Claudiu Mocanu a învins în instanță Spitalul Municipal Făgăraș, care s-a transformat într-o cazemată de când la conducere se află managerul Mihaela Pandrea. Instanța obligă Spitalul să comunice făgărășeanului atât documentele medicale cât și cheltuielile invocate în cazul lui Emil Mocanu, fostul secretar general al Municipiului Făgăraș, care a decedat în acest spital la 1 ianuarie 2021. După 2 ani în care conducerea Spitalului Municipal Făgăraș a refuzat sistematic să ofere informații și documente familiei celui decedat, invocând fel și fel de prevederi legale, acum este obligată de instanță să le pună la dispoziție. Este vorba despre Hotărârea nr. 159 emisă la data de 15 februarie 2023 de Judecătoria Făgăraș în Dosarul nr. 5034/62/2021 în care reclamant este Mocanu Claudiu, iar pârât este Spitalul Municipal Făgăraș.
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: ,,Respinge excepţiile nulităţii cererii de chemare în judecată şi a lipsei de interes, invocate de pârât prin întâmpinare. Admite acţiunea formulată de reclamantul MOCAN CLAUDIU EMIL, în contradictoriu cu pârâtul SPITALUL MUNICIPAL ”DR. AUREL TULBURE” Fagaras, Obligă pârâtul SPITALUL MUNICIPAL ”DR. AUREL TULBURE” Fagaras să comunice reclamantului MOCAN CLAUDIU EMIL următoarele documente medicale privind pe defunctul Mocan Emil: documentaţia care a stat la baza decontului de cheltuieli aferent perioadei de internare 19.12.2020-01.01.2020, punctele 3-6, defalcată pe categorii, cu indicarea fiecarei analize medicale, medicament, intervenţie medicala si costul aferent, precum şi documentaţia care a stat la baza puncţiei pleurale efectuate la care a fost supus defunctul Mocan Emil. Respinge cererea pârâtului de obligare a reclamantului la suportarea cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Făgăraş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 15.02.2023. Document: Hotarâre 159/2023 15.02.2023“.
Ping pong cu dosarul ,,Mocanu“
Cererea lui Claudiu Mocanu s-a adresat inițial Tribunalului Brașov, Dosarul fiind înregistrat la această instanță în decembrie 2021. Judecătorii de aici au trimis cauza la instanța din Făgăraș.
,,Tip solutie: Declină soluţionarea cauzei
Solutia pe scurt: Admite excepţia necompetenţei materiale, invocata de pârâtul Spitalul Municipal ”Dr. Aurel Tulbure” Fagaras şi, în consecinţă: Declină, în favoarea Judecătoriei Fagaras, competenţa materială de soluţionare a cererii formulate de reclamantul Mocan Claudiu Emil în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Municipal ”Dr. Aurel Tulbure” Fagaras . Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.06.2022. Document: Hotarâre 572/2022 16.06.2022“
Informații publice tratate ca secrete
Deși solicitările lui Claudiu Mocanu legate de internarea în spital a tatălui său, de tratamentele aplicate și costurile aferente, de decesul acestuia și de existența celor două certificate de deces erau informații publice și respectau prevederile Legii 544/2001, nu le-a obținut. A fost motivul pentru care s-a adresat instanțelor de judecată. După 2 ani în care a fost trimis de la Ana la Caiafa a primit o sentință favorabilă. Este printre puținele cazuri în care autoritățile publice recunosc dreptul unui aparținător de a primi informații de la un spital, obligând unitatea medicală să pună la dispoziția acestuia informațiile și documentele solicitate. În cazul de față, Spitalul poate depune recurs în termen de 30 de zile.
Avocat plătit scump de Spital
Claudiu Mocanu s-a reprezentat singur în acest proces, iar spitalul a angajat avocați cărora le-a plătit onorarii generoase din banii publici. Pentru întocmirea întâmpinării onorariul a fost de 7.700 lei, iar pentru reprezentarea la un termen al procesului, 3.500 lei. Din bugetul spitalului de la Făgăraș s-a cheltuit suma de 11.200 lei pentru întocmirea întâmpinării și prezentarea avocatului la un termen la Judecătoria Făgăraș. În Întâmpinare, Spitalul cerea ca toate cheltuielile de judecată să fie plătite de reclamant, dar instanța a respins.
Drumul sicriului
Emil Mocan a fost internat la 19 decembrie 2020 după un apel la 112. Timp de 13 zile a fost internat la secţia Interne, iar la 1 ianuarie 2021 a fost mutat la ATI. În aceeaşi zi, la ora 20.00, a decedat. Conform Biletului de internare dat de CPU pentru secţia Interne, avea diagnosticul: pneumone acută, suspect COVID. La data de 21 decembrie 2020, buletinul de analize medicale al Spitalului de Boli Infecţioase Braşov stipula testul COVID-19 negativ, sub semnătura medicului Alexandra Anton. Prin urmare, la internare Emil Mocan nu avea COVID-19. Primul certificat constatator al decesului semnat de medicul Moldovan Marius Cristian, cu nr. 577, stipula la cauzele decesului următoarele: stop cardiorespirator, stare septic, pneumonie cu pleurezie, volvulus recent operat, peritonită stercorală, boala Parkinson, hipertensiune. Al doilea certificat constatator al decesului semnat tot de medicul Moldovan Marius Cristian, cu acelaşi nr de înregistrare, nr. 577, cu aceeaşi dată, stipulează la cauzele decesului următoarele: stop cardiorespirator, stare septic, pneumonie cu pleurezie, Covid-19 pozitivă, volvulus recent operat, peritonită stercorală, boala Parkinson. Aşa cum arată cele două certificate, ele nu se completează aşa cum explica spitalul, ci două acte distincte, primul fără COVID şi cu hipertensiune, iar al doilea cu COVID şi fără hipertensiune, celelalte afecţiuni fiind stipulate în amândouă documentele. La acea vreme, surse din Ministerul Sănătăţii susțineau că eliberarea a două certificate de deces „e o eroare”. În baza primului certificat constatator al decesului, familia a ridicat corpul decedatului de la Morgă şi l-a dus la capelă, cu siciul fără capacul pus. Documentul a fost înmânat de medicul Moldovan lui Claudiu Mocan în interiorul spitalului, deși anterior n-a fost lăsat nici măcar în curtea spitalului, iar în baza acestuia a fost emis certificatul de deces de către SPLEP Făgăraş. Când a apărut al doilea certificat constatator al decesului, cel cu COVID, s-a dispus să se ridice sicriul de la capelă, să fie închis și readus la Morgă, de unde a doua zi a fost dus direct la cimitir şi băgat în groapă. (Lucia BAKI)