De când a început mandatul 2020-2024, la Făgăraș scandalurile politice se țin lanț. Așa cum susțin factorii politici locali, dezbinarea ar fi survenit din cauza primarului care vrea să controleze clasa politică locală și să impună ,,o democrație cu forța“.  Enumerăm doar câteva evenimente petrecute în acest răstimp ca mai apoi să prezentăm situația de la organizația PSD Făgăraș, măcinată de scandaluri.

Incidente cu iz penal

La Făgăraș viceprimarul n-a fost ales timp de peste un an, unele partide și-au dat afară consilierii aleși pe listă,  primarul a vrut să desființeze majoritatea formată în Legislativ, dând afară din CL  10 din cei 19 consilieri locali, secretarul general al Municipiului a fost eliminat  de primar, funcția fiind ocupată de un jurist pensionar și mai nou de ,,jurista dorită“, primarul s-a răzbunat și pe un jurist din subordine, dar acesta și-a recâștigat funcția publică în instanță, patru consilieri locali au fost agresați de oamenii primarului la un plen organizat la casa de cultură.

Șefi noi la o organizație dizolvată

Cel mai mare scandal însă din ultimii 2 ani s-a înregistrat la PSD Făgăraș,  iar acesta continuă și astăzi. Din iulie 2022, primarul Făgărașului nu se mai declară independent ci și-a luat organizația PSD Făgăraș pe persoană fizică, așa cum procedează și în administrația publică locală. Recent, edilul și-a adunat câțiva susținători, nu neapărat din PSD, a scos de la naftalină vreo doi membri și au pus de o ședință la care a sosit și președintele organizației Brașov, Dunca Marius. S-a înscăunat astfel în funcția de președinte al organizației primarul Făgărașului, iar ca secretar a fost numit Ioan Bogdan, un membru exclus din partid de vechiul președinte. Se spune că la organizația de la Făgăraș este o conducere interimară, așa cum spune Dunca. Acesta mai susține  pe contul său de facebook că la PSD Făgăraș este ,,o echipă câștigătoare“ numindu-i pe primar, viceprimar, iar ca secretar pe Ioan Bogdan. De câțiva ani însă șefia de la PSD Făgăraș este interimară, iar, prin 2021, același Dunca a și dizolvat organizația. Membrii organizației PSD Făgăraș s-au declarat însă șocați de acțiunea în forță a primarului Făgărașului la organizația lor. ,,Nici nu am știut de ședință, nu ne-a invitat nimeni. Noi suntem vechi în organizație  și n-am mai întâlnit așa o atitudine. În sală n-au fost colegii noștri, erau oameni care n-au activat niciodată în organizația PSD Făgăraș. Nu vor rămâne așa lucrurile“ au spus unii dintre vechii membri de la PSD Făgăraș. Tot ei spun că miza pentru această acțiune în forță ar fi bugetul local.

Interesele au măcinat organizația PSD Făgăraș

Scandalul a început în octombrie 2020 când instanța a validat mandatele de consilieri locali pentru Legislativul de la Făgăraș.  Prin decizia Judecătoriei Făgăraș din data de 31 octombrie 2020, (Dosar civil nr. 3287/22672020) au fost  validate 18 mandate de consilieri locali, de la PSD patru. Au urmat jocurile politice. Cei din conducerea PSD au uitat rapid de lista întocmită pentru alegerile locale 2020 și, după validare, i-au iubit pe supleanții care le făceau jocurile astfel că  au încercat înlocuirea consilierilor validați. Dar instanța s-a opus. Atunci, PSD   a recurs la excluderea unor candidaţi pentru a ajunge la cei din lista de candidați care au fost de acord să le facă jocurile și interesele de partid. De pe lista candidaţilor  PSD  au fost excluşi Ion Negrilă, Butunoiu Nicolae şi Ludu Cristian. Un joc murdar, au spus atunci cei vizați, care au depus întâmpinare. Astfel, la Judecătoria Făgăraș a fost înregistrat Dosarul civil nr. 3287/226/2020  prin care cei trei au contestat decizia organizaţiei judeţene Braşov a PSD de a-i exclude. Instanța le-a dat câștig de cauză, iar cei trei consilieri validați au rămas în CL Făgăraș, respectiv Negrilă Ion, Ludu Aurel, Butunoiu Nicolae. N-a fost propus pentru excludere atunic Știrbu Cosmin și vom vedea de ce. În plus, instanţa a considerat  ca fiind ,,prematură cererea privind validarea mandatului de consilier local pentru supleanţii Trâmbiţaş Silviu, Modorcea Corneliu Olimpiu şi Ursu Ioan“ şi a respins-o.  Erau persoanele care acceptase negocierile și jocurile celor din conducerea PSD de la județ. Astfel că de la PSD au fost validate mandatele pentru Negrilă Ion, Ştirbu Cosmin Gheorghe, Ludu Aurel Cristian și  Butunoiu Nicolae.

