Imaginile spectaculoase au fost surprinse în Munții Făgărașului. Fenomenul este cunoscut sub numele de efectul Gloria sau „Spectrul Brocken”. Imaginile cu fenomenul Gloria au fost postate pe o rețea de socializare de Marius Turc, un fotograf din Brad joi, 22 septembrie a.c. „Atunci când muntele te primește cu drag. Gloria și câteva vorbe frumoase!” a scris fotograful pe contul său de facebook. Efectul Gloria poate fi surprins în momentul în care sunt întrunite anumite condiții cu privire la intensitatea luminii, ceață și picături de ploaie. Este umbra mărită a unui obiect sau a unei siluete, privită din vârful unui munte şi în direcţia opusă soarelui, situată deasupra norilor formaţi din picături de apă uniforme sau deasupra ceţii. Umbra siluetei poate fi înconjurată de un cerc luminos. Trebuie spus că pentru a putea vedea umbra, trebuie să ai soarele în spate, o perspectivă largă, cum ar fi cea din vârful unui munte şi, mai presus de orice, ceaţă sau nori în partea inferioară. Mai mult decât atât, stropii de apă din nori trebuie să se afle mai jos decât observatorul, iar soarele să lumineze din spate. De altfel, cu cât pătura de nori se află mai jos, cu atât umbra va apărea mai mare, iar mişcarea continuă a norilor va face ca ea să se mişte, dând impresia că este vie. Specialiștii mai spun că formarea se datorează picăturilor care difuzează lumina soarelui, creând fenomenul colorat de dispersie.
Apare des în Munții Harz din Germania
Acest efect apare foarte rar fiind un fenomen optic mai complex. Numele de Glorie se referă la haloul de sfânt (i.e. aura colorată) ce se observă în jurul capului umbrei, iar numele de spectrul Brocken provine de la Vf. Brocken din munții Harz, Germania, în care a fost observat frecvent datorită condițiilor meteo propice formării spectrului, ce apăreau deseori în acea zonă (termenul de spectru se referă la umbra mărită proiectată pe nor). Acest fenomen mai poate fi întâlnit în literatură și sub numele de Cercul lui Ulloa sau Haloul lui Ulloa (după numele spaniolului Antonio de Ulloa y de Torre-Giral, un navigator, explorator și astronom din sec. al XVIII-lea). Numele de Cercul lui Ulloa este folosit uneori, în mod incorect, pentru a face referire la un alt fenomen optic ce apare în condiții de ceață, cunoscut sub denumirile de fogbow (i.e. curcubeul produs în condiții de ceață, colorat mai puțin intens decât cel ce apare după ploaie) sau white rainbow (i.e. curcubeul alb – un curcubeu de ceață având culorile atât de slab conturate, încât nu mai pot fi distinse de către ochiul observatorului uman).