Crucea monument pentru torționarii de la Pitești, o impietate

 

Temuta închisoare de la Pitești, acolo unde a fost aplicat deținuților politici, tineri studenți, cel mai cumplit experiment de dezumanizare și spălare a creierului, este numită astăzi ,,Frontul nevăzut“. Asociația formată din cadrele în rezervă ale SRI Pitești  a ridicat o cruce monument  în cimitirul de la Pitești. Este o cruce din lemn montată pe un soclu din marmură pe care este scris ,,Glorie și Onoare- cadrelor militare care au activat pe frontul nevăzut în apărarea valorilor fundamentale ale României. Patria a Priorii“.  Crucea, construită de un meșter popular din Nucșoara, satul Elisabetei Rizea, cea mai chinuită femeie din Rezistența Anticomunistă de către securitatea comunistă, a fost sfințită de praznicul ,,Înălțarea Sfinei Cruci“, 14 septembrie 2022.  Ieșirea publică a foștilor securiști de la Pitești, care își spun ,,cadre militare“, este o impietate și un semnal de alarmă pentru România. Acești   „luptători ai frontului nevăzut” din Departamentul Securității Statului au torturat, au persecutat și ucis adevărații eroi ai României, ofițeri, profesori, muncitori, țărani, preoți și studenți, care s-au împotrivit  comunismului. Statul roman nu și-a asumat crimele comunismului, n-a organizat un muzeu al ororilor comunismului, n-a  introdus în manualele școlare și în cărțile de istorie vreo pagină a acelei negre perioade, n-a reabilitat nici după 30 de ani de democrație vreo victimă a regimului totalitar, nu și-a cerut scuze de la aceste victime nevinovate. Arhivele fostei securități au stat ferecate mulți ani după 1989, timp în care au fost distruse foarte multe divezi care puteau arăta adevărul istoric și totodată incrimina pe răufăcători. Mai mult de atât, Rezistența Anticomunistă se scrie uzându-se de documentele din vechile arhive ale Securității, ignorându-se total memorialistica edidată de cei care au trăit pe viu teroarea. Cu alte cuvinte istoria e scrisă de torționari, de securiști. Toate acestea au dus la incidentul de la Pitești prin care călăii se vrea a fi văzuți ca eroi. Obligaţia pe care noi o purtăm este să amintim oricărei generaţii care va urma de episodul Piteşti. Avem obligaţia de a nu uita! Și de a nu judeca! La Piteşti toată lumea tortura şi toată lumea era torturată. La Piteşti iadul a coborât pe Pământ. O cruce monument trebuie ridicată pentru aceste victime, nu pentru torționari. Eroii nu sunt securiștii care au împușcat și au torturat oameni în numele ”luptei de clasă”, cei care au executat  partizanii și au trimis  în pușcării și lagăre de exterminare mii de români.  Torționarul Pintilie Gheorghe  spunea ,,Tovarăși! La noi, n-au ce căuta tovarășii care cred în Dumnezeu!” Iar acum, urmașii lor se folosesc de Cruce pentru a-și declara ,,eroi“ părinții sau bunicii călăi. Vin  să repună în public simbolurile totalitarismului comunist! Este  un act revoltător, un sacrilegiu la adresa adevăraților eroi ai României. Prin incidentul de la Pitești aflăm astăzi, în 2022,  care sunt ,,valorile fundamentale ale României”: crima, tortura, dezumanizarea, exterminarea, naționalizarea, cooperativizarea, sistematizarea satelor, demolarea bisericilor, etc. Oare pe ce cărare a ales să meargă România?

Genocidul comunist a început în 1949

Urmând indicaţiile Moscovei, securitatea comunistă a instituit un regim dictatorial bazat pe teroare şi eliminarea fizică a tuturor adversarilor politici. Securitatea   acoperea întreaga ţară, fiecare regiune avea  birouri raionale, orăşeneşti şi comunale.  S-a instaurat astfel în ţară un val de orori  iniţiat de Marin Jianu, secretar general pe atunci al Ministerului de Interne, şi anchetatorul său şef Alexandru Nicolski, unul dintre criminalii regimului comunist.   Conducerea superioară a securităţii era condusă de agenţi ai serviciilor de securitate sovietice, iar activităţile lor erau supravegheate de consilieri ai Ministerului Sovietic al Securităţii Statului. Trăsătura specifică a oamenilor aleşi de Moscova pentru a conduce securitatea în România a fost violenţa. Pintilie Bodnarenko, un N.K.V.D-ist ucrainian care și-a schimbat numele în Gheorghe Pintilie, devine şeful structurii rebotezate ,,Direcţia Generală a Securităţii Poporului“. Genocidul comunist, în forma lui extremă, a început în România, la  6 decembrie 1949, la penitenciarul politic din Piteşti, sub forma unui experiment nici măcar închipuit vreodată: ,,reeducarea” deţinutilor prin torturarea continuă, fizică şi sufletească, chiar de către colegii de detenţie. ,,Reeducaţii” erau obligaţi să se autodenunţe, să se nege pe sine, să-şi denunţe şi să-şi renege familia și apropații, adică să-i ,,demaşte” dezicându-se de ei, de tot ce aveau mai sfânt, batjocorind credinţa în Dumnezeu şi Sfintele Taine. ,,Reeducătorii” îi obligau să participe la veritabile ritualuri satanice antireligioase. În final, ,,reeducaţii” erau obligaţi să devină ,,reeducatorii” altora, adică torţionari. Cei care refuzau, erau obligaţi să se ,,reeduce” din nou, până acceptau rolul de ,,reeducător”; iar dacă ei continuau să refuze, erau  ucişi. Mulţi au încercat să se sinucidă pentru a scăpa de infern, dar foarte puţini au reuşit. Elita intelectuală a vremii a fost încarcerată la închisoarea Piteşti pentru a fi exterminată. ,,Experimentul Piteşti” este aproape necunoscut chiar şi în România. Alexandr Soljenitîn, laureat al Premiul Nobel pentru literatură, a considerat experimentul ca fiind ,,cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane”, iar istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze, îl descrie ca ,,una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră”.

