Nu avem cum să nu ne amintim de versurile din poezia ,,Școala“ de Tudor Arghezi atunci când elevii încep cursurile școlare. ,,Un loc e minunat pe lume,/ Locul unde ai învățat să scrii,/ Să socotești, să ai prieteni și să fii..”(Școala, Tudor Arghezi). Emoție, lacrimi, zâmbete, pași timizi pentru cei mici și bucuria reîntâlnirii pentru cei mari, toate într-un cuvânt- regăsire. Chiar dacă pentru elevi, părinți și profesori școala a început mai devreme, cu noi modificări, acestea nu au reușit să umbrească bucuria elevilor făgărășeni care au pășit pe porțile școlii.
Școala Gimnazială Ovid Densusianu și-a primit elevii
La Școala Gimnazială ,,Ovid Densusianu” festivitatea de deschidere a noului an școlar a început luni, 5 septembrie, la ora 9.00, cu o slujbă religioasă oficiată de preotul Ioan Paroș, parohul bisericii ,,Sf. Nicolae”, parohia Făgăraș II, cuvântul de început al directoarei Iuliana Aldea, după care elevii au fost invitați în școală împreună cu diriginții, învățătoarele și părinții. Emoția a fost vădită mai ales pe chipurile celor mici. La Școala nr.4 din Galați, instituție de învățământ care aparține Școlii Gimnaziale ,,Ovid Densusianu”, festivitatea a început la ora 10.00, tot cu o slujbă de binecuvântare a preotului Claudiu Păun.
- ,,A fost o zi specială datorită faptului că am început o nouă etapă din viața elevilor, o zi plină cu emoții, zâmbete, speranțe și noi provocări. Sper ca la finalul clasei a VIII-a să ne regăsim la fel de optimiști, bucuroși și încrezători” a spus profesoara de limba engleză Daniela Savu, diriginta clasei a V-a A.
- ,,A fost o zi încărcată de emoții atât pentru elevi, părinți cât și pentru profesori. Sperăm ca în acest an școlar să ne desfășurăm activitatea în condiții normale, cu prezență fizică la școală și să ne străduim cu toții să obținem rezultate cât mai frumoase în activitățile desfășurate atât pe plan școlar cât și extrașcolar. Le urez mult succes în noul an școlar colegilor și bun venit la școală elevilor noștri” a spus profesoara Mariana Paler care în acest an a preluat clasa pregătitoare.
- ,,Am început cu bucurie un nou an școlar și multă speranță și ne dorim un an încununat cu succese atât pentru elevi cât și pentru noi. Este un nou an școlar care se arată a fi plin de speranțe” a spus Andra Aldea, profesoară la ciclul primar.
- ,,A fost o zi plină de emoții pentru elevi, părinți și profesori și ne dorim să avem un nou an școlar cât mai bun, cu rezultate deosebite” a spus Rupert Roxana, profesoară la ciclul primar.
- ,,Încredere, speranță, bunătate sunt câteva elemente care ne vor defini în acest an școlar. Clasa fluturașilor a pornit la drum alături de părinți și bunici, având în gând că vor pătrunde în lumea minunată a literelor și cifrelor, a poveștilor, desenelor și muzicii” a spus profesoara Gabriela Cocan.
1040 de elevi învață la Școala ,,Ovid Densusianu”
,,Avem în total 39 de clase 0-VIII și două grupe de grădiniță. Avem clasa de muzică la gimnaziu pentru fiecare nivel (V-VIII) unde se studiază instrumentele: flaut, nai, clarinet, saxofon, contrabas, acordeon, trompetă, percuție și chitară. Sunt trei ore de instrument principal pe săptămână și o oră de pian complementar pe lângă alte ore de educație muzicală specializată, asta însumând teorie, cor și orchestră. Avem 125 de elevi numai la clasele de muzică și 1040 per ansamblu. În școala noastră își desfășoară activitatea 89 de cadre didactice iar cu personalul nedidactic avem 109 de angajați” a spus Iuliana Aldea, directoarea Școlii Gimnaziale ,,Ovid Densusianu”.
950 de elevi se pregătesc la Colegiul Național ,,Doamna Stanca”
Bucuria revederii a fost regăsită și în curtea Colegiului Național ,,Doamna Stanca” dar și pe coridoare unde zâmbetele au fost la ele acasă. ,,Am început școala cu bucurie după o perioadă de absență din viața socială a elevilor și părinților. În urma pandemiei nu ne-am putut bucura de o deschidere de an așa cum trebuie să fie, ca într-o familie mai mare. Anul acesta am avut parte de ceea ce ne-am dorit mai mult. Părinții, bunicii, împreună cu dascălii, au intrat în clasă alături de copii, transmițându-și gândurile la început de an școlar, după o perioadă în care au fost privați de această bucurie. Avem 43 de clase 0-VIII și IX-XII. Momentan suntem împărțiți în mai multe locații pentru că așteptăm să se finalizeze lucrările de la Școala nr.7. Avem în jur de 950 de elevi și aproximativ 50-60 de cadre didactice, pentru că mai așteptăm repartiții. Pentru clasele de liceu avem următoarele secții: Științele Naturii în limba română, o clasă de Științele Naturii în limba germană și o clasă de Științe Sociale, profilul uman, în limba română. De asemenea, mai avem câte o clasă de limba germană pe nivelul claselor 0-VIII. Cu privire la noua structură a anului școlar noi o privim cu pozitivism și ne adaptăm la schimbările care se preconizează alături de colegi” a spus Geanina Sin, directoarea adjunctă a Colegiului Național ,,Doamna Stanca” din Făgăraș.
