În ultimele 3 luni, septembrie, octombrie, noiembrie 2022, Făgărașul a stat sub zodia  scandalurilor. Iar în spatele acestora au stat achiziții din banii făgărășenilor de nu mai puțin de 3,8 milioane de lei. Cât să cumperi minim 15 apartamente cu 3 camere în zona centrală a municipiului, cât să reabilitezi secția Pediatrie din spital, cât să construiești două grădinițe precum cea finanțată de americani pe strada Negoiu. Și de ce nu, atât cât a costat reabilitarea străzii Doamna Stanca, însă fără să luăm în calcul lucrările plătite de primărie și neexecutate de firma constructoare, așa cum a constatat Curtea de Conturi. Aceste achiziții și alte care erau pregătite au fost mascate de ,,spectacolele“ organizate de primar în sala Casei de Cultură prin care, atacând majoritatea formată în Legislativ, se invoca ,,dezvoltarea orașului“, ,,blocarea proiectelor“, ,,plata salariilor“. Un circ ieftin care i-a adus în față pe acei făgărășeni vocali, în număr redus de altfel, legați ombilical de primar și banii publici, acei  făgărășeni  care otrăvesc zilnic   rețelele de socializare cu conturi false în care își aruncă balele nimicniciei lor.   Marea masă a făgărășenilor însă s-a săturat de scandal și cere un oraș  al secolului prezent și nu al evului mediu unde astfel de apucături erau apreciate. De bună seamă că acești inși vocali au  un folos material sau de altă natură din această activitate degradantă, aceea de ,,lingăi“ ai primarului: lucrări pe bani publici, angajări în sistemul public unde lefurile sunt generoase iar pretenţiile sunt puţine, funcţii de conducere, achiziţii de imobile sau terenuri, chirii, favoruri în afaceri, etc. Dar totul ține de componenta de educaţie,  de modul în care valorizăm  în spaţiul public bunul simț și cei 7 ani de acasă.

Care este ,,interesul“ făgărășenilor, acela mereu invocat

Pe ce s-au dus 3,8 milioane de lei, în doar 3 luni, din banii făgărășenilor? Mai exact suma de  3.840.193,98 lei  a fost plătită unor firme alese de primar fără licitație publică, unor firme de casă în cea mai mare parte. Nu știe făgărășeanul plătitor de taxe și impozite că Primăria Făgăraș aruncă cu banii publici în stânga și-n dreapta fără chibzuială, un adevărat dezmăț pe banii făgărășenilor. Vrei un laptop, primarul aprobă. Vrei un contract mâine? Primarul găsește modalitatea de a-l semna. Vrei un nou ambient la serviciu? Primarul aduce firma dorită să zugrăvească în culoarea sugerată. Apoi schimbă mobilierul în totalitate sau doar scaunul ergonomic. Te plângi că biroul nu are lumină suficientă? Cu un simplu telefon, primarul aduce firma clientelară să înlocuiască led-urile și chiar sistemul electric. Nu găsești un motiv să mai primești un contract? Îți plătește imediat primarul un studiu de fezabilitate sau unul energetic sau un audit sau un plan parcelar prin care îți îndeplinește vrerea. Vrei să cumperi un teren sau vreo clădire din patrimoniul public? Comandă primarul o evaluare și îl scoate la vânzare, motivul fiind ușor de invocat, ,,dezvoltarea urbei“ sau ,,investitori“. Iar dacă imobilul dorit de vreun apropiat numit generic ,,investitor“ are un proprietar privat, primarul invocă interesul public local și-l azvârle pe proprietar cât colo prin naționalizare. Vrei să faci paradă cu utilajele pe străzile municipiului? Nu e greu întrucât primarul mai invocă un proiect de dezvoltare și aruncă din buget milionul de lei firmei, chiar dacă aceasta a fost criticată sau are un trecut penal. E simplu, nu? Bugetul Făgărașului este pușculița primarului&Co. Și asta pentru că la nevoie ,,adepții“ își apără  ,,binevoitorul“. Precum era în istorie Lăcustă vodă, care a dat, iar apoi a plătit…

Licitațiile sunt străine edilului

Urmărind platforma de achiziții publice, se poate constata că suma de 3.840.193,98 lei, peste 800.000 de euro,  a fost cheltuită în 3 luni, doar prin încredințare directă. Nimic n-ar părea ilegal, doar că o cheltuială publică responsabilă ar însemna, în primul rând, prețul cel mai avantajos din toate punctele de vedere. Iar atunci când invoci că bugetul local este neîndestulător, ar trebui să alegi cele mai mici prețuri, iar achizițiile să fie în interesul municipiului.

  •   Au fost cumpărate ,,bunuri“ de 824.822 lei. Este o listă întreagă de obiecte: aspiratoare, scaune, imprimante, materiale de construcții, vopsele, nenumărate laptopuri de ultimă generație, camere video, aparate de sudură, sisteme de siguranță pe bandă, pompe, cărți, lămpi de birou, kit-turi,   grilaje din pal, consumabile, piese auto, mobilier, flori, produse informatice, dulapuri, accesorii informatice, materiale de curățenie, etc. O listă lungă, iar  firmele ,,darnice“ pe bugetul făgărășenilor sunt: Probitec, Royall,  Avantage, A&V Solution, Dupex, Janmar, Derayo IT, Sauman Fire Activ. Cine sunt acești ,,prieteni“, în ediția următoare.