Negrilă a fost demis de la șefia PSD Făgăraș

Numai că lucrurile n-au rămas așa. Ion Negrilă, preşedintele PSD Făgăraş  şi candidatul la Primăria Făgăraş,  a fost demis din funcţie şi exclus din partid de Marius Dunca, președintele organizației județene Brașov a PSD. A fost momentul care a declanșat mişcările în organizaţia de la Făgăraş. S-a pus de un puci pentru a determina conducerea judeţeană a PSD să valideze mandatele de consilier în ordinea listei. Ion Negrilă şi-a luat oamenii şi a lăsat organizaţia fără membri, iar mandatele din legislativul de la Făgăraş fără reprezentanţi. PSD nu mai avea oficial consilieri locali, o parte fiind excluși din partid, iar restul și-au dat demisia, urmându-l pe Negrilă. O situație fără precedent. Dar doi dintre  demisionari s-au întors în PSD, Știrbu și Butunoiu, dar nu s-a făcut publică modalitatea legală a revenirii lor. Se știe însă că Știrbu a ajuns viceprimar la Făgăraș, iar Butunoiu a primit un loc în  CA de la Fabrica de Pulberi. În timp au mai urmat și alte avantaje. În spatele tuturor acestor manevre, dar și a altora care au urmat este primarul Făgărașului și pofta lui de a avea totul sub control în administrația publică locală și o majoritate în Legislativ.  Opinia publică a aflat despre aceste acțiuni ,,neortodoxe“ din ședințele CL Făgăraș.

,,Cozi înnodate“ la PSD Făgăraș

 

Dacă ne întoarcem în toamna lui 2020, când urmau alegerile parlamentare,  atunci a fost numit președinte interimar la PSD Făgăraș av. Marius Toanchină, dar numai verbal. Fără știrea lui însă, conducerea organizației județene a intervenit din nou în organizația PSD Făgăraș și a decis excluderea din partid a consilierilor locali PSD validați, Polmolea Corina, care a luat locul lui Ion Negrilă, cel demis,  și Ludu Cristian. Senatorul Marius Gheorghe Toanchină, președintele interimar al organizației PSD Făgăraș, a prezentat într-un interviu acordat ziarului Monitorul de Făgăraș  adevăratul motiv pentru care Corina Polmolea și Cristian Ludu au fost excluși din PSD. Senatorul Marius Toanchină vorbea atunci  despre ,,cozi înnodate“ între Marius Dunca, Marian Rasaliu, Ioan Suciu și primarul Făgărașului, cei care au pus la cale sancțiunea pentru cei doi consilieri locali, care s-au opus votării unor proiecte inițiate de primar pentru că  nu respectau voința făgărășenilor.

  • ,,Modul în care astfel de indivizi găsesc că ar trebui să fie respectată o funcție publică, aceea de a fi în slujba cetățenilor și nu invers,  este același cu cel practicat înainte de Decembrie 1989“ spunea atunci av. Marius Toanchină.