 Ţurcanu, Nikkolski, torţionarii de la Piteşti

Acţiunea de dezumanizare implementată la Piteşti asupra deţinuţilor politici  depăşeşte pragul raţiunii. Ceea ce s-a întâmplat la Piteşti  nu va putea fi niciodată scos pe deplin la lumină întrucât autorităţile comuniste au ascuns dovezi importante.  Mai mult, călăii au fost eliminaţi şi ei la sfârşitul experimentului, pentru a nu mai exista martori. Experimentul Piteşti, prin care deţinuţii politici au fost siliţi să se tortureze reciproc, a avut aproximativ 5.000 de victime.   Vinovaţii acestui inuman experiment au fost:  Eugen Țurcanu şi grupul său,  comandantul suprem al Securităţii, Nikolski, colonelul Dulgheru şi colonelul Sepeanu adjuncţi ai lui Nikolski, căpitanul Dumitrescu, directorul penitenciarului, locotenentul politic Marina, colonelul Zeller din Direcţia Generală a Penitenciarelor trimis direct de la Ministerul de Interne şi Partidul condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej.  Închisoarea Pitesti a fost locul în care s-a derulat ,,Fenomenul Piteşti“ în perioada anilor 1949-1952.    Estimările totale referitor la numărul celor care au suferit acest experiment sunt cuprinse între aproximativ 1000 şi 5000. Este considerat a fi cel mai mare şi cel mai intensiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul de Est. După 1989, abandonată şi parţial în ruină, clădirea a fost vândută unei firme de construcţii în 1991. Astefș mai multe clădiri au fost fie distruse, fie total schimbate. Un memorial a fost construit în faţa intrării închisorii.

Comandanţii închisorii Piteşti

•    Stănescu Vasile (1944 – 1949);
•  căpitan Dumitrescu Alexandru (1949 – 1951);
•  locotenent Kovacs Anton (1951 – 1953);
• locotenent Savu Victor (1953 – 1954);
• căpitan Mândres Petre (1954 – 1956);
•  maior Ivaşcu Ştefan (1956 – 1958);
•  maior Cârstoiu Sebastian (1958 – 1961);
•  maior Toma Mihai (1961 – 1977).

Și-au șters urmele

În 1952, procesul a fost oprit.  Membrii ODCC au fost judecaţi în secret pentru abuzuri, cei 22 de inculpaţi fiind condamnaţi la moarte, în urma unui proces cu uşile închise.Ţurcanu a fost numit responsabil pentru uciderea a 30 de deţinuţi şi pentru abuzurile exercitate asupra altor 780. Dintre aceştia, au fost executaţi 16 condamnaţi, la închisoarea Jilava, în noaptea de 17 decembrie 1954. Deşi executat, moartea lui Eugen Turcanu a fost înregistrată la starea civilă abia în anul 1962. Din restul de 6 condamnaţi, 4 dintre ei au fost ulterior exterminaţi la închisoarea Jilava, în secţia specială de exterminare, numită Casimca. Colonelul Czeller s-a sinucis, împuşcându-se în cap, în cimitirul Bellu din Bucureşti. Cadrele securiste însărcinate cu conducerea experimentului, inclusiv colonelul Teodor Sepeanu, au fost judecate în anul următor; toţi au primit sentinţe uşoare şi au fost puşi în libertate la scurt timp. Instanța de atunci  a hotărât că experimentul de la închisoarea Pitești ar fi fost  rezultatul înfiltrării cu succes a agenţilor Statelor Unite şi a Gărzii de Fier în Securitate, cu scopul de a discredita organele legii din România. După Decretul de amnistie din anul 1964, închisoarea a continuat să funcţioneze tot ca închisoare pentru opozanţii regimului, care erau aduşi aici sub pretextul unor condamnări pentru infracţiuni de drept comun. În anul 1977, în urma presiunilor făcute din Occident, închisoarea Piteşti a fost definitiv închisă, în sediul ei fiind mutat Trustul de Construcţii Industriale Piteşti. La începutul anilor 1980, pe circa o treime din suprafaţa curţii penitenciarului au fost construite blocuri de locuinţe. O parte a zidului care înconjura penitenciarul Piteşti mai există şi astăzi, pe latura de N-V a închisorii.

