Dr. Mihaela Bilic, medic nutriționist, a explicat în emisiunea „Doctor de bine”, difuzată la TV, în cadrul Știrilor PRO TV, cum putem avea un sistem imunitar puternic. Ce alimente trebuie să includem în alimentația zilnică, arată doctorulzilei.ro.
Află sfaturile medicului Mihaela Bilic și vezi care sunt cele mai bune căi pentru o imunitate puternică.
Ingrediente de bază
Peşte, legume, pro-biotice și pre-biotice. Cu aceste „ingrediente”, iarna poate trece fără prea multe infecții respiratorii, spuneMihaela Bilic.
Care este dieta pentru creșterea imunității? Moderată ca aport caloric și diversificată ca ingrediente, avem nevoie zilnic de minimum 15 alimente diferite. Iată care sunt alimentele de bază pentru care nu ar trebui să lipsească din dieta alimentară:
- Consumați produse cât mai puțin procesate și prelucrate termic, cu accentul pe vegetale, adică legume, fructe și cereale. Mâncați alimentele așa cum le-a făcut natura, integrale, nerafinate, produse local și gătite minim.
- Includeți în meniul zilnic și la fiecare masă cantități mari de legume sub orice formă, proaspete conservate, congelate, deshidratate. Pigmenții din plante au efect antioxidant și beneficii reale asupra sănătății.
- Micșorați consumul de grăsimi saturate: mezeluri, brânzeturi, carne împănată, tocături, semipreparate. Excesul de grăsimi vegetale (ulei de cocos, de palmier, sau de floarea-soarelui) este la fel de nesănătos ca și excesul de untură.
- Peștele se mănâncă la fel de des ca și carnea. Este cea mai valoroasă sursă de acizi grași omega 3 cu efect antiinflamator. Alternați proteinele de origine animală, carne, ouă, brânză, cu proteinele vegetale, fasole, boabe, mazăre, soia.
- Consumați cât mai des produse fermentate de tipul iaurt, borș murături, au efect probiotic și cresc imunitatea. Conțin culturi vii de lactobacili și bifido bacterii care blochează procesul inflamator și multiplicarea agenților patogeni responsabili de îmbolnăvire.
- Includeți în meniu fibre și produse făinoase de tipul cartofi, paste sau orez. Sunt alimente cu efect prebiotic care contribuie la hrănirea coloniilor de bacterii benefice din intestin. Cât despre zahăr, limitați-l de dragul sănătății”, spune medicul nutriționist.
- Într-o emisiune recentă, medicul specialist a vorbit despre legătura între mâncare și starea de bine.„V-ați simțit vreodată vinovați că mâncați o bucățică de ciocolată? Să nu vă simțiti vinovați, pentru că este sănătos. Ciocolata e alimentul premium când vine vorba de buna dispoziție. Există o legatură între mâncare și starea de bine.
Triptofanul este un aminoacid prezent în alimente și care, în organism, se transformă în serotonină. Serotonina este un neurotransmițător, care dă stare de bine. Triptofanul se transformă în serotinină”, spune medicul.
Dr. Bilic: Serotonina liniștește, dopamina agită
„Haideți să explicăm mecanismul prin care pâinea cu brânză are efect antidepresiv. Serotonina liniștește, dopamina agită. Cele două substanțe sunt în alimente cu proteine. Când asociem glucidele lente cu proteine, apare miracolul. Glucidele determină secreția de insulină și insulina dă cale liberă triptofanului”, explică dr. Mihaela Bilic.
Magneziul, un element esențial
„Deci, dacă vreți efect de liniștire, întotdeauna brânza cu un colț de pâine.
Există alimente care conțin serotonină în mod natural.
Banana. Magneziul este un element esențial pentru starea noastră de bine. Și tot banana e campioană. Magneziu găsim și în fructele uscate, dar și în fructele oleaginoase”, a conchis medicul pentru sursa citată.