  • ,,Decizia a fost luată la nivel de PSD, de președintele organizației județene, Dunca. În Biroul permanent am fost convocați în data de 17 martie 2022, iar în convocator se stipula analiza activității desfășurate de noi ca și consilieri locali în CL Făgăraș. Ne-am prezentat la acea ședință de birou județean, care de fapt avea ca scop sancționarea cu excluderea, decizia fiind luată dinainte“ au explicat atunci cei doi consilieri locali.
  • ,,În ședința de birou permanent la care am participat în după amiaza de 17 martie, Dunca s-a exprimat în felul următor: Noi suntem într-o alință cu primarul. Este regretabil că PSD Făgăraș n-a reușit să devină un grup unit, iar breșele care ne dezbină sunt în interiorul partidului. Este conducere interimară, iar din ce știu eu  președinte interimar sunt eu, dar nu am actul necesar care să dovedească această calitate. A fost un gest care denotă imaturitate politică din partea lui Dunca și o oarecare atitudine de superioritate de a dizolva această organizație cu scopul de a avea pentru el conducerea ei în stare de provizorat și să fie la îndemâna lui“ a spus atunci senatorul Toanchină.

La data de 13 septembrie 2021, av. Marius Toanchină, președintele interimar de la PSD Făgăraș,  a organizat o conferință de presă în care a prezentat şi documentul prin care conducerea organizaţiei judeţene a PSD Braşov  a solicitat Instituţiei Prefectului Judeţului Braşov să vacanteze, culmea, posturile ocupate de cei 4 consilieri locali PSD din cadrul CL Făgăraş. De atunci au început procesele.

Instanța a dat dreptate lui Cristian Ludu

Consilierul local Cristian Ludu își caută dreptatea în instanță, iar până acum a câștigat lupta cu Instituția Prefectului și cu PSD, organizația județeană Brașov.  În Dosarul nr. 2937/62/2022 înregistrat la Tribunalul Brașov, în care părțile sunt Cristian  Ludu- reclamant,  pârât este  Instituția Prefectului Județului Brașov, iar intervenient PSD, magistrații au admis, la ultimul termen, cel din data de 7 februarie 2023, cererea lui Cristian Ludu.

  •  Solutia pe scurt: ,,Admite cererea reclamantului Ludu Aurel Cristian şi, în consecinţă: Suspendă judecata în prezenta cauză până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 3364/62/2022 al Tribunalului Braşov. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, ce se va depune de partea interesată la Tribunalul Braşov. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.02.2023. Document: Încheiere – Suspendare    07.02.2023“

Dosarul nr.  3364/62/2022 la care face referire instanța a fost deschis de Cristian Ludu împotriva PSD, organizația județeană Brașov. La 23 septembrie 2022 instanța s-a pronunțat în acest dosar.

  • Solutia pe scurt: ,,Trimite prezentul dosar la completul de judecată Civ D1, care a fost sesizat iniţial cu o cerere de chemare în judecată identică cu prezenta, dosar întegistrat sub nr. 2940/62/2022  Document: Rezoluție trimitere complet iniţial  235/2022  23.09.2022. Termen 27.02.2023“

Ordinul Prefectului, nefondat

Un alt dosar deschis de consilierul  local Ludu Cristian, Dosar nr. 2765/62/2022, se referă la suspendarea Ordinului emis de Prefect privind suspendarea sa din funcție, la cererea PSD Brașov. Consilierul local Ludu Cristian a obținut la 24 octombrie 2022, câștig de cauză în procesul ajuns la Curtea de Apel Brașov unde a cerut suspendarea actului administrativ emis de Instituția Prefectului de Brașov, respectiv Ordinul  nr.718/26.07.2022. 

  • ,, Solutia pe scurt: ,,Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul pârât Instituția Prefectului Județului Brașov  împotriva sentinţei civile nr.768/CA/18.08.2022 pronunţată de Tribunalul Braşov, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sentinţă pe care o menţine. Definitivă. Pronunţată astăzi, data de 24.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Document: Hotarâre  608/2022  24.10.2022“.

Instituția Prefectului făcuse recurs la Decizia Tribunalului Brașov.

  • ,,Solutia pe scurt: Admite cererea formulată de reclamantul Ludu Aurel Cristian în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului Județului Brașov. Dispune suspendarea executării Ordinului nr.718/26.07.2022 emis de Prefectul judeţului Braşov până la pronunţarea instanţei de fond. Cu drept de a formula recurs în termen de 5 zile de la comunicare care se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 18.08.2022. Document: Hotarâre  768/2022  18.08.2022“. (Lucia BAKI)

 

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here