La data de 21.12.2022, în jurul orei 15,15, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov, în timp ce desfășurau activități de verificare pe linia depistării conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, au oprit un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din municipiul Făgăraș, județul Brașov.
,,În urma testării cu aparatul Drugtest, Drager 5000 rezultatul a fost pozitiv la substanța COCAINĂ, motiv pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate spitalicească autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea determinării prezenței în organism a substanțelor psihoactive. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336 alin.2 din Cod Penal, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor“ comunică IJP Brașov.