Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul copiilor și marinarilor

Marți, 6 Decembrie a.c., credincioşii ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici îl prăznuiesc pe Sf. Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul de la Mira Liciei. Praznicul Sfântului Ierarh Nicolae dă startul Sărbătorilor de Iarnă.

Divinul coborât într-un om

În ajun de Sfântul Nicolae micuţii îşi pregătesc ghetuţele şi le lasă la capul patului pentru că, acolo, doar în visurile lor de îngeraşi, Moş-Nicolae intră pe fereastră cu stropi de stele după el şi le pune în papucei daruri pentru sufletele lor imaculate. Pentru că, vom vedea, este  ocrotitorul lor! Un om devine cu adevărat ,,mare“ când calităţile sale îi sunt recunoscute în unanimitate atât de către cei răi cât şi de către cei buni. Un astfel de om este Sfântul Nicolae. Vorbim la timpul prezent pentru că eroii sunt nemuritori. Iată ce spune Părintele Nicolae Steinhardt despre de Moş Nicolae: ,,Sfântul Ierarh Nicolae care, dimpreună cu Sfântul Cassian Romanul, se îndreaptă degrabă şi-nveşmântaţi în straie strălucitoare spre locul unde au laolaltă întâlnire cu Dumnezeu. Pe drum căruţa unui ţăran, adânc înţepenită în glod. Sfântul Nicolae parcă ar dori să se oprească şi să dea celui necăjit o mână de ajutor. Îl ceartă însă Cassian: Se poate, să întârziem, ferească sfântul, la întâlnire şi să ne înfăţişăm înaintea Domnului cu haine mânjite de noroi sau, mai ştii minune, sfâşiate? Aşa o fi, aşa este, încuviinţează Sf. Nicolae, dar nici pe năpăstuitul ăsta nu-l putem lăsa la voia întâmplării şi trece pe lângă el ca preotul şi levitul din parabola samarineanului milostiv. Şi nici una, nici două, îşi sumecă poalele hlamidei, îşi suflecă mînecile stiharului ( N.R: primul veşmânt pe care-l îmbracă preoţii şi diaconii-o haină subţire şi lungă ) şi coboară alături de ţăran, punând voiniceşte umărul sub codârlă. Se zbate, se opinteşte, asudă, se umple de mâzgă, răsuflă din greu, iar încearcă, i se fac veşmintele harcea-parcea…Dar până la urmă căruţa e scoasă la drum drept şi omul vesel şi bucuros, blagoslovindu-şi binefăcătorul, îşi poate urma calea. Sf. Cassian,  privind cele ce se întâmplă, dă nedumerit din umeri şi pleacă nevoie mare. Sosesc amîndoi la întâlnire. Sf. Cassian adastă (pe jăratic) de multă vreme când, în sfârşit, apare şi bietul Nicolae, gâfâind, abia trăgându-şi sufletul şi într-un hal de murdărie şi neorânduială de neînchipuit. Sfântul Cassian e uimit şi niţel scandalizat. Atotputernicul, atunci, ce face? Pe Sfântul Cassian îl primeşte cu glacială politeţe, pe Sf. Nicolae cu mare prietenie. Şi le grăieşte astfel: Numele tău, imaculatule şi neîntârziatule, respectuosule şi mult protocolarule, va fi purtat doar de unul din zece mii de oameni-şi încă! Şi vei fi prăznuit numai o dată la patru ani. Iar al tău, o, mult mânjitule, nepunctualule, neparolistule, dar vrednicule iubitor de aproapele tău şi adevărat ucenic al mult compătimitorului Meu Fiu, va fi printre cele mai populare din lumea toată. Tâlcul istorisirii este că Sf. Nicolae nu a întârziat. Mai mult decât atât. A sosit înainte de Cassian. Căci chiar în clipa când şi-a suflecat mânecile şi şi-a sumes hlamida, el a stat în faţa lui Dumnezeu. Aşa ne apropiem de Dumnezeu, făcând binele; atunci ne acordă El audienţă (aude rugăciunile noastre). N-a fost nevoie de prezenţa fizică a ierarhului pentru că prin fapta sa a luat-o înaintea celuilalt şi a străbătut distanţele cu iuţeala gândului“ (Nicolae STEINHARDT, Dăruind vei dobîndi, p. 142)

