Explozia mişcării MeToo acum cinci ani nu numai că a declanşat o avalanşă de acuzaţii la Hollywood, ci a provocat şi o mică revoluţie odată cu apariţia „coordonatorilor de intimitate” pentru a supraveghea scenele de sex, relatează ziarul Le Figaro, citat de News.ro.
În plină expansiune, această nouă profesie a devenit esenţială pe multe platouri de filmare. Dar industria rămâne afectată de luptele pentru putere şi de teama de a spune nu, scrie Le Figaro.
Pe platourile de filmare, noii profesionişti planifică scenele de sex, evaluează consimţământul actriţelor şi le oferă echipament pentru a se asigura că demnitatea lor este respectată.
Coordonatorul de intimitate din New York, Claire Warden, vede o „diferenţă incredibilă” de la apariţia MeToo. Anterior, „a fost multă rezistenţă din partea industriei, a regizorilor, a unor actori, a producătorilor”, a declarat ea pentru AFP.
Potrivit acesteia, între 60 şi 80 de astfel de coordonatori lucrează în prezent în Statele Unite. Iar programul Intimacy Directors and Coordinators (IDC), din care face parte, formează din ce în ce mai mulţi astfel de supraveghetori.
Cazul Harvey Weinstein a produs o schimbare de paradigmă la Hollywood
Profesioniştii din cinematografie încep să-şi revizuiască atitudinea, „după ani de zile în care am strigat în gol cât am putut pentru a educa industria”, a spus ea.
Înainte de 2017, coordonatorii de intimitate lucrau mai ales în cinematografe şi erau absenţi în mod evident din film şi televiziune, unde adesea actriţele izolate depindeau de departamentul de costume pentru a crea elemente de recuzită cu scopul de a-şi acoperi organele genitale în timpul scenelor de sex.
Dar după „cutremurul” cu Weinstein, HBO a angajat un coordonator de intimitate pentru serialul său The Deuce despre industria pornografică din New York din anii 1970. Iar scenaristul său David Simon a anunţat că nu va mai lucra niciodată fără unul.
Puternicul canal, producător de succese globale precum Game of Thrones sau Sex and The City, a impus obligatorie prezenţa unui coordonator de intimitate pentru toate serialele sale.
Totuşi, nu totul este roz, deoarece industria are un drum lung de parcurs când vine vorba de consimţământ.
„Coordonatorii de intimitate” spun că încă sunt probleme când vine vorba de filmarea scenelor de sex
Actriţa Christina Ricci, vedeta serialului Yellowjackets, a dezvăluit astfel pentru Variety că o producţie a ameninţat deja că o „aduce în faţa justiţiei” dacă refuză să participe la o scenă de sex.
Emilia Clarke, cunoscută pentru interpretarea rolului lui Daenerys Targaryen în Game of Thrones, a dezvăluit la rândul ei la scurt timp după încheierea serialului că a fost constrânsă să apară în scene nuditate.
„Actriţele nu au început să se exprime în 2017”, reia Claire Warden. „Vorbim de foarte mult timp şi nimeni nu ne asculta. Industria a încercat cu adevărat să înece aceste voci”.
Potrivit ei, a spune „nu” rămâne percepută ca o postură „periculoasă” de multe femei din cinema:
„Suntem condiţionaţi (…) să credem că vei fi catalogată ca o divă. Că nu vei avea un loc de muncă, că nimeni nu va lucra cu tine, că nu eşti suficient de implicată sau nu eşti suficient de curajoasă”.
Mai general, coordonatorii de intimitate nu pot lupta împotriva tuturor abuzurilor relevate de cazul Weinstein, continuă colega ei Jessica Steinrock.
Mogulul de la Hollywood acţiona în afara filmărilor.
„Modul în care gestionăm scenele intime va avea repercusiuni asupra modului de a lua în considerare consensul, modul de pregătire, asupra modului în care actriţele concep dreptul de a dispune de corpul lor”, crede ea.
„Dar coordonatoarele de intimitate nu sunt un panaceu pentru hărţuirea şi abuzul de putere care a avut loc în industria cinematografică în ultimul secol”, subliniază aceasta.