Făgărășenii care au trăit experimentul de la Pitești

•   Prof. Ion Halmaghi: deşi era născut în SUA, Ohio, se considera făgărăşean, părinţii fiind din Sărata. A absolvit cursurile Facultăţii de Filosofie Bucureşti în 1941, a fost mobilizat pe front, dar se întoarce din Crimeea rănit. Este condamnat pentru că nu se mai întoarce pe front, iar în mai 1948 este arestat din nou. Este încarcerat la Jilava unde cunoaşte teroarea instituită de  Maromet, apoi este transferat la Piteşti unde trece prin demascările lui Ţurcanu. Supravieţuieşte, dar ajunge apoi la Aiud, unde torţionarul Gheorghe Crăciun îi aplică un regim dur şi nemilos. Se eliberează în 1964, iar după un an reuşeşte să plece în SUA unde îi este repartizată catedra de filozofie de la Universitatea din Pittsburgh. Revine în ţară după pensionare, în 1995, dar se stabileşte la Sibiu. Moare în 2009 şi este înmormântat în cimitirul din Sibiu.
•  Studentul Virgil Radeş: era din Berivoii Mici, student la Timişoara. Este rănit în confruntarea cu Securitatea din casa învăţătorului Ion Pridon din Părău, de la 15 noiembrie 1950, când Marcel Cornea este ucis. Anchetat şi torturat la Securitatea din Făgăraş, Braşov, urmează procesul în urma căruita la 15 iulie 1951 este condamnat la 15 ani de uncă silnică. Este închis la Piteşti unde suportă atrocităţile lui Ţurcanu, apoi demascările de la Gherla, urmând Aiud, de unde se eliberează în 1964.
•  Ing. Gheorghe Toader: era orfan de părinţi şi a fost crescut de bunicii lui care locuiau în cartierul Galaţi al Făgăraşului. A urmat Liceul Radu Negru, fiind un elev foarte bun, a terminat Facultatea de Chimie din Bucureşti cu rezultate excepţionale. În  1946 a revenit la Făgăraş pentru a conduce fabrica chimică, unde şi-a organizat un laborator chimic. I s-a propus să conducă organizaţia anticomunistă de la Făgăraş, dar el  şi-a dorit o viaţă închinată ştiinţei. ,,Mă cunoşti Ioane, că nu-s născut să fiu erou, eu cred că aş putea  servi mai bine pe tărâmul ştiinţei, nu-s fricos, dar mi-ar răpi timp preţios” îi spune Gheorghe Toader lui Gavrilă Ogoranu în 1946. În mai 1948 a fost arestat şi condamnat. Trece prin închisorile din Braşov, Piteşti şi din 1952 la Gherla condusă de Goiciu. Moare de pneumonie după ce Goiciu l-a pus pe el şi alţi câţiva deţinuţi să golească un wc ce se înfundase, pe o ploaie cu lapoviţă. Apoi l-a băgat la arest,  la ,,neagra”,  unde a stat pe cimentul îngheţat zile în şir.
•    Dr. Petru Săbăduş: era originar din Sânmartin de Gherla, refugiat în 1940 la Făgăraş, odată cu cedarea Ardealului. S-a aflat în fruntea mediciniştilor  la grevele studenţeşti de la Cluj. În mai 1948 el împreună cu Pavel Mârza s-au retras în Munţii Apuseni alăturându-se grupului Dabija. Încearcă să treacă în Iugoslavia, dar este prins şi arestat. Este judecat în săptămîna patimilor din 1949 şi condamnat la 12 ani de muncă silnică. Trece prin Piteşti, Aiud, Gherla unde îşi ajută camarazii ajunşi la infirmerie până în august 1953. Salvează un deţinut, iar torţionarul Petre Goicu, cpmandantul închisorii,  îl bate fără milă, îl calcă cu bocancii. Este pus pe o targă şi lăsat 3 zile pe holurile infirmeriei între viaţă şi moarte.  Este dus la spitalul din Dej, dar moare, în 1954.
•   Victor Florea: era din Sâmbăta de Sus şi pe când era elev la Liceul Teoretic ,,Gheorghe Lazăr” din Sibiu conducea Frăţiile de Cruce de aici, ca în 1947 să devină şef peste Frăţiile de Cruce din Ardeal. Era student la Cluj, când a fost arestat la 6 iunie 1948 împreună cu alţi 120 de studenţi din acest centru universitar. A fost condamnat la 10 ani de temniţă grea şi a fost încarcerat în închisorile  din Cluj, Piteşti, Gherla, minele de la Baia Sprie şi în lagărul de la Periprava. La Piteşti a suportat atrocităţile lui Ţurcanu.
•   Pr. Gheorghe Opriş: era originar din Dridif, elev la Liceul ,,Radu Negru” şi apoi student la Teologie în Sibiu. Fiind membru în Frăţile de Cruce este arestat în iunie 1948, este judecat în 1949 şi condamnat la 3 ani de închisoare. Este încarcerat  la Jilava, apoi este mutat la Piteşti unde timp de 7 luni suportă atrocităţile lui Ţurcanu. De aici este transferat la Gherla unde trece prin demasările lui Popa Ţanu.  Este condamnat din nou la un an de închisoare şi este trimis la lagărul de muncă de la Bicaz de unde se eliberează în 1953. Îşi continuă studiile şi ajunge preot la Merghindeal, apoi la Rupea.
•  Ioan  Bălan: era din Făgăraş. În 1941, 6 septemrie, este arestat de Siguranţă şi condanat la 5 ani de închisoare, trecând prin teniţele de la Braşov, Aiud, Deva, Vaslui, Alba Iulia şi Suceava. S-a implicat în rezistenţa anticomunistă pe când era student la  Politehnica Bucureşti. A fost arestat în  15 mai 1948 şi  reţinut 3 luni la Securitatea din Bucureşti, apoi trimis la Jilava fără să aibă vreo condamnare. Este transferat la Piteşti unde supravieţuieşte reeducării lui Ţurcanu. Este trimis apoi în lagărul de la Capu Midia de unde se eliberează în 1953.
•  Nicolae Mazilu şi Ioan Mogoş: erau din Toderiţa, au fost arestaţi în 1948 şi încarceraţi timp de 2 ani la Piteşti. După eliberare  au intrat în lupta anticomunistă, formând grupuri de luptători în Ţara Făgăraşului. În 1950 sunt ucişi la Pădureni-Timiş, prin trădare, în casa lui Traian Muraru. (Lucia BAKI)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Crucea monument pentru torționarii de la Pitești, o impietate

Temuta închisoare de la Pitești, acolo unde a fost aplicat deținuților politici, tineri studenți, cel mai cumplit experiment de dezumanizare și spălare a creierului, este numită astăzi ,,Frontul nevăzut“. Asociația formată din cadrele în rezervă ale SRI Pitești  a ridicat o cruce monument  în cimitirul de la Pitești. Este o cruce din lemn montată pe un soclu din marmură pe care este scris ,,Glorie și Onoare- cadrelor militare care au activat pe frontul nevăzut în apărarea valorilor fundamentale ale României. Patria a Priorii“.  Crucea, construită de un meșter popular din Nucșoara, satul Elisabetei Rizea, cea mai chinuită femeie din Rezistența Anticomunistă de către securitatea comunistă, a fost sfințită de praznicul ,,Înălțarea Sfinei Cruci“, 14 septembrie 2022.  Ieșirea publică a foștilor securiști de la Pitești, care își spun ,,cadre militare“, este o impietate și un semnal de alarmă pentru România. Acești   „luptători ai frontului nevăzut” din Departamentul Securității Statului au torturat, au persecutat și ucis adevărații eroi ai României, ofițeri, profesori, muncitori, țărani, preoți și studenți, care s-au împotrivit  comunismului. Statul roman nu și-a asumat crimele comunismului, n-a organizat un muzeu al ororilor comunismului, n-a  introdus în manualele școlare și în cărțile de istorie vreo pagină a acelei negre perioade, n-a reabilitat nici după 30 de ani de democrație vreo victimă a regimului totalitar, nu și-a cerut scuze de la aceste victime nevinovate. Arhivele fostei securități au stat ferecate mulți ani după 1989, timp în care au fost distruse foarte multe divezi care puteau arăta adevărul istoric și totodată incrimina pe răufăcători. Mai mult de atât, Rezistența Anticomunistă se scrie uzându-se de documentele din vechile arhive ale Securității, ignorându-se total memorialistica edidată de cei care au trăit pe viu teroarea. Cu alte cuvinte istoria e scrisă de torționari, de securiști. Toate acestea au dus la incidentul de la Pitești prin care călăii se vrea a fi văzuți ca eroi. Obligaţia pe care noi o purtăm este să amintim oricărei generaţii care va urma de episodul Piteşti. Avem obligaţia de a nu uita! Și de a nu judeca! La Piteşti toată lumea tortura şi toată lumea era torturată. La Piteşti iadul a coborât pe Pământ. O cruce monument trebuie ridicată pentru aceste victime, nu pentru torționari. Eroii nu sunt securiștii care au împușcat și au torturat oameni în numele ”luptei de clasă”, cei care au executat  partizanii și au trimis  în pușcării și lagăre de exterminare mii de români.  Torționarul Pintilie Gheorghe  spunea ,,Tovarăși! La noi, n-au ce căuta tovarășii care cred în Dumnezeu!” Iar acum, urmașii lor se folosesc de Cruce pentru a-și declara ,,eroi“ părinții sau bunicii călăi. Vin  să repună în public simbolurile totalitarismului comunist! Este  un act revoltător, un sacrilegiu la adresa adevăraților eroi ai României. Prin incidentul de la Pitești aflăm astăzi, în 2022,  care sunt ,,valorile fundamentale ale României”: crima, tortura, dezumanizarea, exterminarea, naționalizarea, cooperativizarea, sistematizarea satelor, demolarea bisericilor, etc. Oare pe ce cărare a ales să meargă România?

