O clădire din Veneția de Sus a intrat în atenția Primăriei Părău după ce timp de 17 ani a stat părăsită. Avea destinația de azil pentru bătrâni și s-a construit cu fonduri europene, dar și cu implicația financiară a CJ Brașov. A fost o investiție demarată în 2003 și finalizată după 2 ani cu 150.000 de euro. Autoritățile se lăudau atunci cu impunătoarea clădire cu parter şi etaj, aşezată între primărie şi şcoală. Și sătenii se bucurau că s-a făcut ceva în satul lor.

  • ,,Aici s-a construit mult,  s-a introdus canalizare, mobilier, centrală termică, un proiect la standardele acelor vremuri. Camere spațioase cu intrare pentru persoane cu dizabilități. O mândrie pentru sat! Lumea vorbește că s-au și furat mulți bani din acele fonduri“ spun sătenii.

Numai că după inaugurare imobilul a rămas gol, niciun vârstnic n-a ajuns în camerele acestuia. În timp s-a și degradat, iar primarii care au păstorit comuna și-au justificat jaful în spatele birocrației. Actualul primar, Ovidiu Ovesea, vrea  să-i dea clădirii o altă destinație și să o reabiliteze.

  • ,,Voi  supune schimbarea destinației acestei clădiri prin hotărâre de consiliu local, poate fac o tabără de vară sau un centru de pompieri cu dispensar medical. Orice, numai să nu mai rămână clădirea în felul acesta, vorbim de o investiție de  150 mii de euro. După 17 ani putem schimba destinația clădirii întrucât termenul s-a prescris. Poate preia un investitor locația și deschide centrul pentru vârstnici, dar vom impune condiția să angajeze personalul auxiliar din sat.   Cert este că se împlinesc imediat 20 de ani de când a fost demarat proiectul și nimeni nu l-a dus la bun sfârșit. Bani europeni aruncați pe apa Sâmbetei!“ explică primarul Ovidiu Ovesea.

Camarazii, la Veneția de Sus

Până atunci, o asociație s-a angajat să efectueze lucrări de reparații și igienizare la această clădire. Este vorba despre Asociaţia de Caritate din Armata României – Camarazii care și-a arătat interesul să lucreze la Veneția de Sus.  Camarazii este o organizaţie neguvernamentală, fără scop lucrativ, al cărui obiect principal de activitate constă în soluţionarea unor cazuri medico-sociale deosebite ale membrilor Asociaţiei şi familiilor acestora.  Încă din 2012,  Asociaţia a fost recunoscută de Guvernul României ca fiind organizaţie de utilitate publică, prin H.G. nr. 287/2012.

Povestea azilului de la Veneția de Sus

Azilul de bătrâni de la Veneția de Sus a rămas doar pe hârtie, dar în realitate n-a găzduit niciun vârstnic.  Investiţia a fost demarată în 2003 şi finalizată în 2005, cheltuindu-se suma de 512.000 de lei. Cei care au alocat și cheltuit banii publici nu pot să mai explice situația întrucât nu mai dețin funcții publice în prezent. Conform proiectului inițial, la azilul de bătrâni din Veneţia de Sus trebuia să existe zece angajaţi: medic, asistente, infirmiere și personal auxiliar, dar angajările și întreținerea stabilimentului reveneau Primăriei Părău, care n-a avut fonduri pentru acoperirea respectivelor cheltuieli.  Primăria a vehiculat și ideea de a ceda  clădirea, dar n-a fost decât o simplă declarație. Pe de altă parte conducerea CJ Brașov  a avut intenția de a muta Complexul de Servicii de la Timiş sau Codlea, al Direcţiei pentru Protecţia Copilului în clădirea de la Veneția de Sus după ce va realiza reparații. Dar nu s-a făcut nimic, motivându-se faptul că imobilul nu este intabulat de către primărie.

  • Sunt probleme cu actele, primăria nu a intabulat clădirea şi noi nu am putut să o preluăm. Trebuie emise şi autorizaţii. Noi avem în vedere această clădire, dar având în vedere bugetul pe care îl avem anul acesta, nu cred că putem face cheltuieli suplimentare“, spunea în urmă cu ani  Adrian Gabor, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov.

În acte clădirea nu exista

În 2017, DGASPC Brașov trimite o adresă tuturor primăriilor din județ pentru identificarea unui spațiu pe care ar fi vrut să îl folosească pentru beneficiarii lor, persoane cu dizabilități. Primăria  Părău răspunde printr-o adresă că poate pune la dispoziție clădirea de la Veneția de Sus care are destinația de cămin de bătrâni.  DGASPC a trimis experți să vadă clădirea, dar aceștia au constatat că nu este întabulată, deci nu există acte care să ateste existența imobilului.

  • ,,S-a furat ca-n condru. Nici nu mai are cine să-i tragă la răspundere. Este inexplicabil cum a reușit să acceseze fonduri europene și nimeni să nu verifice cum au fost administrați banii. Cum s-au investiti și dacă proiectul și-a atins scopul. Din clădire a dispărut tot! A rămas doar centrala termică.  Au avut un centru de bătrâni ,,la cheie”. Acum clădirea s-a degradat și oricum nu mai poate face obiectul unui azil de bătrâni pentru că normele s-au schimbat. Ne-am ocupat de intabularea imobilului“ a declarat primarul comunei.  (Lucia BAKI)

 

 

 

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here