Procurorii DNA l-au reținut pe directorul comercial al Companiei Naționale Aeroporturi București, alături de alte 3 persoane fizice, într-un dosar ce vizează luare de mită pentru facilitarea accesului la mai multe spații comerciale din cadrul Aeroportului Otopeni, informează europafm.ro. Suspecții ar fi cerut mită în valoare de zeci de milioane de euro, transmit procurorii.

George-Alexandru Ivan, fostul director general și actual director comercial al Companiei Naționale Aeroporturi București, a fost reținut de procurorii DNA în dosarul ce vizează închirierea spațiilor comerciale din cadrul Aeroportului Otopeni. Acesta este acuzat de trafic de influență, complicitate la trafic de influență, dar și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității.

Totodată, procurorii DNA au mai dispus și măsura controlului judiciar în cazul lui Bogdan-Șerban Lițoi, director al Direcției Management Facilități Aeroportuare din cadrul Companiei Naționale Aeroporturi București, pentru luare de mită.

„În perioada 11 ianuarie – 08 noiembrie 2022, prin intermediul lui George-Alexandru Ivan, o persoană fiziă al cărui nume nu este public, ar fi pretins în patru rânduri de la un om de afaceri inculpat în acest dosar și de la directorul general al unei alte societăți comerciale, mai multe sume de bani (10.000.000 euro, 10.000.000 euro, 1.200.000 de euro și 1.200.000 de euro).

În schimbul banilor respectivi, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra ministrului transporturilor și directorului general al CNAB, că îi va determina pe aceștia să îndeplinească acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu în legătură cu prelungirea pe diverse perioade de timp (un an sau cinci ani) a unor contracte pentru exploatarea spațiilor comerciale din interiorul aeroportului Otopeni, încheiate între CNAB și societatea inculpatului care exploatează spații comerciale pe segmentul de retail, respectiv între CNAB și societatea unde lucrează directorul general”, au transmis procurorii Direcției Naționale Anticorupție.

Același lucru l-ar fi pretins de la alte societăți comerciale, prin intermediul altor două persoane inculpate în acest dosar.

În ceea ce-l privește pe actual director comercial al Companiei Naționale Aeroporturi București, procurorii DNA mai spun că i-ar fi indicat unui om de afaceri și cum să câștige o licitație pentru achiziția unor servicii de consultanță.

„În data de 14 februarie 2022, inculpatul Ivan George-Alexandru ar fi permis accesul unui director general al unei alte societăți comerciale (martor în cauză) la informații din cadrul CNAB ce nu erau destinate publicității, respectiv la date din conținutul unui caiet de sarcini pentru achiziția de servicii de consultanță, anterior publicării acestuia (18.05.2022). De asemenea, inculpatul i-ar fi indicat aceluiași om de afaceri și modalitatea prin care putea să câștige licitația respectivă. A doua zi, 15 februarie 2022, inculpatul Ivan George-Alexandru ar fi predat efectiv persoanei respective caietul de sarcini”, spun procurorii DNA.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here