Eroii de la Fetea, executați de Securitate. Comemorarea eroilor Rezistenţei Anticomuniste din Codrii Fetea

• Doctorul Teofil Mija și ing. Aurel Ursu, luptători  anticomuniști, au edificat monumentul de la Fetea

Cătunul Fetea (astăzi părăsit), a fost primul centru de rezistenţă anticomunistă din Transilvania. Între 1945 şi 1948, la Fetea şi-au găsit refugiu sute de tineri urmăriţi de Siguranţă. Mulţi dintre aceştia erau fraţi de cruce şi legionari. Aici au găsit adapost şi loc strategic pentru organizarea rezistenţei, legionarii paraşutaţi în ţară de aviaţia americană cu scopul de a ridica moralul populaţiei şi de a pregăti lupta anticomunistă. Securitatea a descins în luna august 1948 în cătunul Fetea, ştiind exact unde se află adăposturile patizanilor. Rând pe rând, tinerii luptători au căzut în mâinile Securităţii. Unii au fost ucişi în luptă, alţii au fost arestaţi şi executaţi, alţii au luat calea temniţelor pentru ani îndelungaţi. În 2002, a fost construit la Fetea un Monument în memoria tuturor luptătorilor anticomunişti ai grupării. Monumentul este amplasat într-un luminiş al pădurii Fetea, între localităţile Ruja şi Noul Săsesc. Din 2002 se organizează anual o comemorare în faţa acestui Monument. În ultima sâmbătă a lunii august, pădurea Fetea prinde iarăşi viaţă şi îşi omagiază eroii. Comemorarea a fost însufleţită an după an de ultimii supravieţuitori ai rezistenţei Fetea, dr. Teofil Mija şi ing. Aurel Ursu. Și după plecarea lor în veşnicie (2010, respectiv 2015), comemorarea merge înainte. Sâmbătă, 27 august 2022, s-a poposit din nou la Fetea pentru comemorarea eroilor anticomuniști.

  Aurel Ursu, luptător în Grupul Fetea, la sfințirea monumentului

,,S-a ridicat acest monument în semn de cinstire si recunostintă pentru eroii şi luptătorii anticomunişti, care au scris o filă de istorie de demnitate naţională în centrul Transilvaniei între cele două Târnave şi Hârtibaci, în Fetea, acest cătun care i-a adăpostit în pădurile lui în anii 1945-1948 şi unde s-a format primul centru de rezistentă împotriva duşmanilor care cotropiseră ţara. Pe placa de granit sunt încrustate spre veşnica amintire numele  eroilor martiri şi parţial al luptătorilor şi sprijinitorilor acestei lupte împotriva instaurării comunismului în ţara noastră. Primii doi eroi, dr. Ion Golea şi Mircea Ion  Samoilă au făcut parte din grupul legionarilor paraşutaţi în anul 1951 de către armata americană chiar în aceste locuri, unde în anii 1945-1946 tot ei au pregătit rezistenţa împotriva cotropitorilor prin construirea a trei buncăre de alimente şi armament. Amplasarea acestor buncăre s-a făcut în pădurea din Belgheroaia Mare şi Belgheroaia Mică, la mai puţin de 2 km de unde ne găsim acum. Cel de al treilea executat din lotul paraşutiştilor este Vasile Vlad, fiu al unei familii de vrednici apărători ai drepturilor românilor din Maramureş, din timpul stăpânirii austro-ungare. În anul 1953, în urma unei trădari, cei trei sunt arestaţi împreună cu şefii altor două loturi de paraşutaţi şi judecaţi în răsunătorul proces al legionarilor paraşutaţi“(Aurel Ursu, luptător în Grupul Fetea)

Tineri executați de comuniști

Alți patru eroi trecuţi pe piatra de granit, Axente Păcurar, Şerban Secu, Ion Cristea şi Ştefan Popa erau fiii acestor plaiuri.

•   Axente Păcurar era din comuna Coveş de lângă Agnita și era student la Medicină şi Filologie în Cluj. A fost asasinat în beciurile Securităţii din Sibiu.
•  Şerban Secu era din Dumbrăveni, inginer și în 1945 a fost coordonatorul rezistenţei din Fetea. A fost executat la Jilava.
•   Ion Cristea era absolvent al Şcolii Normale din Blaj, crescut în duhul creştin al episcopului Suciu. Se stinge la Mediaş în urma torturilor de la Securitate.
•   Ştefan Popa era din Decea de pe Mureş, localitatea în care a trăit Lenuța Faina, ,,Crăiasa muntelui“, luptătoare în Rezistența anticomunistă făgărășană. A luptat alături de  grupul de rezistenţă din munţii Apuseni, condus de colonelul Dabija. Cade cu arma în mână în luptă cu Securitatea.