Genocidul comunist a început în 1949

Urmând indicaţiile Moscovei, securitatea comunistă a instituit un regim dictatorial bazat pe teroare şi eliminarea fizică a tuturor adversarilor politici. Securitatea   acoperea întreaga ţară, fiecare regiune avea  birouri raionale, orăşeneşti şi comunale.  S-a instaurat astfel în ţară un val de orori  iniţiat de Marin Jianu, secretar general pe atunci al Ministerului de Interne, şi anchetatorul său şef Alexandru Nicolski, unul dintre criminalii regimului comunist.   Conducerea superioară a securităţii era condusă de agenţi ai serviciilor de securitate sovietice, iar activităţile lor erau supravegheate de consilieri ai Ministerului Sovietic al Securităţii Statului. Trăsătura specifică a oamenilor aleşi de Moscova pentru a conduce securitatea în România a fost violenţa. Pintilie Bodnarenko, un N.K.V.D-ist ucrainian care și-a schimbat numele în Gheorghe Pintilie, devine şeful structurii rebotezate ,,Direcţia Generală a Securităţii Poporului“. Genocidul comunist, în forma lui extremă, a început în România, la  6 decembrie 1949, la penitenciarul politic din Piteşti, sub forma unui experiment nici măcar închipuit vreodată: ,,reeducarea” deţinutilor prin torturarea continuă, fizică şi sufletească, chiar de către colegii de detenţie. ,,Reeducaţii” erau obligaţi să se autodenunţe, să se nege pe sine, să-şi denunţe şi să-şi renege familia și apropații, adică să-i ,,demaşte” dezicându-se de ei, de tot ce aveau mai sfânt, batjocorind credinţa în Dumnezeu şi Sfintele Taine. ,,Reeducătorii” îi obligau să participe la veritabile ritualuri satanice antireligioase. În final, ,,reeducaţii” erau obligaţi să devină ,,reeducatorii” altora, adică torţionari. Cei care refuzau, erau obligaţi să se ,,reeduce” din nou, până acceptau rolul de ,,reeducător”; iar dacă ei continuau să refuze, erau  ucişi. Mulţi au încercat să se sinucidă pentru a scăpa de infern, dar foarte puţini au reuşit. Elita intelectuală a vremii a fost încarcerată la închisoarea Piteşti pentru a fi exterminată. ,,Experimentul Piteşti” este aproape necunoscut chiar şi în România. Alexandr Soljenitîn, laureat al Premiul Nobel pentru literatură, a considerat experimentul ca fiind ,,cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane”, iar istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze, îl descrie ca ,,una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră”.

 Ţurcanu, Nikkolski, torţionarii de la Piteşti

Acţiunea de dezumanizare implementată la Piteşti asupra deţinuţilor politici  depăşeşte pragul raţiunii. Ceea ce s-a întâmplat la Piteşti  nu va putea fi niciodată scos pe deplin la lumină întrucât autorităţile comuniste au ascuns dovezi importante.  Mai mult, călăii au fost eliminaţi şi ei la sfârşitul experimentului, pentru a nu mai exista martori. Experimentul Piteşti, prin care deţinuţii politici au fost siliţi să se tortureze reciproc, a avut aproximativ 5.000 de victime.   Vinovaţii acestui inuman experiment au fost:  Eugen Țurcanu şi grupul său,  comandantul suprem al Securităţii, Nikolski, colonelul Dulgheru şi colonelul Sepeanu adjuncţi ai lui Nikolski, căpitanul Dumitrescu, directorul penitenciarului, locotenentul politic Marina, colonelul Zeller din Direcţia Generală a Penitenciarelor trimis direct de la Ministerul de Interne şi Partidul condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej.  Închisoarea Pitesti a fost locul în care s-a derulat ,,Fenomenul Piteşti“ în perioada anilor 1949-1952.    Estimările totale referitor la numărul celor care au suferit acest experiment sunt cuprinse între aproximativ 1000 şi 5000. Este considerat a fi cel mai mare şi cel mai intensiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul de Est. După 1989, abandonată şi parţial în ruină, clădirea a fost vândută unei firme de construcţii în 1991. Astefș mai multe clădiri au fost fie distruse, fie total schimbate. Un memorial a fost construit în faţa intrării închisorii.

Comandanţii închisorii Piteşti

La conducerea închisorii s-au aflat:

•   Stănescu Vasile (1944 – 1949);
•  căpitan Dumitrescu Alexandru (1949 – 1951);
•  locotenent Kovacs Anton (1951 – 1953);
• locotenent Savu Victor (1953 – 1954);
• căpitan Mândres Petre (1954 – 1956);
•  maior Ivaşcu Ştefan (1956 – 1958);
•  maior Cârstoiu Sebastian (1958 – 1961);
•  maior Toma Mihai (1961 – 1977).