Poveste adevărată

Din fragedă pruncie îl aşteptăm pe Moş Nicolae să ne aducă dulciuri şi jucării, iar acest lucru îl ştim de la părinţii şi bunicii noştri. Există Moş Nicolae? Fără doar şi poate! Pentru că legenda este adevărată şi s-a născut la Mira Liciei, undeva în sud-vestul Asiei Mici. Moş Nicolae sau Nicolae este personaj istoric şi a trăit în perioada Bisericii Primare. Viaţa sa este una dintre cele mai cunoscute vieţi de sfinţi datorită iconografiei (picturi, vitralii, miniaturi) dar şi literaturii-,,Legenda de aur“. Şi într-adevăr viaţa Sf. Nicolae este o legendă de aur, dar una adevărată. Povestea noastră începe cu un copilaş din Sichia Patarei ce ţinea postul cu sfinţenie şi avea o înţelepciune aparte care greu se găseşte la un copil. Se ţinea departe de jocuri şi petrecea mult, foarte mult timp în rugăciune. Mai avea ceva în plus faţă de alţi copii: o bunătate îngerească. Micul Nicolae creşte şi, odată cu el virtuţile: prudenţa, tăria de caracter, bunătatea, înfrânarea şi mai ales credinţa, dragostea şi nădejdea. Tânărul Nicolae călătoreşte spre pustiul Egiptului şi vizitează mănăstirile din ţinutul Tebaidei unde trăieşte mult printre cei mai de seamă pustnici. După această perioadă se întoarce în ţinutul natal.

Alegerea ca episcop

,,Episcopii întruniţi la Mira pentru desemnarea unui succesor al episcopului de Mira decedat, deoarece nu au reuşit să cadă de acord asupra persoanelor propuse, au hotărât să-l aleagă pe omul care a doua zi dimineaţă avea să treacă cel dintâi în biserică; şi deoarece Nicolae a venit primul la sfântul lăcaş pentru a se ruga, ei l-au ales episcop. La început s-a împotrivit, dar înţelegând că este voia lui Dumnezeu a primit, şi după cuvenita pregătire a fost consacrat episcop“ spune Tradiţia (Vieţile Sfinţilor, p. 287) Ca păstor sufletesc se implică profund în problemele spirituale şi materiale ale celor pe care îi păstorea.

Fetele scăpate de păcat

Un om nevoiaş care nu reuşea să-şi mărite cele trei fete le-a îndemnat, din disperare, să urmeze exemplul persoanelor uşuratice. Mitropolitul Nicolae află şi pregăteşte o pungă mare cu bani pe care o aruncă în toiul nopţii pe fereastra casei în care locuiau aceşti nefericiţi. Bietul om află în cele din urmă cine este binefăcătorul său, dar Nicolae îi porunceşte să nu spună nimănui că el este salvatorul familiei sale.

