Preotul paroh Florin Butum din Cincu a realizat o biserică unicat în România.   Sfinţii pictaţi în Biserica ,,Buna Vestire” sunt îmbrăcaţi în portul popular  românesc. Lia Flueraş, o localnică, a cuprins în pictura acestei  biserici  pe toţi sfinţii, cuvioşii şi mucenicii români. Pictura a fost completată şi cu sfinţii închisorilor comuniste.  De sărbătoarea Sf. Andrei, 30 noiembrie,  se va sărbători hramul acestei biserici.

Biserica cu trei hramuri

 Biserica  mică, aşa cum este cunoscută în Cincu,  biserica cu  hramul ,,Buna Vestire”,   a mai primit încă două hramuri  după ce  a fost pictată cu sfinţii români. Este vorba despre hramul  ,,Tuturor sfinţilor români” şi ,,Andrei Şaguna- Mitropolitul Transilvaniei”.  Odată ce păşeşti în interiorul acestui lăcaş de cult  nu poţi decât să îţi exprimi uimirea. Domină albastrul intens, iar picturile sunt vii şi umane. Ai impresia că bolta bisericii te înconjoară rugându-te să o priveşti şi cu ochii minţii pentru a trăi scenele biblice de veacuri. Imaginile Mântuitorului, a Sfintei Treimi şi a Maicii Domnului de pe boltă sunt  evidenţiate prin banda tricolor. Sfinţii pictaţi pe pereţi sunt înveşmântaţi în port popular românesc. Este o pictură unică şi îndrăzneaţă, mai ales că sunt reprezentaţi toţi sfinţii români, cuvioşii şi mucenicii. De bună seamă că la loc de cinste au fost amplasate scenele biblice: Naşterea, Schimbarea la faţă, Botezul, Pogorârea în iad.

Pictură cu mucenicii închisorilor comuniste

Pe pereţii bisericii au fost pictați  cuvioşii închisorilor comuniste, la intrarea în lăcaş. Îi găsim în medalionul ce înconjoară imaginea Mântuitorului pe părintele Arsenie Boca, părintele  Papacioc, părintele  Stăniloaie, părintele Iustin Pârvu, părintele  Nicolae Steihard, părintele Ioan de la Recea, etc. Sunt luptătorii anticomunişti care au sfinţit pământul românesc prin suferinţele şi rugăciunile lor în secolele XIX şi XX. Au fost reprezentaţi şi mitropoliţii Transilvaniei şi patriarhii români. ,,Pictura bisericii de la Cincu este unică. Au fost pictaţi toţi sfinţii români cuprinşi în calendarul Bisericii Ortodoxe Române. Pictura este încărcată de simboluri naţionale, tricolorul, drapelul străjuieşte pe bolta bisericii la cele trei mari scene, Sfânta Treime, Mântuitorul şi Maica Domnului. O parte dintre sfinţi sunt îmbrăcaţi în costume populare româneşti” a spus preotul paroh Florin Butum.

Harta României Mari pictată pe masa din altar

Masa din altar este îmbrăcată în sticlă și este pictată. ,,Au fost pictaţi pe pereţii sfintei mese din altar Învierea Mântuitorului, Soborul sfinţilor români, harta României Mari ţinută în braţe de Sf. Nicolae şi Sf. Andrei Şaguna- Mitropolitul Transilvaniei” a explicat preotul paroh.

Pictura realizată de Lia Flueraş, o localnică  

Pictura acestei biserici a fost realizată de o localnică, Lia Flueraş. ,,Lia Flueraş este de la noi din sat. S-a străduit, cu timp şi fără timp să realizeze această pictură unică unde a pus toată dragostea şi priceperea ei ca această biserică să fie pictată cu toţi sfinţii români.  Picturile n-au fost făcute la întâmplare, ci am folosit câte 2-3 imagni ale sfinţilor de unde am ales pe cea mai potrivită. Aşa am stabilit cum vor arăta imaginile sfinţilor români, ale cuvioşilor care s-au chinuit în închisorile comuniste şi l-au mărturisit pe Hristos, pe mitropoliţii noştri şi pe patriarhi. Pictura a durat 2 ani. A  pictat şi în biserica mare cu hramul  ,,Sfântul Nicolae” a explicat  preotul Florin Butum.

Sărbătoare la biserica mică

 

De praznicul Sf.  Andrei, la Biserica mică din Cincu, preotul paroh Florin Butum a invitat artiștii de la asociația ,,Hai la chitară“ într-un recitat în lăcașul de cult.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here