Cine a fost Aurel Ursu

Ing. Aurel Ursu  s-a născut în  2 februarie 1922 în Noul Săsesc, a făcut parte din Mişcarea Legionară, a fost totodată unul dintre partizanii anticomunişti de la Fetea. De meserie inginer constructor, Ursu, a fost arestat în 1948 pentru “ajutor legionar” şi a petrecut 4 ani în temniţa Aiud. După eliberare s-a stabilit la Braşov. Din 1989 s-a implicat activ în activităţile foştilor deţinuţi politici şi a fost, alături de dr. Teofil Mija, unul dintre ctitorii monumenului anticomunist de la Fetea. Aurel Ursu a plecat la Domnul la jumătatea lunii iulie 2015.

Monumentul din Codrii Fetea

Monumentul rezistenţei anticomuniste din Codrul Fetea  construit  prin grija doctorului Teofil Mija şi a inginerului Aurel Ursu a  îndeplinit o parte din testamentul lui Ionel Golea despre acest Centru.   „Codrul Fetea ne-a oferit atunci cea mai sigură sursă de existenţă pentru un timp îndelungat în acţiuni anticomuniste. Garanţia era familia colegului nostru de liceu, camaradul Aurel Ursu. Această familie, de la mic la mare, era trup şi suflet alături de noi. În plus aveau şi multe rude în comună şi în satele din jur, toţi oameni de ispravă.
Dar cel mai convingător argument pentru alegerea acestui loc pentru Centrul nostru de Rezistenţă anticomunistă a fost prezenţa familiei lui nenea Zaharia Ursu, fratele cel mai mare al lui Aurel, un adevărat cioban, care locuia în Fetea, într-o casă situată chiar în mijlocul acestui codru. În plus exista ascendentul moral ce-l avea nenea Zaharia Ursu asupra celorlalţi gospodari răspândiţi în această regiune de păduri şi păşuni. Una dintre aceste familii de gospodari era chiar cea a mătuşii familiei Ursu, Susana Năvodar, care a fost de mare ajutor în lupta noastră” explica dr. Teofil Mija.