 

Și-au șters urmele

În 1952, procesul a fost oprit.  Membrii ODCC au fost judecaţi în secret pentru abuzuri, cei 22 de inculpaţi fiind condamnaţi la moarte, în urma unui proces cu uşile închise.Ţurcanu a fost numit responsabil pentru uciderea a 30 de deţinuţi şi pentru abuzurile exercitate asupra altor 780. Dintre aceştia, au fost executaţi 16 condamnaţi, la închisoarea Jilava, în noaptea de 17 decembrie 1954. Deşi executat, moartea lui Eugen Turcanu a fost înregistrată la starea civilă abia în anul 1962. Din restul de 6 condamnaţi, 4 dintre ei au fost ulterior exterminaţi la închisoarea Jilava, în secţia specială de exterminare, numită Casimca. Colonelul Czeller s-a sinucis, împuşcându-se în cap, în cimitirul Bellu din Bucureşti. Cadrele securiste însărcinate cu conducerea experimentului, inclusiv colonelul Teodor Sepeanu, au fost judecate în anul următor; toţi au primit sentinţe uşoare şi au fost puşi în libertate la scurt timp. Instanța de atunci  a hotărât că experimentul de la închisoarea Pitești ar fi fost  rezultatul înfiltrării cu succes a agenţilor Statelor Unite şi a Gărzii de Fier în Securitate, cu scopul de a discredita organele legii din România. După Decretul de amnistie din anul 1964, închisoarea a continuat să funcţioneze tot ca închisoare pentru opozanţii regimului, care erau aduşi aici sub pretextul unor condamnări pentru infracţiuni de drept comun. În anul 1977, în urma presiunilor făcute din Occident, închisoarea Piteşti a fost definitiv închisă, în sediul ei fiind mutat Trustul de Construcţii Industriale Piteşti. La începutul anilor 1980, pe circa o treime din suprafaţa curţii penitenciarului au fost construite blocuri de locuinţe. O parte a zidului care înconjura penitenciarul Piteşti mai există şi astăzi, pe latura de N-V a închisorii.

Făgărășenii care au trăit experimental de la Pitești

U Prof. Ion Halmaghi: deşi era născut în SUA, Ohio, se considera făgărăşean, părinţii fiind din Sărata. A absolvit cursurile Facultăţii de Filosofie Bucureşti în 1941, a fost mobilizat pe front, dar se întoarce din Crimeea rănit. Este condamnat pentru că nu se mai întoarce pe front, iar în mai 1948 este arestat din nou. Este încarcerat la Jilava unde cunoaşte teroarea instituită de  Maromet, apoi este transferat la Piteşti unde trece prin demascările lui Ţurcanu. Supravieţuieşte, dar ajunge apoi la Aiud, unde torţionarul Gheorghe Crăciun îi aplică un regim dur şi nemilos. Se eliberează în 1964, iar după un an reuşeşte să plece în SUA unde îi este repartizată catedra de filozofie de la Universitatea din Pittsburgh. Revine în ţară după pensionare, în 1995, dar se stabileşte la Sibiu. Moare în 2009 şi este înmormântat în cimitirul din Sibiu.

U Studentul Virgil Radeş: rra din Berivoii Mici, student la Timişoara. Este rănit în confruntarea cu Securitatea din casa învăţătorului Ion Pridon din Părău, de la 15 noiembrie 1950, când Marcel Cornea este ucis. Anchetat şi torturat la Securitatea din Făgăraş, Braşov, urmează procesul în urma căruita la 15 iulie 1951 este condamnat la 15 ani de uncă silnică. Este închis la Piteşti unde suportă atrocităţile lui Ţurcanu, apoi demascările de la Gherla, urmând Aiud, de unde se eliberează în 1964.

U Ing. Gheorghe Toader: era orfan de părinţi şi a fost crescut de bunicii lui care locuiau în cartierul Galaţi al Făgăraşului. A urmat Liceul Radu Negru, fiind un elev foarte bun, a terminat Facultatea de Chimie din Bucureşti cu rezultate excepţionale. În  1946 a revenit la Făgăraş pentru a conduce fabrica chimică, unde şi-a organizat un laborator chimic. I s-a propus să conducă organizaţia anticomunistă de la Făgăraş, dar el  şi-a dorit o viaţă închinată ştiinţei. ,,Mă cunoşti Ioane, că nu-s născut să fiu erou, eu cred că aş putea  servi mai bine pe tărâmul ştiinţei, nu-s fricos, dar mi-ar răpi timp preţios” îi spune Gheorghe Toader lui Gavrilă Ogoranu în 1946. În mai 1948 a fost arestat şi condamnat. Trece prin închisorile din Braşov, Piteşti şi din 1952 la Gherla condusă de Goiciu. Moare de pneumonie după ce Goiciu l-a pus pe el şi alţi câţiva deţinuţi să golească un wc ce se înfundase, pe o ploaie cu lapoviţă. Apoi l-a băgat la arest,  la ,,neagra”,  unde a stat pe cimentul îngheţat zile în şir.

U  Dr. Petru Săbăduş: era originar din Sânmartin de Gherla, refugiat în 1940 la Făgăraş, odată cu cedarea Ardealului. S-a aflat în fruntea mediciniştilor  la grevele studenţeşti de la Cluj. În mai 1948 el împreună cu Pavel Mârza s-au retras în Munţii Apuseni alăturându-se grupului Dabija. Încearcă să treacă în Iugoslavia, dar este prins şi arestat. Este judecat în săptămîna patimilor din 1949 şi condamnat la 12 ani de muncă silnică. Trece prin Piteşti, Aiud, Gherla unde îşi ajută camarazii ajunşi la infirmerie până în august 1953. Salvează un deţinut, iar torţionarul Petre Goicu, cpmandantul închisorii,  îl bate fără milă, îl calcă cu bocancii. Este pus pe o targă şi lăsat 3 zile pe holurile infirmeriei între viaţă şi moarte.  Este dus la spitalul din Dej, dar moare, în 1954.

U  Victor Florea: era din Sâmbăta de Sus şi pe când era elev la Liceul Teoretic ,,Gheorghe Lazăr” din Sibiu conducea Frăţiile de Cruce de aici, ca în 1947 să devină şef peste Frăţiile de Cruce din Ardeal. Era student la Cluj, când a fost arestat la 6 iunie 1948 împreună cu alţi 120 de studenţi din acest centru universitar. A fost condamnat la 10 ani de temniţă grea şi a fost încarcerat în închisorile  din Cluj, Piteşti, Gherla, minele de la Baia Sprie şi în lagărul de la Periprava. La Piteşti a suportat atrocităţile lui Ţurcanu.