Studii pe bandă

  •   Nu numai  în aceste 3 luni au fost plătite servicii și studii, ci de 6 ani acestea reprezintă capul de afiș al achizițiilor publice ale Primăriei Făgăraș. Dar în perioada septembrie-noiembrie 2022 s-au evaporat de la bugetul local 361.139 lei pe servicii de tot felul. Pentru un studiu de fezabilitate pentru locuințe destinate romilor s-a plătit 100.840 lei  firmei Wings Consulting Team SRL.  Pentru o asigurare imobile la Grupama s-a plătit 41.181 lei. S-au plătit cursuri pentru funcționarii din primărie care se ocupă cu achizițiile publie. Cu toate acestea, primăria plătește unor firme servicii de supraveghere   pentru achizițiile publice ale primăriei. De exemplu, firma Riconstruct Trade Impex a încasat 69.300 lei pentru astfel de servicii la 1 septembrie a.c. De asemenea, s-au plătit reparații la mașini pe bandă rulantă. Să fie drumurile vinovate, cele reparate sau cele uitate  de primărie?

Lucrări cadastrale și evaluări imobile

O prioitate, se pare, pentru edil sunt serviciile de cadastru. A reieșit acest lucru și din proiectele de hotărâre  supuse votului în ședințele CL Făgăraș. Sunt zeci de proiecte în fiecare lună ce privesc evaluările topo sau prima înscriere în CF. Și nu sunt deloc ieftine serviciile plătite  în acest scop. În 3 luni, peste 67.000 lei. Dacă l-am cita  pe primar, am folosi expresia: ,,ce, este mult pentru bugetul municipiului?“. S-a  exprimat astfel în cazul proiectelor de bugetare participativă când Legislativul a aprobat pentru fântâna arteziană și pentru terasa litoral câte 71.500 lei, iar contractele au ajuns la 130.000 lei terasa și la 600.000 lei  fântâna (SIC!).

Catering pe banii făgărășenilor

  •  Știu făgărășenii că din banii lor se plătesc servicii de catering sau alimente? Suma de 37.348 lei s-a  evaporat  din buget în 3 luni pe astfel de achiziții. Este preferată firma Cuptorul Lagunei, iar uneori restaurantul Bulevard.

Manipulare prin presă

Relația primarului cu presa locală este întreținută din banii publici. Astfel, abundă presa locală cu declarațiile primarului.  Suma de 41.000 lei s-a dus în conturile media din banii făgărășenilor. Presa îngenunchiată de  primar este alimentată lunar: Făgărașul Tău ,  Salut Făgăraș, Nova TV, Radio și bzf, TVF , newsbv.ro, transilvania365.ro.

Firmele de casă pentru construcții

Sunt puține firme care îi fac pe plac primarului în privința lucrărilor de construcții. Este de notorietate să primească pe bandă lucrări edilitare în Făgăraș două societăți comerciale, care par bune la toate.

IC Metal Construct sau IC Investments Grup, același patron,  cu sediul în Drăguș, a primit dintr-un condei 1,1 milioane de lei, un sfert de million de euro.

  •   Zugrăveli și schimbarea becurilor la biroul Taxe și impozite-  13.599,75 lei, contract din data de 24 octombrie.
  •   Renovarea mansardei blocului 12 de pe strada Plopului din cartierul Combinat a costat- 887.447 lei, contract din data de 24 octombrie a.c.
  •   Schimbarea instalațiilor electrice și sanitare  de la blocul 12 de pe strada Plopului- 273.159 lei, contract din data d 1 noiembrie a.c.

Firma Petrabog Edil este de asemenea în grațiile edilului. Contractele primite în aceste 3 luni, septembrie-noiembrie a.c., sunt de 800.429 lei. Această sumă  completează o lungă listă parafată în ultimii 6 ani.

  •   Canalizarea la clădirea fostei UM din cartierul T. Vladimirescu. 259.754,90 lei
  •   Zugrăveli la clădirea UM din cartierul T. Vladimirescu- 521.367,45 lei
  •   Zugrăveli la grădinița de pe strada Negoiu nr.2- 19.306 lei.

Clădirea Unitatea Militară a fost un contract benefic și pentru firma Afternet din Brașov, apropiată psd, care încasează 168.592 lei pentru un fel de lucrări.

N-a fost uitată nici compania Europan Prod, care după ce a închis groapa de pe dealul Galațiului a rămas la Făgăraș să efectueze tot felul de lucrări, borduri, străzi, trotuare, etc. Un contract din 9 septembrie în valoare de 32.192 lei însemna nivelarea unui teren.

Firma Geiger, cea care a preluat   Consal SRL (firma a lucrat la modernizarea străzii D-na Stanca), a încasat pentru ,,reparații fundație drumuri“ suma de 241.800 lei prin achiziția directă din 28 octombrie a.c.

Pentru ,,lucrări reparații“, o formulare generică, s-a plătit 16.459,64 lei firmei Agroferm Boeriu. (Lucia BAKI)

 

 

 

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here