Cine era dr. Teofil Mija

În ziua de 3 august 2010, se stingea, la Braşov, după o grea suferinţă, dr. Teofil Mija, luptător în rezistenţa armată anticomunistă, deţinut politic,  întemeietor al aşezământului socio-medical Christiana din Braşov, cetăţean de onoare al Braşovului. O viaţã de martir. Teofil Mija s-a nãscut pe 11 septembrie 1923, la Brãtei, judeţul Tîrnava Mare, actualul judeţ Sibiu. A absolvit Liceul „Principele Nicolae“ din Sighişoara, iar în 1942 s-a înscris la Facultatea de Medicinã din Iaşi, de unde, din cauza rãzboiului, dupã doi ani, se mutã la Facultatea de Medicinã de la Cluj. În 1936 a devenit membru al Frãţiei de Cruce organizate la Liceul „Timotei Cipariu“ din Dumbrãveni. Între 1942-1948 a desfãşurat activitãţi educative în cadrul centrelor studenţeşti legionare din Iaşi şi Cluj. Dupã 23 august 1944, împreunã cu Ionel Golea, Aurel Ursu, Axente Pãcuraru şi alţi studenţi târnãveni a înfiinţat Centrul de Rezistenţã Armatã din Codrul Fetea. Acesta a fost de altfel şi unul dintre motivele pentru care în 1948 a trebuit sã fugã în munţi, fiind urmãrit de Securitate şi reuşind totuşi sã scape arestãrilor masive fãcute de comunişti în rîndul legionarilor. A fost condamnat în lipsã, în Sãptãmîna Patimilor, din anul 1949, la 15 ani de muncã silnicã. Arestat în mai 1950, într-o casã-capcanã a Securitãţii, a fost anchetat de şeful securitãţii MAI, colonelul Dulgheru, şi de cumplitul cãlãu torţionar, generalul Alexandru Sergheevici Nicolski, sprijiniţi de Brânzaru, poreclit Tarzan, pe atunci şeful laboratorului de torturi din MAI. A fost rejudecat pentru condamnarea în lipsã ce o suferise anterior, împreunã cu membrii Centrului Studenţesc Cluj. La proces nu a recunoscut niciuna dintre acuzaţiile ce i-au fost aduse şi a fost condamnat la 3 ani închisoare corecţionalã. La expirarea acestei pedepse nu a fost pus în liberate, deoarece Procurorul General al Republicii a fãcut recurs. Condamnarea i s-a schimbat în 15 ani muncã silnicã. A participat la greva generalã a foamei din închisoarea Aiud, în primãvara anului 1957, fiind acuzat, alãturi de alţi 12 deţinuţi politic, de instigare şi de organizare de revoltã în închisoare, deși el a fost izolat, în Zarcă, timp de un an.   Dupã douã tentative de ,,reeducare“, monstruoasa operaţiune de schilodire a sufletelor conceputã de bolşevici, dr. Teofil Mija a refuzat sã mai vorbeascã cu reeducatorii. Au încercat atunci sã-l determine sã vorbeascã  L-au ţinut dezbrãcat, la izolare, pe un ger cumplit, în luna ianuarie 1964. Tînãrul Mija a trecut prin mai toate puşcãriile în care a fost decimat tineretul intelectual român. Decretul de eliberare din 1964 l-a gãsit la Aiud, de unde a fost eliberat. A fost deţinut la închisorile din Cluj, Aiud, Gherla, Oradea şi în lagãrele de la Canalul Dunãre-Marea Neagrã. La ieşirea din închisoare avea 47 de kg. În 1942 se înscrie la Facultatea de Medicină din Iaşi, pe care o frecventează doi ani, iar după eliberarea Ardealului de Nord îşi continuă studiile la Cluj. Aici l-a avut coleg pe Ion Golea, fratele mai mic al cunoscutului şi neobositului luptător anticomunist din exil, Traian Golea. Între cei doi s-a legat o strânsă  prietenie şi, împreună cu alţi membri ai Centrului Studenţesc Legionar din oraşul de pe malurile Someşului, au încercat să pună bazele luptei de rezistenţă împotriva comunismului.  Au strâns arme care se găseau pretutindeni prin Ardeal, pe unde trecuse războiul, şi au construit, în pădurea Fetea din judeţul Sibiu, un buncăr şi adăposturi în care să se refugieze în caz de primejdie. Dar, încă din primele luni ale anului 1946, grupul s-a risipit, deoarece Siguranţa statului, care trecuse în serviciul noilor stăpâni, era pe urmele lor. Unii dintre ei au reuşit să fugă în străinătate, îngroşând rândurile exilului, iar alţii au încercat să-şi continue studiile în ţară. Teofil Mija, împins de dorinţa desăvârşirii interioare, în ultimii ani de studii medicale se înscrie şi la Facultatea de Teologie. Nu a apucat să facă decât doi ani, deoarece în 1948 a împărtăşit şi el soarta camarazilor de generaţie, fiind arestat şi condamnat la ani grei de închisoare pentru convingerile sale legionare şi pentru participarea la lupta împotriva comunizării ţării. Din acel moment, viitorul doctor Mija începe o lungă călătorie interioară care a durat 16 ani, timp în care se structurează sufleteşte şi se desăvârşeşte din punct de vedere spiritual. El s-a numărat printre acei deţinuţi politici pe care suferinţa nu i-a degradat, ci i-a făcut mai buni şi mai umani. Amintirile sale din lupta anticomunistă şi din închisorile succesive le-a cuprins în volumul ,,Noi nu am avut tinereţe“ publicat în 1993 și 2005.  Pus în libertate (31 iulie 1964), el s-a dedicat cu trup şi suflet, până la moarte, alinării suferinţelor semenilor săi. În 1968 reuşeşte să-şi termine studiile medicale, absolvind Institutul Medico-Farmaceutic din Cluj şi Facultatea de Biologie, dar de-abia în 1982 i se permite să-şi susţină teza de doctorat în Ştiinţe Medicale. În acelaşi an obţine şi titlul de medic primar în specialitatea „Boli infecţioase şi epidemiologie”. Dar adevărata vocaţie de „doctor fără arginţi” şi-a putut-o manifesta de-abia după 1989.  În 1993, din iniţiativa şi prin strădaniile sale, a luat fiinţă filiala Braşov a Asociaţiei Filantropice Medicale Christiana (AFMC-Braşov). Sub egida acestei Asociaţii, al cărui preşedinte local a fost până în ultima clipă a vieţii, a luat fiinţă, în centrul Braşovului, o policlinică fără plată pentru nevoiaşii urbei, cu următoarele secţii: laborator de analize medicale; cabinet stomatologic; cabinet de boli interne şi cardiologie (dotat cu ecograf şi electrocardiograf); cabinet de fizioterapie; sală de gimnastică medicală; farmacie; birou administrativ etc. În această policlinică lucrează zece medici (pensionari sau încă în activitate), care dau consultaţii şi prescriu tratamente gratuit, iar beneficiari sunt membri a circa 400 de familii sărace recomandate de parohiile din oraş, dar şi foşti deţinuţi politici sau veterani de război.   În anul 1990, dr. Mija a înfiinţat dispensarul medical al foştilor deţinuţi politic pe care, în 1993, l-a comasat cu cel al Asociaţiei Filantropice Medical-Creştine „Cristiana“.  În 1999, a înfiinţat în oraşul Sãcele un cãmin pentru bãtrîni, iar din 2001 o cantinã pentru sãraci. Dr. Teofil Mija a fost vicepreşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic Braşov, vicepreşedinte al Centrului Rezistenţei Anticomuniste şi a primit diploma de „Membru senior“ al Asociaţiei 15 Noiembrie 1987. A fost membru fondator al Partidului pentru Patrie și  Cetãţean de onoare al Municipiului Braşov.