U  Pr. Gheorghe Opriş: era originar din Dridif, elev la Liceul ,,Radu Negru” şi apoi student la Teologie în Sibiu. Fiind membru în Frăţile de Cruce este arestat în iunie 1948, este judecat în 1949 şi condamnat la 3 ani de închisoare. Este încarcerat  la Jilava, apoi este mutat la Piteşti unde timp de 7 luni suportă atrocităţile lui Ţurcanu. De aici este transferat la Gherla unde trece prin demasările lui Popa Ţanu.  Este condamnat din nou la un an de închisoare şi este trimis la lagărul de muncă de la Bicaz de unde se eliberează în 1953. Îşi continuă studiile şi ajunge preot la Merghindeal, apoi la Rupea.

U Ioan  Bălan: era din Făgăraş. În 1941, 6 septemrie, este arestat de Siguranţă şi condanat la 5 ani de închisoare, trecând prin teniţele de la Braşov, Aiud, Deva, Vaslui, Alba Iulia şi Suceava. S-a implicat în rezistenţa anticomunistă pe când era student la  Politehnica Bucureşti. A fost arestat în  15 mai 1948 şi  reţinut 3 luni la Securitatea din Bucureşti, apoi trimis la Jilava fără să aibă vreo condamnare. Este transferat la Piteşti unde supravieţuieşte reeducării lui Ţurcanu. Este trimis apoi în lagărul de la Capu Midia de unde se eliberează în 1953.

 

U Nicolae Mazilu şi Ioan Mogoş: erau din Toderiţa, au fost arestaţi în 1948 şi încarceraţi timp de 2 ani la Piteşti. După eliberare  au intrat în lupta anticomunistă, formând grupuri de luptători în Ţara Făgăraşului. În 1950 sunt ucişi la Pădureni-Timiş, prin trădare, în casa lui Traian Muraru. (Lucia BAKI)

 

 

 

 

 

 

 

 

Crucea monument pentru torționarii de la Pitești, o impietate

Temuta închisoare de la Pitești, acolo unde a fost aplicat deținuților politici, tineri studenți, cel mai cumplit experiment de dezumanizare și spălare a creierului, este numită astăzi ,,Frontul nevăzut“. Asociația formată din cadrele în rezervă ale SRI Pitești  a ridicat o cruce monument  în cimitirul de la Pitești. Este o cruce din lemn montată pe un soclu din marmură pe care este scris ,,Glorie și Onoare- cadrelor militare care au activat pe frontul nevăzut în apărarea valorilor fundamentale ale României. Patria a Priorii“.  Crucea, construită de un meșter popular din Nucșoara, satul Elisabetei Rizea, cea mai chinuită femeie din Rezistența Anticomunistă de către securitatea comunistă, a fost sfințită de praznicul ,,Înălțarea Sfinei Cruci“, 14 septembrie 2022.  Ieșirea publică a foștilor securiști de la Pitești, care își spun ,,cadre militare“, este o impietate și un semnal de alarmă pentru România. Acești   „luptători ai frontului nevăzut” din Departamentul Securității Statului au torturat, au persecutat și ucis adevărații eroi ai României, ofițeri, profesori, muncitori, țărani, preoți și studenți, care s-au împotrivit  comunismului. Statul roman nu și-a asumat crimele comunismului, n-a organizat un muzeu al ororilor comunismului, n-a  introdus în manualele școlare și în cărțile de istorie vreo pagină a acelei negre perioade, n-a reabilitat nici după 30 de ani de democrație vreo victimă a regimului totalitar, nu și-a cerut scuze de la aceste victime nevinovate. Arhivele fostei securități au stat ferecate mulți ani după 1989, timp în care au fost distruse foarte multe divezi care puteau arăta adevărul istoric și totodată incrimina pe răufăcători. Mai mult de atât, Rezistența Anticomunistă se scrie uzându-se de documentele din vechile arhive ale Securității, ignorându-se total memorialistica edidată de cei care au trăit pe viu teroarea. Cu alte cuvinte istoria e scrisă de torționari, de securiști. Toate acestea au dus la incidentul de la Pitești prin care călăii se vrea a fi văzuți ca eroi. Obligaţia pe care noi o purtăm este să amintim oricărei generaţii care va urma de episodul Piteşti. Avem obligaţia de a nu uita! Și de a nu judeca! La Piteşti toată lumea tortura şi toată lumea era torturată. La Piteşti iadul a coborât pe Pământ. O cruce monument trebuie ridicată pentru aceste victime, nu pentru torționari. Eroii nu sunt securiștii care au împușcat și au torturat oameni în numele ”luptei de clasă”, cei care au executat  partizanii și au trimis  în pușcării și lagăre de exterminare mii de români.  Torționarul Pintilie Gheorghe  spunea ,,Tovarăși! La noi, n-au ce căuta tovarășii care cred în Dumnezeu!” Iar acum, urmașii lor se folosesc de Cruce pentru a-și declara ,,eroi“ părinții sau bunicii călăi. Vin  să repună în public simbolurile totalitarismului comunist! Este  un act revoltător, un sacrilegiu la adresa adevăraților eroi ai României. Prin incidentul de la Pitești aflăm astăzi, în 2022,  care sunt ,,valorile fundamentale ale României”: crima, tortura, dezumanizarea, exterminarea, naționalizarea, cooperativizarea, sistematizarea satelor, demolarea bisericilor, etc. Oare pe ce cărare a ales să meargă România?