Înfruntând prigoanele

Conform datelor furnizate de către sinaxare Sf. Ierarh Nicolae a trăit chiar în vremea prigoanelor lui Diocleţian şi Maximian. ,,Acesta a trăit în vremea tiranilor împăraţi Diocleţian şi Maximilian ( 284-305 )…“ (Proloagele, vol. I)  După toate probabilităţile acest Maximilian din Sinaxare despre care vorbesc Proloagele este Maximianus Daia. Dar până la el Nicolae s-a confruntat şi cu prigoana lui Galerius astfel încât prietenul copiilor a trecut prin trei prigoane foarte dure împotriva Bisericii creştine din perioada primară. ,,Persecuţia a VIII-a, sub Diocleţian (284-305), care ordonă demolarea bisericilor, arderea cărţilor sfinte, destituirea creştinilor din funcţiile publice. Cei de jos erau transformaţi în sclavi, iar clerul era obligat să sacrifice zeilor, inclusiv toţi creştinii. Refuzul se pedepsea cu moartea. Execuţiile se făceau în masă, ne spune istoricul Eusebiu. Persecuţia a IX-a, sub Galerius, generalul lui Diocleţian, păgân crud şi răzbunător. El obţinu edicte aspre împotriva tuturor creştinilor pentru a-i ucide. Sub Papa Marcellinus (296-304) fură arse aproape complet arhivele Sfântului Scaun de către aceşti persecutori cruzi. Atins de o boală îngrozitoare, jumătate mâncat de viermi, Galerius dădu edictul de la Sardica şi acordă indulgenţă creştinilor să se roage şi pentru sănătatea lui. Persecuţia a X-a, sub Maximianus Daia, în Orient (312), a fost vicleană şi perfidă, prin calomnii şi depoziţii oficiale false împotriva creştinilor în baza aşa-ziselor Acta Pilati, parodii pline de ocară împotriva Evangheliei, alcătuite cu câţiva ani înainte şi răspândite de dascălii şi elevii lor pe sate…“ (Pr. prof. Dr. Ioan M. BOTA, Istoria Bisericii Universale şi a Bisericii Româneşti de la origini pînă astăzi, p. 32) Nicolae este închis în temniţă  pentru credinţa în Hristos. ,,Dar prigoana fiind în toi este închis în temniţă şi aspru pedepsit pentru stăruniţa sa în a face cunoscute legile drepte ale lui Dumnezeu“ (Aurelia Bălan Mihailovici, Dicţionar Onomastic Creştin, p. 404) După ce Constantin cel Mare urcă pe tron toţi creştinii suunt eliberaţi din închisoare, iar Nicolae se regăsea printre cei eliberaţi.

În drum spre Niceea

Conform datelor istorice, Nicolae a participat la Primul Sinod Ecumenic care a avut loc în anul 325 d.Hr. Acest prim sinod al Bisericii Primare a fost convocat din cauza ereziei ariene sub Sfântul Mitrofan, Arhiepiscop de Constantinopol, Sfântul Silvestru, Papă al Romei şi Sfântul Împărat Constantin cel Mare. Au participat 318   părinţi care încă mai purtau urmele torturilor din temniţele păgâne. ,,Erezia ariană, care a tulburat mult Biserica vreme îndelungată, îl are ca începător pe preotul Alexandrin Arie. Arie s-a născut în Libia şi a fost student la şcoala teologică din Antiohia, care se ferea de orice fel de abstracţiuni în interpretarea dogmelor credinţei (în contrast cu spiritul contemplativ şi înclinaţia mistică a şcolii alexandrine). El a interpretat dogma Întrupării într-un mod pur raţional, făcând apel la un concept al unităţii lui Dumnezeu, şi a început să înveţe eronat inegalitatea Fiului lui Dumnezeu cu Tatăl şi despre natura creată a Fiului. Erezia sa a pus stăpânire pe jumătatea răsăriteană a Imperiului şi, în pofida condamnării ei la Primul Sinod Ecumenic, a supravieţuit aproape până la finele veacului al IV-lea…“(Pr. Mihail Pomazanski, Teologia Dogmatică Ortodoxă, p. 308-309) Cronicile amintesc una dintre cele mai mari minuni pe care Sfântul Nicolae le-a făcut în viaţa sa plină de mistere. Aflat în drum spre Niceea, el trage la un han tocmai în noaptea în care hangiul, un om lacom de bani şi câştig necinstit, omoară trei copii şi le aşează trupurile tăiate în beci-într-un vas de lemn. Fiind văzător cu Duhul, Sfântul Nicolae vede ca prin vis fapta şi se coboară unde erau trupurile copiilor. A făcut Semnul Sfintei Cruci peste trupurile fără viaţă iar acestea îndată s-au deşteptat. Copiii au revenit la viaţă şi l-au înconjurat cu drag pe Ocrotitorul lor. Călăul cel fără inimă a căzut la pământ şi s-a întors la Dumnezeu. Ziua Sfântului Nicolae a devenit o sărbătoare pentru copiii din lumea întreagă tocmai în amintirea acestei minuni.

