Comunitatea din Sâmbăta de Jos va organiza joi, 26 ianuarie 2023, începând cu ora 17.00, un eveniment cultural  menit să reînvie un obicei vechi al satului făgărășean, șezătoarea. Asociația ,,Clubul Sâmbetenilor“, invită iubitorii de tradiții la Șezătoarea care va fi organizată în școala veche a satului.

  • ,,Seara-n șezătoare/Cu torsul se-ntrece/Când se aprinde câte-un caier/ Cu toate se-ntrec!“

Locația aleasă este în ton cu vechimea obiceiului satului, școala veche, o clădire de peste 130 de ani, construită odată cu herghelia de lipițani. Reamintim că această asociație formată din localnici din Sâmbăta de Jos  a redat  circuitului turistic și totodată comunității locale acest imobil amplasat la intrarea în Sâmbăta de Jos, la DN1, care din 2005, când școala s-a mutat într-o clădire nouă, a fost lăsată nefolosită, iar timpul și-a pus amprenta asupra zidurilor, interioarelor și curții.   Primul eveniment organizat   de ,,Clubul Sâmbetenilor“ s-a desfășurat duminică, 24 iulie 2022, la Școala veche din Sâmbăta de Jos, după ce vechea clădire construită la 1886, și-a recăpătat strălucirea. Șezătoarea va avea loc în incinta acestei clădiri  unde s-a amenajat un muzeu sătesc, s-a refăcut o sală de clasă precum era odinioară, iar pe holul școlii s-a realizat o frumoasă expoziție cu instantanee de la evenimentele satului.

 Clubul Sâmbetenilor

,,Asociația Clubul Sâmbetenilor are ca fondatori 4 membri: Pușcașu Gheorghe care este președinte, Ioan Vâja– vicepreședinte, Victorița Popa– secretar și Florea Dorina– membru. Scopul nostru este să atragem lângă noi cât mai mulți localnici pentru a ne implica în activitatea satului.  Este primul eveniment organizat de noi și vrem să devină o tradiție această întâlnire tematică de la școala veche din Sâmbăta de Jos“  explica Ioan Vâja, vicepreședintele asociației la primul eveniment organizat la școala veche.

 Era școală în limba maghiară până în 1918

,,A fost construită la 1886,  în vremea împărăteseei Maria Tereza. În apropiere s-a înființat herghelia și erau acolo locuințele muncitorilor. Peste drum, aici în această clădire, a fost construită școala pentru copiii angajaților de la herghelie, o școală în limba maghiară. A funcționat până în 1918 când s-a transformat în școală în limba română pentu copiii din sat. Când am venit eu în această școală, 1971, ca director, am găsit documente despre vechea școală, matricole, toate în limba maghiară. Erau pe atunci 35-40 de copii la școală. Pe vremea mea era școală primară, clasele I-IV, cu peste 40 de copii. Erau 2 săli de clasă și locuința învățătorului. A funcționat școala în această clădire până când am vorbit la IȘJ Brașov și s-a construit școala nouă, 2005. Clădirea veche a rămas nefolosită.  Am vrut însă să-i dăm viață acestei clădiri, iar cu sprijinul acestui om deosebit,  Gheorghe Pușcașu, am reușit“ a explicat fostul învățător Gheorghe Dopcea, director al școlii după 1971.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here