Pompierii români comemorează la 13 septembrie eroii căzuţi în bătălia de la Dealul Spirii care a avut loc în 1848, la Bucureşti, între pompierii conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu şi trupele otomane. Bătălia din Dealul Spirii de la Bucureşti a fost un act eroic al pompierilor militari în apărarea revoluţiei de la 1848 şi prima afirmare patriotică a calităţilor morale şi de luptă ale ostaşilor tinerei armate române moderne, constituită în urma Păcii de la Adrianopole din 1829. Bătălia din Dealul Spirii a fost ultima confruntare dintre forţe exclusiv româneşti şi tuceşti. În 1848 s-a consumat penultima ocupare a Bucureştiului de către otomani. Cea din urmă a fost în 1916-1918 în cadrul alianţei Imperiului Otoman cu Puterile Centrale, când inamicii României din primul război mondial au ocupat 2/3 din teritoriul României, inclusiv Capitala. Intrarea în Bucureşti a trupelor de invazie a prilejuit unităţilor române prezente în garnizoană, printre care şi Compania de Pompieri, unul dintre cele mai înălţătoare momente ale Revoluţiei române de la 1848: încleştarea din Dealul Spirii, devenită simbol al luptei pentru libertate şi independenţă naţională a poporului român. Comandantul Regimentului 2 Infanterie şi şeful garnizoanei Capitalei, colonelul Radu Golescu, primise ordin în ziua de 12 septembrie din partea Locotenenţei Domneşti să deplaseze în ziua următoare subunităţile în Dealul Spirii, pentru a participa la primirea unei coloane otomane formată din aproape 6.000 luptători şi comandată de Kerim Paşa, ce urma să preia cazarma din acea zonă. Însă lucrurile au luat cu totul alt curs. Printr-o coincidenţă, în aceeaşi zi de 13 septembrie, cu puţin timp înaintea sosirii trupelor otomane avusese loc înmânarea noilor drapele ale Regimentului 2 infanterie. Solemnitatea a influenţat moralul şi devotamentul ostaşilor, voinţa de a apăra demnitatea naţională. Aceeaşi stare de spirit îi caracteriza şi pe ostaşii Companiei de Pompieri comandaţi de căpitanul Pavel Zăgănescu; aceştia voiau să meargă cu toţii la cazarma din Dealul Spirii, convinşi de iminenţa unui conflict armat cu otomanii. Încleştarea propriu-zisă s-a declanşat ca urmare a unei altercaţii între un ofiţer al companiei de Pompieri (sublocotenentul Dincă Bălsan) şi unul otoman. Otomanii au reuşit să pună în poziţie de tragere două piese de artilerie şi au deschis focul asupra pompierilor. Aceştia au pornit împotriva tunurilor inamice şi după o scurtă luptă au capturat gurile de foc, pe care le-au întors mpotriva duşmanului. Pompierii nu au încetat lupta decât atunci când Kerim-Pasa, văzând că nu poate înfrânge rezistenţa garnizoanei din Dealul Spirii, a trimis un ofiţer care a propus încetarea focului, garantând în schimb ,,libera ieşire din cazarmă”, angajament care ulterior nu a fost însă respectat de otomani. Pompierii au dovedit pe timpul luptei din Dealul Spirii vitejie, curaj şi dibăcie în rezolvarea situaţiilor de luptă, capacitate de rezistenţă şi spirit de sacrificiu în inegala confruntare cu trupele otomane covârşitoare. A căzut în această eroică bătălie mai mult de jumătate din efectivul companiei de pompieri. Şi-au pierdut viaţa în inegala încleştare 200 de otomani, 47 de soldaţi pompieri şi 2 ofiţeri (înhumaţi în curtea Bisericii Sf. Gheorghe Plevnei), şi au rezultat peste 100 de răniţi. O parte din pompieri, în frunte cu sublocotenentul Dincă Bălăşeanu, s-au retras, pentru a continua lupta, în tabăra generalului Gheorghe Magheru de la Râureni. După dizolvarea acesteia, eroicii pompieri, alături de cei care activaseră în gărzile naţionale, au trecut munţii şi s-au înrolat în armata revoluţionară condusă de Avram Iancu, unde Dincă Bălăşeanu a ocupat funcţia de centurion. Primul Parlament al României, apreciind sacrificiul eroilor de la 13 septembrie, curajul şi patriotismul pompierilor militari, acordă în anul 1860 participanţilor la eroicul act pensii pe viaţă şi prima medalie românească: PRO VIRTUTE MILITARI, iar în 1863, când oştirea română primea noile drapele, nu întâmplător domnitorul Alexandru Ioan Cuza alegea pentru această festivitate data de 13 septembrie.
Istoria unităţii din Victoria
1950 a fost anul în care s-a înfiinţat secţia de Pompieri Miltari Victoria. Unitatea a funcţionat iniţial la poarta principală a combinatului chimic. În acest timp la conducerea unităţii s-au perindat 12 comandanţi. În anul 1964 unitatea s-a desfiinţat, iar după alţi 10 ani, în 1975, s-a reînfiinţat. Atunci s-a început construcţia unui nou sediu care s-a dat în folosinţă în 1979. Din 1975 şi până în prezent unitatea a fost condusă de către căpitanul Ion Ioniţă, maior Ioan Suciu, lt-col Jani Rugiubei, lt. Dumitru Marciu, maior Timofte Bogdan, iar în prezent unitatea este condusă de căpitan Toma Ioan Ciprian. Subunitatea de pompieri din Victoria deserveşte oraşul Victoria şi alte 17 de sate, Viştea de Sus, Viştea de Jos, Rucăr, Olteţ, Ucea de Sus, Ucea de Jos, Corbi, Feldioara, Sumerna, Corbişor, Drăguş, Sâmbăta de Sus, Sâmbăta de Jos, Zona turistică Sâmbăta, Arpaşu de Sus, Arpaşu de Jos, Nou Român. ,,De la începutul lunii ianuarie 2021 raionul de intervenţie de la Victoria s-a extins şi intervenim şi în comuna Arpaş la incendii, asistenţă medicală şi descarcerare’’ a mai spus comandantul unităţii Ciprian Ioan Toma. Zona arondată la detaşamentul din Victoria are peste 25.000 de locuitori şi se întinde pe o suprafaţă de peste 25.000 de hectare.