Genocidul comunist a început în 1949

Urmând indicaţiile Moscovei, securitatea comunistă a instituit un regim dictatorial bazat pe teroare şi eliminarea fizică a tuturor adversarilor politici. Securitatea   acoperea întreaga ţară, fiecare regiune avea  birouri raionale, orăşeneşti şi comunale.  S-a instaurat astfel în ţară un val de orori  iniţiat de Marin Jianu, secretar general pe atunci al Ministerului de Interne, şi anchetatorul său şef Alexandru Nicolski, unul dintre criminalii regimului comunist.   Conducerea superioară a securităţii era condusă de agenţi ai serviciilor de securitate sovietice, iar activităţile lor erau supravegheate de consilieri ai Ministerului Sovietic al Securităţii Statului. Trăsătura specifică a oamenilor aleşi de Moscova pentru a conduce securitatea în România a fost violenţa. Pintilie Bodnarenko, un N.K.V.D-ist ucrainian care și-a schimbat numele în Gheorghe Pintilie, devine şeful structurii rebotezate ,,Direcţia Generală a Securităţii Poporului“. Genocidul comunist, în forma lui extremă, a început în România, la  6 decembrie 1949, la penitenciarul politic din Piteşti, sub forma unui experiment nici măcar închipuit vreodată: ,,reeducarea” deţinutilor prin torturarea continuă, fizică şi sufletească, chiar de către colegii de detenţie. ,,Reeducaţii” erau obligaţi să se autodenunţe, să se nege pe sine, să-şi denunţe şi să-şi renege familia și apropații, adică să-i ,,demaşte” dezicându-se de ei, de tot ce aveau mai sfânt, batjocorind credinţa în Dumnezeu şi Sfintele Taine. ,,Reeducătorii” îi obligau să participe la veritabile ritualuri satanice antireligioase. În final, ,,reeducaţii” erau obligaţi să devină ,,reeducatorii” altora, adică torţionari. Cei care refuzau, erau obligaţi să se ,,reeduce” din nou, până acceptau rolul de ,,reeducător”; iar dacă ei continuau să refuze, erau  ucişi. Mulţi au încercat să se sinucidă pentru a scăpa de infern, dar foarte puţini au reuşit. Elita intelectuală a vremii a fost încarcerată la închisoarea Piteşti pentru a fi exterminată. ,,Experimentul Piteşti” este aproape necunoscut chiar şi în România. Alexandr Soljenitîn, laureat al Premiul Nobel pentru literatură, a considerat experimentul ca fiind ,,cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane”, iar istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze, îl descrie ca ,,una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră”.

 Ţurcanu, Nikkolski, torţionarii de la Piteşti

Acţiunea de dezumanizare implementată la Piteşti asupra deţinuţilor politici  depăşeşte pragul raţiunii. Ceea ce s-a întâmplat la Piteşti  nu va putea fi niciodată scos pe deplin la lumină întrucât autorităţile comuniste au ascuns dovezi importante.  Mai mult, călăii au fost eliminaţi şi ei la sfârşitul experimentului, pentru a nu mai exista martori. Experimentul Piteşti, prin care deţinuţii politici au fost siliţi să se tortureze reciproc, a avut aproximativ 5.000 de victime.   Vinovaţii acestui inuman experiment au fost:  Eugen Țurcanu şi grupul său,  comandantul suprem al Securităţii, Nikolski, colonelul Dulgheru şi colonelul Sepeanu adjuncţi ai lui Nikolski, căpitanul Dumitrescu, directorul penitenciarului, locotenentul politic Marina, colonelul Zeller din Direcţia Generală a Penitenciarelor trimis direct de la Ministerul de Interne şi Partidul condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej.  Închisoarea Pitesti a fost locul în care s-a derulat ,,Fenomenul Piteşti“ în perioada anilor 1949-1952.    Estimările totale referitor la numărul celor care au suferit acest experiment sunt cuprinse între aproximativ 1000 şi 5000. Este considerat a fi cel mai mare şi cel mai intensiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul de Est. După 1989, abandonată şi parţial în ruină, clădirea a fost vândută unei firme de construcţii în 1991. Astefș mai multe clădiri au fost fie distruse, fie total schimbate. Un memorial a fost construit în faţa intrării închisorii.

Comandanţii închisorii Piteşti

La conducerea închisorii s-au aflat:

•   Stănescu Vasile (1944 – 1949);
•  căpitan Dumitrescu Alexandru (1949 – 1951);
•  locotenent Kovacs Anton (1951 – 1953);
• locotenent Savu Victor (1953 – 1954);
• căpitan Mândres Petre (1954 – 1956);
•  maior Ivaşcu Ştefan (1956 – 1958);
•  maior Cârstoiu Sebastian (1958 – 1961);
•  maior Toma Mihai (1961 – 1977).

 

Și-au șters urmele

În 1952, procesul a fost oprit.  Membrii ODCC au fost judecaţi în secret pentru abuzuri, cei 22 de inculpaţi fiind condamnaţi la moarte, în urma unui proces cu uşile închise.Ţurcanu a fost numit responsabil pentru uciderea a 30 de deţinuţi şi pentru abuzurile exercitate asupra altor 780. Dintre aceştia, au fost executaţi 16 condamnaţi, la închisoarea Jilava, în noaptea de 17 decembrie 1954. Deşi executat, moartea lui Eugen Turcanu a fost înregistrată la starea civilă abia în anul 1962. Din restul de 6 condamnaţi, 4 dintre ei au fost ulterior exterminaţi la închisoarea Jilava, în secţia specială de exterminare, numită Casimca. Colonelul Czeller s-a sinucis, împuşcându-se în cap, în cimitirul Bellu din Bucureşti. Cadrele securiste însărcinate cu conducerea experimentului, inclusiv colonelul Teodor Sepeanu, au fost judecate în anul următor; toţi au primit sentinţe uşoare şi au fost puşi în libertate la scurt timp. Instanța de atunci  a hotărât că experimentul de la închisoarea Pitești ar fi fost  rezultatul înfiltrării cu succes a agenţilor Statelor Unite şi a Gărzii de Fier în Securitate, cu scopul de a discredita organele legii din România. După Decretul de amnistie din anul 1964, închisoarea a continuat să funcţioneze tot ca închisoare pentru opozanţii regimului, care erau aduşi aici sub pretextul unor condamnări pentru infracţiuni de drept comun. În anul 1977, în urma presiunilor făcute din Occident, închisoarea Piteşti a fost definitiv închisă, în sediul ei fiind mutat Trustul de Construcţii Industriale Piteşti. La începutul anilor 1980, pe circa o treime din suprafaţa curţii penitenciarului au fost construite blocuri de locuinţe. O parte a zidului care înconjura penitenciarul Piteşti mai există şi astăzi, pe latura de N-V a închisorii.

