,,Ca cel dintre Apostoli mai întîi chemat şi lui Petru frate adevărat, Stăpînului tuturor, Andrei, roagă-te, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă“ (Troparul sărbătorii)
Miercuri, 30 noiembrie a.c., creştinii ortodocşi îl prăznuiesc pe Sfîntul Apostol Andrei, cel întîi chemat de către Iisus Hristos să-i ducă Vestea cea Bună în lume. Este o sărbătoare foarte importantă pentru noi deoarece Andrei este considerat Ocrotitorul României.
Originea Sfîntului Apostol Andrei şi chemarea sa
Sfîntul Apostol Andrei se trăgea din Betsaida, localitate situată pe malul de est al lacului Tiberiada, din Galileea. El se îndeletnicea cu pescuitul, meserie pe care a moştenit-o din familie. El l-a urmat pe fratele său, Simon Petru, şi pe tatăl lor, la Capernaum, unde erau perspective mai sigure pentru comerţul cu peşte. La Betania, intră împreună cu fratele său, Petru, printre discipolii lui Ioan Botezătorul. Ne aflăm într-o perioadă în care cei din Galileea erau receptivi la mesajele mesianice în dorinţa de a înlătura aservirea faţă de Roma. Întîlnirea lor cu Iisus Hristos va avea loc în anul 28 d.Hr. Ei îl lasă pe Ioan şi merg după Iisus Hristos după ce Botezătorul le-a adeverit că este Mesia. ,,A doua zi, din nou stătea Ioan şi doi dintre ucenicii lui; Şi privind pe Iisus, care trecea pe acolo, a rostit: Iată mielul lui Dumnezeu. Cei doi ucenici l-au auzit spunînd aceasta şi au pornit după Iisus. Iisus întorcîndu-se şi văzîndu-i că merg după El i-a întrebat: ce căutaţi? Ci ei răspuns-au Lui: Rabi, adică, în tîlcuire, Învăţătorule, unde sălăşluieşti? El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Deci au mers şi au văzut unde sălăşluia; şi au rămas la El, în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea (patru după amiază). Andrei, fratele lui Simon Petru, era unul dintre cei doi care auziseră pe Ioan şi veniseră după Iisus. Acesta găseşte mai întîi pe Simon, fratele său şi-i spune: Găsit-am pe Mesia, adică, în tîlcuire, pe Hristos. Şi l-a adus la Iisus. Iisus privind în faţa lui, i-a zis: Tu eşti Simon, feciorul lui Iona, tu te vei numi Chefa, adică în tîlcuire, Petru“. (Ioan 1, 35-43). Ei asistă împreună la extraordinarele puteri taumaturgice ale tînărului rabbi şi comportamentul atipic pe care acesta îl avea faţă de tabu-urile sociale şi religioase ascultînd cu încredere profeţiile despre o nouă împărăţie. Jacques de Voragine, un mare erudit şi un extraodrinar om de spirit, relatează în ,,Legenda Aurea“: ,,Sfîntul Andrei şi alţi cîţiva ucenici au fost chemaţi de către Domnul nostru Iisus Hristos la învăţătură, în trei rînduri: Prima dată, Iisus Hristos i-a chemat la El întru cunoaşterea Sa. Andrei se afla într-o zi în preajma învăţătorului său, Ioan, cînd acesta a strigat: Iată că vine Mielul Domnului…etc“. Îndată, Andrei a mers să i se alăture lui Iisus şi a rămas lîngă El toată ziua. L-a luat cu sine şi pe fratele său Simon, pe care-l întîlnise pe drum. Apoi, a doua zi, s-a întors la îndeletnicirea sa, care era aceea de pescar. Dar, după ceva vreme, Iisus l-a chemat să facă parte din familia sa. Venind împreună cu o mare mulţime de oameni pe malul lacului Ghenizaret, numit şi Marea Galileei, El a păşit în barca lui Simon şi a lui Andrei şi a prins o mare cantitate de peşte. Atunci Andrei i-a chemat pe Iacob şi pe Ioan, care erau într-o altă barcă, iar aceştia l-au urmat pe Domnul, după care iarăşi s-au întors la îndeletnicirea lor. Dar în curînd Domnul nostru Iisus Hristos l-a chemat a treia oară pe Andrei, de data aceasta pentru a fi discipol sau ucenic. Iisus, plimbîndu-se într-o zi pe malurile lacului pomenit mai sus, unde Andrei şi tovarăşii săi se îndeletniceau cu pescuitul, le-a făcut semn să-şi lase năvoadele, spunîndu-le: ,,Dacă mă urmaţi, vă voi face pescari de oameni“. Iar aceştia l-au urmat pe Iisus Hristos şi nu s-au mai întors niciodată la meseria lor de pescari. Domnul s-a aplecat spre Andrei şi a patra oară, dar de data aceasta a făcut-o pentru a-l chema la apostolat, după cum povesteşte Sfîntul Marcu, evanghelistul, în capitolul al treilea. El i-a chemat pe cei pe care i-a ales şi aceştia au venit la el, fiind în număr de doisprezece“.
