FOTO: G4Media

Ministerul Sănătății propune introducerea unei noi taxe pentru pacienții care au deja asigurări de sănătate, potrivit proiectului strategiei naționale de sănătate pentru perioada 2023-2030, pusă în dezbatere publică pe site-ul instituției, informează G4Media.

Mai precis, Ministerul Sănătății vrea ca pacienții care vor să primească serviciile medicale de la un anumit medic să plătească o taxă, numită coplată.

”Strategia vizează pilotarea furnizării anumitor servicii ambulatorii cu posibilitatea alegerii profesionistului care oferă serviciile de sănătate solicitate, în baza unei coplăți reglementate legal și suportate de beneficiar și a posibilității programării transparente a serviciului respectiv în sistemul electronic de programări”, se arată în nota de fundamentare a strategiei citate.

Noua taxă va fi introdusă mai întâi sub forma unui program pilot, în anumite regiuni.

Strategia mai prevede proiecte precum informatizarea spitalelor și asigurarea unor servicii de urgență de către medicii de familie, fără a da însă detalii despre modul în care vor fi atinse ceste obiective.

Ministerul Sănătății e condus de Alexandru Rafila (PSD).

Citește AICI nota de fundamentare a proiectului

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here