Circulația rutieră va fi închisă sâmbătă, 3 septembrie a.c., în intervalul orar 07.00 – 18.00, pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 7C (Transfăgărășan), pe tronsonul cuprins între km 62+100 și km 116+808. Atunci se desfășoară programul competiției sportive de înot, ciclism și alergare TRANSFIER 2022. „Vă recomandăm să respectați toate regulile de circulație, să circulați prudent, să nu vă angajați în efectuarea de manevre riscante în trafic și să respectați indicațiile polițiștilor rutieri, care se vor afla în teren”, precizează IPJ Argeș. TRANSFIER 2022, este unul dintre cele mai dure concursuri de triatlon din lume, dar totodată și unul dintre cele mai frumoase,
- „Voi înota 1,9 km în lacul Vidraru, după care voi avea de parcurs 90 km cu bicicleta pe Transfăgărășan, cu o diferență pozitivă de peste 1.300 de metri și voi încheia cu 21 km alergare + 392 de pași până la statuia lui Prometeu. Peisajele vor fi pe măsura efortului și mai mult ca sigur că atmosfera va fi extraordinară. Transfier este unul dintre concursurile mele de suflet, îl recomand oricui dorește o adevărată provocare”, spune Răzvan Ene, unul dintre participanți.