Doi turişti din Braşov care au fost surprinşi de viscol în Masivul Leaota au fost recuperaţi de salvamontiştii dâmboviţeni şi duşi la Cabana Brătei, informează, luni, Salvamont Dâmboviţa. Cei doi turişti se abătuseră de la traseul marcat, iar condiţiile meteo le puteau fi fatale dacă nu erau găsiţi la timp de salvamontişti.
- „Echipa Salvamont Salvaspeo Dâmboviţa aflată la Baza de salvare montană Peştera a fost alertată în data de 22 ianuarie, în jurul orei 15,40, să intervină în sprijinul a doi turişti din Braşov. Date fiind condiţiile meteo nefavorabile (ninsoare, vânt, ceaţă), stratului nou de zăpadă depus şi vizibilităţii scăzute odată cu lăsarea întunericului, aceştia s-au abătut de la traseul marcat, necesitând intervenţia promptă a salvatorilor”, precizează Salvamont Dâmboviţa.
Echipa de prim răspuns, formată din doi salvatori montani, a pornit către zona specificată de turişti (Muntele Rateiu, Masivul Leaota), alegând cel mai rapid traseu.
- „Din cauza intemperiilor şi a stratului de zăpadă depus, salvatorii au ajuns la victime în jurul orei 21,00. Ceaţa deasă şi vântul puternic puteau să fie fatale pentru cei doi turişti, dacă nu erau găsiţi la timp, aceştia nu aveau nicio şansă să supravieţuiască până dimineaţă. Acţiunea de salvare s-a încheiat la 23,30 (…) Turiştii nu aveau afecţiuni medicale, erau extenuaţi, deshidrataţi şi speriaţi, dar, odată cu vederea salvatorilor, starea lor s-a schimbat în bine. Pe întreg parcursul operaţiunii de căutare-salvare, echipa de salvatori a menţinut permanent legătura cu ei”, a mai informat Salvamont Dâmboviţa.
Turiştii care vor să ajungă în zona montană a judeţului Dâmboviţa sunt sfătuiţi să se informeze la punctele Salvamont sau telefonic despre starea traseelor şi despre condiţiile meteo. Salvamont Dâmboviţa anunţă că în zona montană a judeţului este pericol ridicat de avalanşă pentru următoarele zile.