Alte minuni ale Sf. Nicolae

,,Un om oarecare din Constantinopol-spun Proloagele-cu frică de Dumnezeu şi credincios în Hristos, care iubea pe Sfântul acesta şi era iubit şi el de dânsul, vrând oarecând să facă o călătorie în altă ţară, grăbindu-l treaba ce avea, s-a dus la biserica Sfântului de şi-a făcut rugăciunea după obicei şi, luându-şi ziua bună de la rude şi de la prieteni, a intrat în corabie. Iar când a fost la nouă ceasuri din noapte, s-au sculat corăbierii să întoarcă şi să întindă pânzele, începând alt vânt. Deci, întru acea vreme, s-a sculat şi acest smerit om să meargă după apă, şi, având toţi de lucru cu întinsul pânzelor, s-a întâmplat că s-a împiedicat şi a căzut în mare. Şi, fiind întuneric şi vântul pornind corabia înainte, n-au putut corăbierii să-l ajute cu nimic, ci plângeau de amara moarte a acelui om. Iar el, căzând în mare, cum era îmbrăcat, şi aflându-se acum în largul mării, a zis: Sfinte Nicolae, ajută-mi! Şi strigând câtva timp acest cuvânt, o , minune!, s-a aflat în mijlocul casei sale, părându-i-se că este în adâncul mării. Iar vecinii, auzindu-i glasul, s-au sculat, la fel şi cei din casă, aprinseră lumina şi, strângându-se şi vecinii de afară, l-au văzut cu toţii în mijlocul casei şi strigând; şi apă de mare curgea din hainele lui. Deci, încremenind, au rămas de groază, iar el a zis: O, fraţilor, ce este aceasta ce văd? Că ştiu bine că ieri, la nouă ceasuri, când mi-am luat ziua bună de la voi, de la toţi, intrând în corabie, am purces la drum, că având vânt bun, am mers câtva timp, iar când a fost la a doua şi a treia strajă din noapte, adică la nouă ceasuri, m-am dus pentru apă şi am căzut în mare. Şi chemam pe Sfântul Nicolae întru ajutor, iar acum nu ştiu unde mă aflu, ci spuneţi-mi voi că eu mi-am ieşit din fire şi sunt uimit“ (Proloagele I) Pe un tânăr ce se numea Vasile tot Sfântul Nicolae l-a scăpat miraculos din mâinile saracinilor care l-au prins făcându-l rob.

Ocrotitorul marinarilor

Sfântul Nicolae este şi ocrotitorul marinarilor pentru că el a fost invocat în gând de nişte marinari aflaţi în mare primejdie pe mare, chiar în mijlocul unui uragan. Sfântul a apărut între ei şi a liniştit furtuna. Sfântul Nicolae linişteşte însă şi talazurile din sufletele noastre, mai ales atunci când îi citim Acatistul. Această minune a avut loc când Sfântul mai era încă în viaţă.

Bari, ultimul drum

Rămăşiţele pământeşti ale Sfântului Ierarh Nicolae se odihnesc astăzi la Bari, pe malul Mării Adriatice, printr-o conjunctură istorică: mai mulţi corsari italieni le-au găsit părăsite de locuitorii din Mira care au fugit din cauza unei iminente invazii turceşti. Aceşti lupi de mare neînfricaţi au luat cu ei moaştele Sfântului şi le-au adus în portul italian. Ele au fost aşezate în catedrala din Bari, unde se află şi în ziua de astăzi.

Nicolae

Este unul dintre cele mai răspândite şi mai îndrăgite nume chiar din antichitate. Este format din cuvintele greceşti ,,nike“ care înseamnă ,,victorie“ şi ,,laos“ de la ,,popor“ cu înţelesul de ,,om ce face parte dintr-un popor victorios“ În limba română numele are foarte multe variante: Nicolae, Nicolaie, Niculai, Neculai, Nicoliţă, Coliţă, Neculuţă, Niculăiţă, Necula, Nică, Nicu, Naie, Laie, Sânicoară, Nicolaș, etc. (Ştefan Botoran)