Apostolatul Sfîntului Andrei în Dobrogea
Conform tradiţiei creştine, apostolul Andrei a ajuns mai întîi în Sciţia, lucru susţinut în lucrările din primele veacuri creştine, mai ales informaţia lui Hipolit Romanul din lucrarea acestuia intitulată ,,Despre apostoli“. Eusebiu de Cesareea preia ştirea de la Origene din Alexandria, pe care o reiterează în lucrarea sa ,,Istoria eclesiastică“ astfel: ,,Sfinţii Apostoli ai Mîntuitorului, precum şi ucenicii lor, s-au împrăştiat în toată lumea locuită pe atunci. După tradiţie, lui Toma i-au căzut sorţii să meargă în Parţia, lui Andrei în Sciţia, lui Ioan în Asia, unde a şi murit, la Efes“. Legenda confirmă acest lucru: ,,După Învierea Domnului, apostolii despărţindu-se, Andrei a plecat să fie pescar de oameni în Sciţia…“. ,,Numeroşi istorici români şi străini- spune Mircea Păcurariu- au ajuns la concluzia că Sciţia de care scria episcopul Eusebiu este teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră, aparţinînd pe atunci de provincia Moesia Inferior. De fapt, locuitorii traco-geto-daci din acest teritoriu erau cunoscuţi sub numele de ,,sciţi“. Însuşi poetul Ovidiu (43- î.Hr.- 17/18 d. Hr.) se plîngea în ,,Tristele“ şi ,,Ponticele“ sale că a fost exilat la Tomis ,,printre sciţi”. Geograful grec Strabon, în Geografia sa, menţiona acest teritoriu sub numele de ,,Sciţia“. Din epistola către Coloseni (3,11), reiese că şi ,,sciţii“ ar fi putut auzi cuvîntul lui Dumnezeu. Nu trebuie să trecem cu vederea nici faptul că în acest timp ţărmul apusean al pontului Euxin, împînzit de acele vechi colonii greceşti pe care le-am menţionat mai sus, era un teren potrivit pentru desfăşurarea unei activităţi misionare. Tradiţia că Sfîntul Apostol Andrei a predicat la ,,sciţi“ a fost preluată mai tîrziu şi de alţi scriitori bisericeşti sau de anumite izvoare istorice, cum a fost ,,Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane“, din care mai aflăm că Apostolul Andrei a hirotonit ca episcop la Odyssos sau Odessos pe Amplias (probabil cel amintit în Epistola către Romani ). O altă tradiţie consemnată de Epifanie Monahul (sec. VIII), relata că acest apostol a predicat în mai multe cetăţi din Asia Mică, apoi în Moesia pînă la Odessos, unde a hirotonit ca episcop pe Apion. Mult mai tîrziu, istoricul bizantin Nichifor Calist (sec. XIV) scria în ,,Istoria bisericească“ că Sfîntul Apostol Andrei a trecut din provinciile Asiei Mici (Capadocia, Galatia, Bitinia) în ,,pustiurile scitice“, care puteau să fie ori în Scythia Minor Maior (în nordul Mării Negre) ori mai degrabă în Scythia Minor de mai tîrziu. De aici, a traversat Tracia, Macedonia, Tesalia, ajungînd în oraşul Patras din Grecia, unde a murit ca martir, fiind răstignit pe o cruce în formă de X. În sprijinul evanghelizării Daciei Pontice de către Apostolul Andrei vin şi unele colinde şi creaţii folclorice dobrogene şi din stînga Prutului (de pildă, Balada Sf. Andrei), precum şi unele toponimice (Peştera Sf. Andrei- în comuna Ion Corvin, în sudul Dobrogei, Pîrîiaşul Sf. Andrei, Apa Sfîntului ş.a.). Există deci o serie de mărturii istorice, precum şi unele folcloro-toponimice, care dovedesc că o parte a teritoriului României a fost evanghelizat de unul dintre ucenicii Mîntuitorului, şi anume de Sf. Apostol Andrei“. Conform acestor informaţii istorice şi tradiţionale, Sfîntul Apostol Andrei este considerat unul dintre apostolii noştri naţionali. Un alt nume de rezonanţă în acest sens este Niceta