Un film despre satul Veneția de Sus din comuna Părău va fi prezentat la Veneția, Italia, în 6 octombrie 2022, la Palazzo Grassi. Realizatorul filmului, Elia Romanelli, a finalizat astfel un proiect conceput în 2016 cu filmările realizate în anul 2018 de o echipă a RAI 1 în satul Veneția de Sus. Documentarul intitulat ,,Altă Veneție“ s-a concretizat cu sprijinul unei localnice din sat, Maria Butum (Baboia), care a crezut în acest proiect. Echipa RAI 1 a filmat în satul Veneția de Sus în fiecare anotimp de peste an, ultimul popas fiind în preajma Crăciunului din 2018. Astfel, italienii au surprins viața satului cu tradiţiile, obiceiurile şi ocupaţiile sătenilor.
- ,,Regizorul si realizatorul acestui film Elia Romanelli și-ar fi dorit să fiu prezentă la prezentarea filmului programată la 6 octombrie, dar nu am cum să ajung, eu fiind momentan în Germania. Cu siguranță voi participa la prezentarea filmului la festivalul de la Sibiu de anul viitor unde este inclus în rogram de organizatori“ spune Maria Butum (Baboia).
Cum a început povestea?
O scrisoare trimisă la Primăria Orașului Veneția din Italia de către reprezentanții Comunei Părău, prin 2016, Mihai Popeneciu, îi anunța pe italeni că în România există 2 sate cu aceeași denumire. În scrisoare era explicată şi dorinţa comunităţii locale de a se înfrăţi cu oraşul italian. Anii au trecut însă fără ca vreun răspuns să ajungă la sediul Primăriei Părău care să privească satele Veneţia de Sus şi Veneţia de Jos. Până în 2018, prin luna octombrie, când a sosit în comună o echipă de filmare din Italia.
- ,,Pentru că n-au fost sprijiniți de conducerea comunei, am preluat eu această problemă şi i-am sprijinit pe italieni să-şi ducă la bun sfîrşit proiectul pentru care au sosit în satul nostru. În realitate noi am fost cei care am vrut să colaborăm cu oraşul Veneţia din Italia, iar oamenii de acolo şi-au făcut proiecte şi acum le implementează. Televiziunea RAI 1, Veneţia, s-a ocupat de acest proiect care se va concretiza într-un film despre viaţa satului Veneţia de Sus” explica, în 2018, Maria Butum (foto).
Italienii au continuat să revină în sat pentru filmări.
- ,,I-au interesat ocupaţiile sătenilor, tradiţiile noastre, costumele şi poveştile bătrânilor satului. O întrebare la care au căutat răspuns a fost: de ce nu au plecat din sat? Au stat de vorbă cu un tânăr de 17 ani, un licean, dar şi cu cel mai vârstnic localnic, nenea Vasile Filip de 93 de ani. Oamenii au dat răspunsurile pe care orice sătean din Ţara Făgăraşului le-ar da: nu ne uităm originile” a mai spus Maria Butum.
Ignatul la Veneţia de Sus
Au filmat în curtea lui Gheorghe Butum, de la nr. 77, tăierea porcului, un fel de ignat în Ţara Făgăraşului, prepararea cârnaților și pomana porcului. N-au lipsit țuica, mămăliga și varza acră de la masa așezată după terminarea preparatelor. Au filmat apoi activitatea unei familii într-o zi obișnuită. L-au însoțit pe Ioan Butum, un crescător de animale din sat, o zi întreagă.
- ,,Am vrut să vedem cum se îngrijesc animalele iarna. Am găsit bivoli care aveau viţel. Interesant cum se hrănesc bivolii, cum suge viţelul. O muncă grea, dar oamenii trăiesc din această ocupaţie!” au spus italienii surprinși de modul de trai al sătenilor.
- ,,Au întrebat de ce nu au plecat din sat, după ce au văzut modul oamenilor de viaţă. Toţi au spus că nu pot să-şi părăsească glia, familia, părinţii, copiii şi mai ales tradiţiile” a explicat Maria Butum.
Echipa de italieni a filmat apoi câmpurile, ciobanii satului, străzile, imagini care să arate modul de viaţă şi de trai al veneţienilor din Ţara Făgăraşului. Au mai imortalizat pe peliculă muzeul satului ,,Maria Butum“ amenajat cu toate obiectele ce se găseau în urmă cu 150 de ani într-o gospodărie a satului Veneția de Sus: costumele naţionale purtate de părinţii, bunicii şi străbunicii Mariei Butum, ţesăturile obţinute în război de generaţiile de femei ale acestei familii, toate bine conservate şi păstrate, unelte, etc. Au fost filmați și elevii școlii din sat care i-au întâmpinat cu un program artistic.
- ,,Dacă italienii au filmat viaţa satului astăzi, în muzeu au putut surprinde viaţa satului în urmă cu un veac sau chiar mai demult. Aşa am ajuns gazda acestui proiect şi chiar mi-a făcut plăcere, mai ales că îmi doresc ca tradiţiile noastre să fie cunoscute în lume. Iubesc tradiţiile, obiceiurile şi cultura noastră. Este şi motivul pentru care am revenit acasă după 15 ani de Italia. Sângele ne cheamă, iar tradiţiile şi istoria noastră nu se uită” a mai spus Maria Butum. (Lucia BAKI)