Făgărășenii care au trăit experimental de la Pitești

U Prof. Ion Halmaghi: deşi era născut în SUA, Ohio, se considera făgărăşean, părinţii fiind din Sărata. A absolvit cursurile Facultăţii de Filosofie Bucureşti în 1941, a fost mobilizat pe front, dar se întoarce din Crimeea rănit. Este condamnat pentru că nu se mai întoarce pe front, iar în mai 1948 este arestat din nou. Este încarcerat la Jilava unde cunoaşte teroarea instituită de  Maromet, apoi este transferat la Piteşti unde trece prin demascările lui Ţurcanu. Supravieţuieşte, dar ajunge apoi la Aiud, unde torţionarul Gheorghe Crăciun îi aplică un regim dur şi nemilos. Se eliberează în 1964, iar după un an reuşeşte să plece în SUA unde îi este repartizată catedra de filozofie de la Universitatea din Pittsburgh. Revine în ţară după pensionare, în 1995, dar se stabileşte la Sibiu. Moare în 2009 şi este înmormântat în cimitirul din Sibiu.

U Studentul Virgil Radeş: rra din Berivoii Mici, student la Timişoara. Este rănit în confruntarea cu Securitatea din casa învăţătorului Ion Pridon din Părău, de la 15 noiembrie 1950, când Marcel Cornea este ucis. Anchetat şi torturat la Securitatea din Făgăraş, Braşov, urmează procesul în urma căruita la 15 iulie 1951 este condamnat la 15 ani de uncă silnică. Este închis la Piteşti unde suportă atrocităţile lui Ţurcanu, apoi demascările de la Gherla, urmând Aiud, de unde se eliberează în 1964.

U Ing. Gheorghe Toader: era orfan de părinţi şi a fost crescut de bunicii lui care locuiau în cartierul Galaţi al Făgăraşului. A urmat Liceul Radu Negru, fiind un elev foarte bun, a terminat Facultatea de Chimie din Bucureşti cu rezultate excepţionale. În  1946 a revenit la Făgăraş pentru a conduce fabrica chimică, unde şi-a organizat un laborator chimic. I s-a propus să conducă organizaţia anticomunistă de la Făgăraş, dar el  şi-a dorit o viaţă închinată ştiinţei. ,,Mă cunoşti Ioane, că nu-s născut să fiu erou, eu cred că aş putea  servi mai bine pe tărâmul ştiinţei, nu-s fricos, dar mi-ar răpi timp preţios” îi spune Gheorghe Toader lui Gavrilă Ogoranu în 1946. În mai 1948 a fost arestat şi condamnat. Trece prin închisorile din Braşov, Piteşti şi din 1952 la Gherla condusă de Goiciu. Moare de pneumonie după ce Goiciu l-a pus pe el şi alţi câţiva deţinuţi să golească un wc ce se înfundase, pe o ploaie cu lapoviţă. Apoi l-a băgat la arest,  la ,,neagra”,  unde a stat pe cimentul îngheţat zile în şir.

U  Dr. Petru Săbăduş: era originar din Sânmartin de Gherla, refugiat în 1940 la Făgăraş, odată cu cedarea Ardealului. S-a aflat în fruntea mediciniştilor  la grevele studenţeşti de la Cluj. În mai 1948 el împreună cu Pavel Mârza s-au retras în Munţii Apuseni alăturându-se grupului Dabija. Încearcă să treacă în Iugoslavia, dar este prins şi arestat. Este judecat în săptămîna patimilor din 1949 şi condamnat la 12 ani de muncă silnică. Trece prin Piteşti, Aiud, Gherla unde îşi ajută camarazii ajunşi la infirmerie până în august 1953. Salvează un deţinut, iar torţionarul Petre Goicu, cpmandantul închisorii,  îl bate fără milă, îl calcă cu bocancii. Este pus pe o targă şi lăsat 3 zile pe holurile infirmeriei între viaţă şi moarte.  Este dus la spitalul din Dej, dar moare, în 1954.

U  Victor Florea: era din Sâmbăta de Sus şi pe când era elev la Liceul Teoretic ,,Gheorghe Lazăr” din Sibiu conducea Frăţiile de Cruce de aici, ca în 1947 să devină şef peste Frăţiile de Cruce din Ardeal. Era student la Cluj, când a fost arestat la 6 iunie 1948 împreună cu alţi 120 de studenţi din acest centru universitar. A fost condamnat la 10 ani de temniţă grea şi a fost încarcerat în închisorile  din Cluj, Piteşti, Gherla, minele de la Baia Sprie şi în lagărul de la Periprava. La Piteşti a suportat atrocităţile lui Ţurcanu.

U  Pr. Gheorghe Opriş: era originar din Dridif, elev la Liceul ,,Radu Negru” şi apoi student la Teologie în Sibiu. Fiind membru în Frăţile de Cruce este arestat în iunie 1948, este judecat în 1949 şi condamnat la 3 ani de închisoare. Este încarcerat  la Jilava, apoi este mutat la Piteşti unde timp de 7 luni suportă atrocităţile lui Ţurcanu. De aici este transferat la Gherla unde trece prin demasările lui Popa Ţanu.  Este condamnat din nou la un an de închisoare şi este trimis la lagărul de muncă de la Bicaz de unde se eliberează în 1953. Îşi continuă studiile şi ajunge preot la Merghindeal, apoi la Rupea.

U Ioan  Bălan: era din Făgăraş. În 1941, 6 septemrie, este arestat de Siguranţă şi condanat la 5 ani de închisoare, trecând prin teniţele de la Braşov, Aiud, Deva, Vaslui, Alba Iulia şi Suceava. S-a implicat în rezistenţa anticomunistă pe când era student la  Politehnica Bucureşti. A fost arestat în  15 mai 1948 şi  reţinut 3 luni la Securitatea din Bucureşti, apoi trimis la Jilava fără să aibă vreo condamnare. Este transferat la Piteşti unde supravieţuieşte reeducării lui Ţurcanu. Este trimis apoi în lagărul de la Capu Midia de unde se eliberează în 1953.

 

U Nicolae Mazilu şi Ioan Mogoş: erau din Toderiţa, au fost arestaţi în 1948 şi încarceraţi timp de 2 ani la Piteşti. După eliberare  au intrat în lupta anticomunistă, formând grupuri de luptători în Ţara Făgăraşului. În 1950 sunt ucişi la Pădureni-Timiş, prin trădare, în casa lui Traian Muraru. (Lucia BAKI)