În fiecare an, în preajma sãrbãtorilor de iarnã, tradiţiile populare renasc în Ţara Fãgãraşului. Fiecare sat devine odatã cu Crãciunul un loc unde timpul nu mai conteazã, la fel ca şi problemele cotidiene. De la tãiatul porcului, pânã la organizarea cetelor de feciori, obiceiurile strãvechi sunt readuse pe primul plan, sãtenii bucurându-se şi sãrbãtorind ca în nici o altã perioadã de peste an. În Ajunul Nașterii Domnului   cetele de feciori  aduc în casele sătenilor colindele care vestesc Naşterea Mântuitorului Iisus. Localnicii aşteaptă  sărbătorile de iarnă când Cetele de feciori animă satul şi îi dau viaţă. La Sfântul Nicolae  se formează  cetele,   aşa numitul ,,strâns al cetelor” când cei mai destoinici feciori din sate organizează ceata şi activitatea ei pe durata sărbătorilor de iarnă.    Obiceiul colindatului de ceată bărbătească a fost inclus şi pe lista patrimoniului imaterial mondial UNESCO, în luna decembrie 2013.

,,Cucurigu” la Ucea de Jos

Feciorii din sate se organizează de praznicul Sfântului Nicolae, își aleg gazda și  impart funcțiile. Cel mai deosebit obicei se păstrează la Ucea de Jos. Pe uliţele satului Ucea de Jos se strigă  ,,Cucurigu!” în seara de Sfântul Nicolae. Este semnul dat sătenilor, atunci când se îngână ziua cu noaptea,  care arată că Ceata de feciori s-a strâns, iar în sat sărbătorile vor fi animate de obiceiurile şi tradiţiile străvechi.  Satul va fi condus de primarul Cetei,  secondat de viceprimar și ajutat de  un crâşmar destoinic și de  feciori ai satului numiți cetași. Pentru a păstra tradiția cetaşii îmbrăcaţi cu recăle şi pe cap cu căciuli se adună în capul satului dinspre munte. Ei vor avea un coş din nuiele gătit cu  o cârpă ţesută în război. De aici se dă starul plecării pe uliţele satului strigând ,,Cucurigu!”. Este singurul sat unde  prin strigătul cocoşului se anunţă  că Ceata de feciori este gata de sărbătoare. Localnicii îi recompensează pe feciori cu ouă din gospodărie și deopotrivă  îi felicită pentru activitatea ce va urma pe perioada sărbătorilor.  După turul satului, cetașii se adună la gazdă unde  prepară o papară, invitând fetele la masă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here