Școlile din județul Brașov au solicitat 129 de microbuze pentru transportul elevilor. Pe lista solicitărilor se află și majoritatea școlilor din zona Făgărașului, acestea optând, în general, pentru microbuze cu 16+1 locuri. Numai că școlile trebuie să mai aștepte întrucât cererile lor nu vor fi rezolvate prea curând, așa cum explică reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Brașov.
- „Suntem suntem într-un deficit, în sensul în care parcul auto nu a mai fost înnoit cam de mult. Ministerul Dezvoltării ne-a cerut o situaţie pe localităţi, s-a înaintat lista de propuneri, posibilitatea de achiziţionare de microbuze electrice, posibilitatea de a achiziţionare chiar şi de unităţi de încărcare”, a precizat şeful IŞJ Braşov, prof. Ovidiu Tripşa.
În prezent sunt disponibile doar 12 microbuze şcolare, potrivit IŞJ Braşov. Insuficiente pentru cei peste 11.000 de elevi care ar avea nevoie de transport cu microbuzul şcolar.
- Cele mai multe microbuze a solicitat Făgărașul, 12 mașini, dintre care 2 cu 8+1 locuri, 4 cu 16+1 locuri și 6 cu 26+1 locuri pentru un număr de 787 elevi.
- Școala Beclean a solicitat un microbuz cu 16+1 locuri și unul cu 26+1 locuri.
- Cincu a cerut o mașină cu 26+1 locuri
- Comăna de Jos a cerut un microbuz cu 26+1 locuri
- Drăguș a cerut 2 microbuze cu 26+1 locuri
- Hârseni a solicitat 2 microbuze cu 16+1 locuri
- Hoghiz a cerut 2 microbuze cu 16+1 locuri
- Jibert a cerut un microbuz cu 26+1 locuri
- Lisa a solicitat 1 microbuz cu 16+1 locuri
- Mândra a solicitat un microbuz cu 26+1 locuri
- Părău a cerut 1 microbuz cu 16+1 locuri
- Recea a solicitat un microbuz cu 16+1 locuri și un microbuz cu 26+1 locuri
- Sâmbăta de Sus a solicitat un microbuz cu 16+1 locuri
- Șercaia a solicitat un microbuz cu 16+1 locuri
- Șinca Veche a cerut un micrbuz cu 26+1 locuri
- Șinca Nouă a solicitat 2 microbuze cu 16+1 locuri
- Ticușu Vechi a solicitat un microbuz cu 16+1 locuri
- Ucea de Jos a solicitat 2 microbuze cu 16+1 locuri
- Orașul Victoria a solicitat un microbuz cu 16+1 locuri și un microbuz cu 26+1 locuri
- Viștea a solicitat un microbuz cu 26+1 locuri
- Voila a solicitat un microbuz cu 26+1 locuri
Se vehicula la început că microbuzele vor fi cumpărate cu bani prin PNRR, dar o astfel de finanțare este și în prezent sub semnul întrebării, ca majoritatea investițiilor propuse a fi realizate din aceste fonduri europene.
- ,,Ministerul Educaţiei se află acum în negocieri din nou cu Comisia Europeană, pentru că au fost multe situaţii în care, tot din cauza infrastructurii, primarii au cerut microbuze cu motoare termice, nu electrice. (…) Sunt sate de munte în judeţ, unde microbuzele electrice nu prea pot avea acces şi atunci au solicitat fie microbuze mai mici, care să poată să aibă acces la acea infrastructură, fie înlocuirea lor, cel puţin cu unele hibride. Deci, ce am înţeles de la Ministerul Educaţiei, este că s-a amânat achiziţia şi demararea programului până la finalizarea negocierilor cu Comisia Europeană, pentru că la negocierea iniţială s-a vorbit doar de microbuze electrice”, a precizat şi purtătorul de cuvânt al IŞJ Braşov, Valentin Bucur.
Vor circula doar în vacanta de vară,în restul timpului vor servi doar interesele directorilor de școli la agricultura personală!