de Remesiana, care a predicat strămoşilor noştri într-o perioadă în care creştinismul era mult mai extins aici. ,,Misionarul despre care ştim că a luptat mai mult pentru răspîndirea cuvîntului Evangheliei printre strămoşii noştri a fost Niceta, episcopul oraşului Remesiana din Dacia Mediterranea. A trăit în secolul al IV-lea şi la începutul celui de-al V-lea. La 367 îl întîlnim ca episcop în oraşul amintit; la 414 era încă în viaţă. Om învăţat, autor al mai multor scrieri religioase, bun prieten cu sfîntul Paulinus din Nola (Italia), care îl numeşte ,,învăţător şi tată“ al său, misionar încercat şi pasionat, Niceta din Remesiana a convertit la creştinism pe daco-romanii de pe ambele maluri ale Dunării, pe goţi şi pe bessi. El predică şi scrie în limba latină timp de aproape o jumătate de veac şi poate fi, pe drept cuvînt, socotit ca apostolul nostru naţional. Cu atît mai mult cu cît şi prin naştere el era daco-roman“ scrie Constantin Giurescu în Istoria românilor. Cu siguranţă că încreştinarea strămoşilor noştri a fost un proces de durată, iar Sf. Apostol Andrei a lăsat germenii. Epoca lui Niceta a fost mult mai favorabilă, iar retragerea aureliană a facilitat răspîndirea creştinismului pentru că localnicii creştini de aici nu au mai fost persecutaţi.
Martiriul Sfîntului Apostol Andrei
Sfîntul Apostol Andrei a primit martiriul în Grecia, mai exact în oraşul Patras din provincia Ahaia. Avem multe surse creştine despre acest eveniment. Vieţile Sfinţilor ne spun: ,,Mai-marele ţinutului aceluia era Egheat, pe a cărui femeie sfîntul apostol o vindecase de-o grea boală de care suferea. Drept aceea, ea s-a botezat în taină, fără ca bărbatul ei să ştie. Acestea se petreceau pe cînd mai-marele Egheat se afla la Roma, unde se dusese cu treburile împărăţiei. Întorcîndu-se şi aflînd de fapta nevestei sale, el s-a umplut de mînie împotriva sfîntului apostol şi i-a pus în gînd să-l omoare. Trimiţînd slujitori şi ostaşi, mai-marele Egheat a prins pe sfîntul apostol şi l-a aruncat în temniţă. Dar sfîntul, stînd acolo cu mai mulţi, a început a le propovădui cuvîntul lui Dumnezeu, fără temere. Peste cîteva zile, mai-marele Egheat l-a scos pe sfîntul apostol la judecată. Şi i-a zis: Socotit-ai, oare, să te laşi de nebunia lui Hristos şi să vii să te veseleşti dimpreună cu noi, jertfind zeilor? Sfîntul apostol, stînd fără teamă, i-a răspuns: Cu tine nu mă voi veseli decît cînd şi tu vei crede în Hristos, lepădîndu-te de idoli. Mîniindu-se, Egheat a zis către Andrei: De nu te laşi de cruce, pe ea te voi sînzura, să văd de-o vei mai lăuda! La aceasta sfîntul Andrei a răspuns: Ascultă, fiu al pierzării ce eşti, pînă acum socotit-am a vorbi cu blîndeţe către tine, nădăjduind că vei vedea şi tu adevărul şi-i vei urma, dar în vreme ce tu petreci în neruşinarea ta şi socoteşti că eu mă tem de muncile tale, îţi zic că nu numai că nu mă tem, dar cu cît acele munci fi-vor mai grele, cu atît fi-voi mai bine primit de Împăratul meu! Egheat a poruncit atunci să fie pus jos şi bătut cu cruzime, ceea ce slujitorii făcuseră de îndată. Văzînd că sfîntul pe toate le rabdă cu tărie în numele Domnului, Egheat s-a ridicat cu furie şi a poruncit. Duceţi-l şi răstigniţi-l! Aşa precum strigaseră fariseii lui Pilat. Iar după ce a venit la locul în care aveau să-l răstignească, văzînd de departe crucea gătită pentru dînsul, a strigat cu glas mare: ,,Bucură-te, cruce sfinţită cu trupul lui Hristos, şi primeşte-mă şi pe mine, că sînt ucenic aceluia care a fost spînzurat pe tine!