-o discuţie dinaintea procesului. De vorba aceasta îşi va aduce aminte tânărul deţinut la Gherla.

Condamnat la 3 ani de închisoare

În februarie 1949 a fost judecat şi condamnat, prin Sentinţa nr. 33/ februarie 1949,   într-un lot de tineri de Tribunalul Militar Braşov la trei ani închisoare corecţională pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”.  Tânărul student Gheorghe Opriş cunoaşte calvarul închisorilor trecând prin  Jilava, Braşov, Piteşti, Canal-Capul Midia.  La Piteşti a fost supus acţiunii de „demascare şi reeducare“ de către  slujbaşii ideologilor lor roşii: Macarenko, Pavlov, Ana Pauker, Zeller, Dulgheru, Sepeanu, Nicolski. A cunoscut sadismul vestitului criminal  Eugen Ţurcanu. Scapă cu viaţă ca prin minune din Infernul Reeducării Piteşti, unde a fost supus la torturi groaznice, după cum povesteşte în amintirile sale: „Se stinsese lumina, nu era curent. M-au bătut pe întuneric. Se dădea, se dădea pe nevăzute. M-au bătut unde nimereau, până nu au mai putut. A doua zi, oglindindu-mă în gamelă să-mi văd chipul, nu l-am mai recunoscut. Mi-a spus peste ani un prieten: «multe feţe desfigurate am văzut, dar ca a lui Opriş nu am mai văzut». «Să scoţi tot putregaiul din tine», urla Ţurcanu, şi «veţi muri când vrem noi, nu când vreţi voi!». În acest cuptor de iad, singura şi ultima nădejde era în ocrotirea cerului. Mă rugam mereu cu putere, cu deznădejde, şi Dumnezeu nu m-a lăsat”.

Călăul Popa Ţanu de la Gherla

Este mutat apoi la Gherla, un alt infern. Despre acest ultim popas al măcinării avea să scrie în volumul său de memorii: „Drumul Golgotei”, următoarele: „Omul îşi dorea moartea, dar ea nu venea. Iar chinul de a te dezbrăca de demnitatea de om, de a-ţi omorî conştiinţa, era de nesuportat” (Bacău, 2008, p. 61)   În aprilie 1950 a fost trimis, pentru scurt timp, la Canalul Dunăre-Marea Neagră. A fost readus la Piteşti, apoi la Gherla, unde experimentul reeducării comuniste avea să continue, de această data aceasta sub conducerea lui Popa Ţanu.  Deşi expirase termenul de detenţie, în iulie 1951 a fost „trecut la reţinuţi”. Mai apoi, prin Decizia MSS nr. 377/1951, a primit o detenţie administrativă în colonie de muncă pentru o perioadă de 24 luni, începând cu 30 august 1951. A fost transferat la şantierul hidrocentralei de la Bicaz. A fost eliberat la 29 ianuarie 1953 şi trimis, pentru o scurtă perioadă de timp, în domiciliu obligatoriu (D.O.). Studentul Gheorghe Opriş a confirmat prin propria experienţă a pătimirii, că suferinţa întăreşte credinţa, păstrează echilibrul, înalţă morala: „A ieşit din temniţă, consemnează un alt mare pătimitor creştin Nicolae Purcărea, cu sufletul nealterat, integru, curat şi călit, hotărât să-şi urmeze destinul, misiunea pe care o are de îndeplinit spre preoţie.”

Se cãsãtoreşte cu fiica unui fost deţinut politic din Mândra

A fost eliberat abia în februarie 1953. A fost reprimit, cu sprijinul Mitropolitului Nicolae Bãlan, în institutul teologic sibian, cu dreptul de a susţine peste varã examenele anului I. Cu sprijinul unor profesori din institut reuºeºte ca în iunie 1955 sã susþinã examenul de licenþã. Se cãsãtoreşte în data de 22 iulie 1956 cu tânãra Mãrioara Dan, din satul Mândra, fiica unui fost deþinut politic, naº fiindu-le  preotul Hariton Eºan, un alt fost deþinut politic. La 6 august 1956, Gheorghe Opriº a fost hirotonit pe seama Parohiei Merghindeal, judeþul Sibiu, unde a pãstorit timp de 12 ani. Deoarece avea antecedente penale politice ºi era suspectat de legãturi cu luptãtorii din munþi (fusese coleg de liceu cu Ion Gavrilã Ogoranu), în mod periodic, preotul Opriº a cunoscut percheziþii ºi reþineri operate de organele de Securitate. Aºa s-a întâmplat în noiembrie 1958, când, alãturi de întreaga familie ºi localnici (precum mama lui Ion Gavrilã), era reþinut în vederea instalãrii tehnicii de ascultare a convorbirilor. În anii 1961-1962, încã mai era urmãrit informativ în problema grupului de rezistenþã anticomunistã din munþii Fãgãraºului. În 1967 s-a transferat la Parohia Rupea, pentru ca din 1975, la reînfiinþarea protopopiatului, sã primeascã aceastã funcþie bisericeascã. A fost protopop timp de 18 ani, în 1998 ieºind la pensie. A trecut la Domnul la 14 martie 2005.

