Luând exemplul voluntariatului practicat la Victoria, sute de persoane au participat sâmbătă, 1 octombrie, la o amplă campanie de ecologizare organizată la Râșnov. Au ieşit râşnoveni de toate vârstele şi din toate categoriile sociale. Au fost elevi, oameni de rând, beneficiari de ajutor social, dar şi primarul Râşnovului, Liviu Butnariu. Astfel, de la Şcoala Gimnazială nr. 1 au participat elevii a două clase, a III-a şi a IV-a, de la Şcoala Gimnazială nr. 3 au participat în jur de 100 de elevi de la mai multe clase, iar de la Şcoala nr. 2 „Peter Thal” au fost în jur de 50 de copii. De asemene, au participat angajaţi ai primăriei, ai Serviciului de Utilităţi Publice, ai SC Goscom Cetatea Râşnov, ai Ocolului Silvic Râşnov, membrii clubului sportiv Dinamo Râşnov, și mulţi alţi voluntari.
- „Le mulţumim tuturor voluntarilor care au participat la acţiunea de ecologizare”, a transmis primarul Râşnovului, Liviu Butnariu.
Acţiunea a făcut parte din campania „Ziua de Curăţenie Naţională”, programată iniţiat pentru data de 17 septembrie, dar amânată din cauza condiţiilor. În județul Brașov partener al acestei campanii este ADI ISO Mediu.
Sute de saci cu deșeuri
În doar câteva ore, s-au strâns sute de saci cu deşeuri, care mai apoi au fost preluaţi de angajații de la Serviciul de Utilităţi Publice Râşnov. Au fost curăţate toate colţurile oraşului, de la cartiere (cum a fost cazul cartierului Romacril), la zone turistice şi de agrement (cum este Valea Popii, Promenada, Valea Cetăţii şi Cetatea, zona Cabana Cheia – Colţii Cheii – Valea Lungă), dar şi drumuri (DN 73 A, strada Stejărişului).