“ Acestea zicînd, şi-a dezbrăcat de pe sine hainele şi le-a dat celor ce aveau să-l răstignească, iar ei l-au înălţat pe cruce şi, legîndu-i mîinile şi picioarele, l-au răstignit, spînzurîndu-l pe lemn. Şi era împrejurul lui mult norod, care striga: ,,Cu nedreptate pătimeşte acest bărbat sfînt!“, iar sfîntul Andrei întărea pe cei care credeau în Domnul Hristos, îmbărbătîndu-i şi spunîndu-le că nici o muncă nu este grea pe lîngă răsplătirea bunătăţilor ce vor să fie. Dar norodul a mers la Egheat şi a strigat către el: ,,Nu se cuvine a pătimi acest om sfînt şi bun, care atîta ne-a învăţat, ci se cade a fi pogorît de pe cruce!“ Temîndu-se de norod, Egheat a mers dimpreună cu ei, ca să coboare pe sfîntul Andrei de pe cruce. Sfîntul, văzînd pe Egheat, a spus: De ce ai venit, Egheat? Dacă vrei să crezi întru Hristos, ţi se va deschide uşa harului, iar dacă nu pentru aceasta ai venit, apoi să ştii că eu nu voiesc a mă coborî de pe cruce cît sînt viu, căci de aici văd pe Împăratul meu şi mă închin Lui. Slugile, vrînd să-l dezlege, nu puteau să se atingă de el. Sărind norodul întru aceeaşi lucrare, nicidecum nu putea, avînd mîinile ca moarte. Iar sfîntul striga, chemînd: ,,Doamne Iisus Hristoase, nu mă lăsa să fiu dezlegat de pe crucea pe care sînt spînzurat pentru numele Tău, ci primeşte în pace sufletul meu, vreme fiind acum a te vedea pe Tine, cel atît de mult dorit! Zicînd sfîntul acestea, iată că o lumină mare din cer a strălucit asupra lui ca un fulger, lumină pe care au văzut-o toţi de acolo, şi care a stăruit în jurul sfîntului vreme de jumătate de ceas, şi cînd s-a şters vederii, atunci şi sfîntul apostol şi-a încredinţat Domnului sufletul său cel sfinţit prin jertfă. Iar urîtorul de Dumnezeu Egheat, de îndrăcire fiind cuprins, vrednică răsplătire şi-a luat, că suindu-se pe un deal înalt, s-a prăvălit în prăpastie, iar oasele lui, cum zice împăratul David, lîngă iad s-au risipit“.
Minuni ale Sfîntului Apostol Andrei
,,O femeie oarecare, măritată cu un ucigaş, rămăsese grea şi nu reuşea să nască. I-a spus atunci surorii sale: ,,Te rog s-o implori pentru mine pe zeiţa noastră Diana!“. Dar Diavolul a fost cel care i-a răspuns: ,,Zadarnic mă chemi pe nume“, i-a spus Diavolul surorii, ,,căci nu pot face nimic pentru ea. Caută-l mai degrabă pe Apostolul Andrei, iar acesta poate să o ajute pe sora ta!“. Sora femeii a plecat să-l caute pe Sfîntul Andrei şi l-a adus la căpătîiul surorii aflată în suferinţă. Apostolul i-a zis femeii: ,,Îţi meriţi suferinţa, căci eşti măritată cu un ucigaş, ai zămislit cu acesta şi, pe deasupra, ai implorat ajutorul unor duhuri necurate. Dar căieşte-te, fiica mea, crede în Iisus Hristos şi vei naşte!“. Femeia, convertindu-se la dreapta credinţă, a adus pe lume un copil mort, dar durerile au încetat…Odată, pe cînd patruzeci de oameni călătoreau pe mare pentru a veni la apostol, ca să primească de la el învăţătura credinţei, diavolul a iscat o furtună atît de puternică, încît toţi s-au înecat. Dar, fiindcă trupurile lor au fost aduse de valuri pe ţărm, Apostolul Andrei i-a înviat de îndată. Apoi fiecare dintre ei a povestit minunea aceasta. De aceea, în imnurile închinate Sfîntului Andrei putem citi următoarele: ,,Quaterdenos juvenes/ Submersos maris fluctibus/ Vitae reddidit usibus- Am fost patruzeci de tineri/ care ne-am înecat în mare/ Iar el ne-a înviat“ spune Legenda Aurea. (Ştefan BOTORAN)