,,Un proces de demonizare în masã“

Despre experimentul de la Piteşti, despre ,,cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane” cum a denumit-o scriitorul Aleksandr Soljeniţîn, Părintele Opriş mărturisea: ,,Mi se părea că duhul cel rău îi inspiră, aşa ca să fie biruitori asupra binelui din om. Nu mi-am putut explica acest fenomen de rătăcire colectivă decât ca un proces de demonizare în masã. Simţeam că o zi trăită în acest climat înseamnă consum de energie interioară cât într-un an de viaţă. Preferam moartea, dar ea nu se oferea. Să fi fost doar spectator dintr-un colţ al camerei, fără ca cineva să ştie de tine şi ar fi fost greu să rezişti un timp mai îndelungat la atâtea scene de groază. Dar a face parte din rândul făptuitorilor acestor lucruri ce te înfiorau şi a trebui să te comporţi mereu, în orice clipă, în aşa fel încât să pari că eşti alături de ei, cu toată convingerea, că nu ai nici o reţinere, şi în acelaşi timp să nu laşi să se stingă fărâma de lumină din conştiinţă şi să-ţi păstrezi sufletul neîntinat de marea pată a  a săvârşirii unor astfel de fapte contra fratelui tău… Simţeam că nu mai rezist, că mă voi prăbuşi pierzându-mi controlul asupra mea, pierzându-mi mintea pierzându-mi controlul asupra mea, pierzându-mi mintea. Şi în acest cuptor de iad singura şi ultima nădejde era în ocrotirea Cerului. Mă rugam mereu, cu deznădejde. Şi Dumnezeu nu m-a lăsat. Când tensiunea din jur era mai puternică, iar eu eram ajuns la limita forţelor lăuntrice, intervenea ceva neprevăzut, atmosfera se mai relaxa şi mai puteam respira, puteam să mă mai refac” mărturisea pr. Gheorghe  Opriş.   Părintele considera că suferinţa generaţiei sale este “o jertfă adusă pentru salvarea neamului nostru de sub stăpânirea celor ce vor să-i scoată din suflet gândul şi dorul de Dumnezeu şi să-i sădească în inimă ura, în locul dragostei, să-l lipsească de darul libertăţii şi al demnităţii”.

Luptătorii făgărăşeni au trecut prin iadul de la Piteşti

Au trecut prin ,,Experimentul Piteşti” şi luptătorii anticomunişti din Ţara Făgăraşului.

•   Virgil Radeş din Berivoi a ajuns în închisoarea Piteşti pe la sfârşitul fenomenului de dezumanizare, dar a supravieţuit.  N-a suportat să relateze  prea multe despre ororile suportate în acest penitenciar, dar a menţionat că  au fost cumplite, la fel ca în toate închisorile şi lagărele de muncă.   A fost condamnat la 15 ani de muncă silnică în 16 iulie 1951,  după ce a scăpat cu viaţă din confruntarea directă cu Securitatea în casa învăţătorului Ioan Pridon din Părău, când Marcel Cornea a fost împuşcat mortal. După Piteşti a suportat regimul dur din Aiud şi Gherla.
•    Călăul Ţurcanu l-a chinuit şi pe Ioan Roşca din Mândra, dar în timpul reeducării de la  Gherla. ,,Într-o seară a intrat Ţurcanu  în camera noastră. Avea un ceas la mână şi ţigări. Era un tip de 1,78 , bine făcut şi o faţă ca sculptată, hotărât şi dur. Ne-a zis şi eu sunt condamnat la 7 ani, fac reeducare, sunteţi bandiţi. Şi a început…” a relatat Ioan Roşca din Mândra, condamnat la 8 ani de închisoare.
•    Dr. Petru Săbăduş  trece prin Piteşti, supravieţuieşte, dar moare la Gherla unde  torţionarul Petre Goicu, comandantul închisorii,  îl bate fără milă, îl calcă cu bocancii. Este pus pe o targă şi lăsat 3 zile pe holurile infirmeriei. Este dus la spitalul din Dej, dar moare, în 1954.
•  Şi Ioan Mogoş şi Nicolae Mazilu din Toderiţa au trecut prin închisoarea Piteşti, dar înainte de experimentul demascărilor orchestrate de călăul Ţurcanu.
•   Prof. Ion Halmaghi, născut în SUA, Ohio, ajunge la Piteşti de la Jilava şi  trece prin demascările lui Ţurcanu. Supravieţuieşte, dar ajunge apoi la Aiud, unde torţionarul Gheorghe Crăciun îi aplică un regim dur şi nemilos.
•   Ing. Gheorghe Toader din cartierul Galaţi al Făgăraşului a suportat iadul de la Piteşti, iar din 1952 este dus la Gherla condusă de Goiciu, unde moare de pneumonie după ce Goiciu l-a pus pe el şi alţi câţiva deţinuţi să golească un wc ce se înfundase, pe o ploaie cu lapoviţă, după care l-a băgat la arest,  la ,,neagra”,  unde a stat pe cimentul îngheţat zile în şir.
•    Victor Florea  din Sâmbăta de Sus, şef peste Frăţiile de Cruce din Ardeal, este   condamnat la 10 ani de temniţă grea. A suportat  şi atrocităţile lui Ţurcanu de la Piteşti.
•    Ioan  Bălan din Făgăraş, student la  Politehnica Bucureşti,  supravieţuieşte reeducării lui Ţurcanu.
•    Ion Marhau din Făgăraş supravieţuieşte reeducării de la Piteşti.