145 de elevi învață la Școala din Lisa
Și pentru învățământul din mediul rural a fost o zi deosebită. ,,Anul acesta școlar avem 5 clase la învățământul primar și 4 clase de gimnaziu. În total avem 145 de elevi. Grădinița cu Program Normal funcționează cu două grupe, cu un efectiv de 50 de preșcolari. Pentru început pornim cu următoarele gânduri: sănătate, putere de muncă, răbdare, dăruire și o bună colaborare în întreg colectivului școlii. Cu emoții, copiii au pășit alături de părinți în călătoria anului școlar 2022-2023. Doamnele educatoare, învățătoare și domnii diriginți i-au primit cu brațele deschise și clasele primitoare. Cu sprijinul Primăriei Comunei Lisa și a personalului școlii, suntem pregătiți să începem cursurile. Părintele Sergiu Dudan împreună cu părintele Ioan Drăghici ne-au binecuvântat cu rugăciuni în cadrul festivității de deschidere. Puntea dintre școală și comunitate este deja construită. Pășim cu încredere și ne dorim cât mai multe realizări împreună. Mult succes tuturor!” a spus Cristina Hașu, directoarea Școlii Gimnaziale Lisa.
Festivitate la CT ,,Alexandru Bărbat“ din Victoria
Pentru că o școală este în esență o comunitate, cuvântul – cheie pentru organizarea festivității de început de an școlar a fost ,,împreună“ explică directoarea colegiului.
- ,, Astfel, părinți și bunici, copii de grădiniță și elevi de liceu și școală profesională, profesori de azi și de ieri ai Colegiului Tehnic ”Dr. Alexandru Bărbat”, alături de oaspeții dragi ai școlii, s-au bucurat în spațiul generos al Casei de Cultură Victoria de momente pline de sens și de surprize pregătite de profesori. Acest nou început de drum a primit, așa cum se cuvine, binecuvântarea religioasă, sprijinul autorităților locale și al Inspectoratului Școlar Județean Brașov, reprezentat de doamna Inspector școlar Cornelia Iliescu. Pentru orașul Victoria, anul școlar care începe aduce schimbări importante în educație“ a spus Codrina Anghel, directoarea colegiului.
- ,,Prima zi de școală rămâne pentru mine o zi specială, încărcată de emoție și bucurie. Cei 24 de ani în care am fost profesoară și-au pus amprenta asupra mea și sunt în continuare trup și suflet alături de elevi, de cadrele didactice și de părinți, nu doar în prima zi de școală, ci în fiecare zi. Am crezut întotdeauna – și cred în continuare – că educația este cel mai important mijloc prin care putem avea, atât individual, dar și ca societate, o viață mai bună. Educația este cea care le poate oferi copiilor noștri un viitor mai bun. Astăzi, la început de an nou școlar, vreau să urez tuturor copiilor un an plin de reușite, de experiențe plăcute și revelatoare, de susținere din partea dascălilor și a familiilor! Le urez să își păstreze mereu vii curiozitatea, energia, plăcerea de a descoperi lucruri noi și de a se descoperi pe ei înșiși! În ceea ce mă privește, voi face în continuare tot ceea ce ține de mine și de administrația locală pentru a le oferi condiții cât mai bune de a învăța și de a se dezvolta“ a spus prof. Camelia Bertea, primarul orașului Victoria.
Despre metode alternative de învățare
,,Step by Step este o metodă alternativă de educație a copiilor, de la naștere până în adolescență, metodă bazată pe datele științifice ale psihologiei dezvoltării copilului. Elaborată în Statele Unite în urmă cu peste 30 de ani și aplicată în peste 26 de țări, alternativa așează copilul – personalitatea și abilitățile acestuia – în centrul procesului de predare-învățare-evaluare, educația fiind individualizată. În România, alternativa este aplicată în 95 de localități, în 530 de grupe și în 770 de clase primare și gimnaziale. Programul Step by Step este acreditat ca alternativă de către Ministerul Educaţiei Naţionale. Metoda respectă curriculumul național, cunoștințele teoretice dobândite fiind similare celor din învățământul tradițional. Este cultivată capacitatea de adaptare în societate și în școală; copiii sunt încura-jaţi să facă alegeri, să îşi exprime ideile în mod creativ, să se ajute reciproc, să gândeas-că liber și să îşi dezvolte abilităţile de gândire critică. Astfel, copilul învață prin descoperire și interacțiunea sa cu mediul, iar familia și comunitatea sunt încurajate să fie parte din acest proces. Valorile insuflate copiilor sunt încrederea în sine și încrederea în propriul talent, curiozitatea, bucuria, ascultarea, gândirea critică, responsabilitatea, expresia de sine, creativitatea, respectarea diversității“ explică directoarea de la CT ,,Alexadru Bărbat“, Codrina Anghel. (Ștefan BOTORAN)