Cine au fost Saul Bruckner şi Alexandra Sidorovici

Vom prezenta biografia lui Silviu Brucan, cel care a fost ridicat de presa postcomunistã din România ca pe un vizionar al vremurilor. Prezentarea nu este întâmplãtoare şi în acest context întrucât Brucan a fost un promotor al comunismului şi al metodelor represive împotriva partidelor istorice. Silviu Brucan (1916-2006) a fost primul redactor-şef de dupã rãzboi al oficiosului comunist Scânteia prin care a militat pentru mãsuri represive şi aplicarea unor pedepse maxime liderilor partidelor istorice. Silviu Brucan,  pe numele sãu adevãrat Saul Bruckner, trasa indicaţii Tribunalului Poporului,  al cãrui procurer era soţia lui Alexandra Sidorovici. Saul Bruckner, alias Brucan, a cerut condamnarea liderilor ţãranişti şi liberali precum  fostul prim ministru al ţãrii, Iuliu Maniu, Gheorghe Bratianu sau Corneliu Coposu. El a fost acuzator în toate aşa zilele procese din anii 50 ale Tribunalului Poporului, în care erau condamnate loturi de jurnalişti, scriitori sau oameni politici. Pentru aceştia a cerut condamnarea la moarte.

• „Osânda care se va abate asupra capilor PNŢ va fi expresia voinţei întregului popor de a lichida necruţãtor aceastã piedeicã în calea dezvoltãrii regimului de democraţie popularã în România , în calea independeţei şi suveranitãţii naţionale”, Silviu Bucan, în articolul Cel mai mare proces politic din istoria României, Scânteia, duminicã 14 septembrie 1947.

Dupã asemenea campanii pentru lichidarea fizicã a „duşmanilor poporului”, adicã cei care fãcuserã Unirea, cei care conduseserã România în cei mai buni ai ei, în timpul dictaturii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost ambasadorul României la Washington (1955-1959) şi apoi la ONU (1959-1962). Ulterior a fost şeful televiziunii şi radioului. Cu Gheorghe Gheorghiu Dej s-a înţeles foarte bine, de unde şi funcţiile în care a ajuns, dar pe Nicolae Ceauşescu nu l-a plãcut, de unde şi „marea” lui disidenţã. Fiind treptat marginalizat dupã venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu, Brucan a fost, în martie 1989, printre semnatarii “scrisorii celor şase” foşti lideri comunişti, care aducea unele criticii conducerii de partid. De fapt, Silviu Brucan voia sã-i ia locul lui Ceauşescu, fostul lui vecin, pe care îl considera un incult. Dupã cãderea regimului comunist, Brucan a activat în grupul celor care au preluat puterea şi fost unul dintre cei care au organizat judecarea sumarã şi executarea soţilor Ceauşescu. De altfel, Petre Roman susţine cã ideea ca soţii Ceauşescu sã disparã indiferent cum a fost a lui Silviu Brucan. Despre el s-a mai spus şi cã a fost emineţa cenuşie din spatele politicienilor din 1990. Cu toate cã s-a numãrat printre cei care au cerut schimbarea lui Ceauşescu, Brucan nu a militat niciodatã pentru reforme democratice reale. De altfel, acest lucru s-a vãzut în numeroasele sale apariţii televizate. În timpul Mineriadei din 1990 i-a trimis pe greviştii foameni, în zefleamea, râzând cu gura pânã la urechi, sã mânânce o fripturã. În anii 90 a fost invitat permanent la o emisiune tv de analizã politicã (ProTV)  „Profeţii despre trecut”, acolo unde a continuat sã-i denigreze pe urmaşii PNŢ şi PNL. Ani de zile a manipulat nestingherit populaţia prin intemediul televizorului şi nimeni nu a fãcut opoziţie, nimeni nu l-a trimis acolo unde îi era locul.