 ,,Eu nu cred în Dumnezeu, ci eu sunt convins că există Dumnezeu“  

A luptat întreaga lui viaţã „pentru asanarea moralã, însãnãtoşirea spiritualã şi materialã a ţãrii şi a poporului român“. „A fost unul dintre cei care m-au învãţat cã noi nu avem vîrstã şi trebuie sã ne menţinem tineri. L-am iubit cu toţii“  spunea Octav Bjoza, preşedintele AFDPR. A fost alãturi de luptãtorii anticomunişti din Munţii Fãgãraşului pe care i-a întâlnit dupã evenimentele din Decembrie 1989. În fiecare an a participat la comemorarea de la Crucea de la Sâmbãta edificatã în memoria camarazilor lui de suferinţã din Ţara Fãgãraşului, de bunul sãu prieten Ion Gavrilã Ogoranu. ,,Acest Dumnezeu, atît de aproape de cei care ştiu să iubească, se ascunde de cei care nu ştiu decît să înţeleagă. Pentru a ne ruga, trebuie făcut un efort prin care tindem către Dumnezeu. Rugăciunea trebuie să fie asemănătoare convorbirii dintre un copil şi părintele său. Te rogi aşa cum iubeşti, cu toată fiinţa ta. Cel mai bun mijloc de a comunica cu Dumnezeu este rugăciunea ,,Tatăl nostru”. Făcînd ceea ce spune această rugăciune înseamnă să respecţi legile vieţii înscrise în ţesuturile noastre, în sîngele nostru şi în spiritul nostru. Poţi să te rogi oriunde, în Biserică, în singurătatea odăii tale, pe munte, pe cîmp, etc. Rugăciunea este întotdeauna urmată de un rezultat, dacă e făcută în condiţii demne” titra dr. Teofil Mija în volumul său ,,Generaţia neînfrîntă”.

Dr. Teofil Mija: ,,Ionel Golea s-a eliberat prin moarte!“

Ionel Golea a fost coleg de liceu, de facultate, camarad şi cel mai bun prieten al lui Teofil Mija. În anul 1948 el reuşise să treacă graniţa spre Apus, prin Iugoslavia, dar n-a rămas însă mult timp în “lumea liberă”. Căci în 1951 s-a întors în ţară cu un grup de camarazi, paraşutaţi de un avion N.A.T.O., în codrul Fetea din  judeţul Sibiu.  Au fost arestaţi prin trădare, în septembrie 1953, condamnaţi la moarte şi executaţi în 3 noiembrie 1953, în locul numit Valea Piersicilor din grădina penitenciarului Jilava. ,,Se ştie bine de către toţi foştii deţinuţi politic că din ghearele Securităţii nu se putea scăpa decât ori recunoscând toate acuzaţiile din timpul bestialelor anchete, ori înnebunind, ori murind. Nelu Golea s-a eliberat prin moarte! Foarte puţini norocoşi, supravieţuitori ai generaţiei de la 1948, au scăpat din infernul beciurilor securităţii şi al închisorilor de exterminare la care au fost supuşi. Şi aceştia constituie azi mărturii vii ale crimelor comise de către securiştii trădători de neam, care trăiesc şi sunt convinşi că niciodată nu vor răspunde de aceste fărădelegi. Atunci când alţii se considerau “cuminţi”, suportând fără murmur şi şovăire jugul înrobirii unui regim “ilegitim şi criminal”, tineretul acestei ţări, elevi şi studenţi, a constituit nucleele de rezistenţă armată din munţii ţării noastre. Şi tot tinerii au fost aceia care, în timpul revoluţiei din decembrie 1989, şi-au dat viaţa, cu piepturile goale, în faţa celor ce apărau regimul communist“ (Teofil Mija- Generația neînfrântă).

 Execuția Grupului Dabija

,,În noaptea de 14/15 mai 1948, securitatea regimului comunist din România a arestat 15000 de luptători anticomunişti. Printre aceştia a fost şi un număr de 1500 de studenţi, numărul lor ajungând la finele anului 1948 la 2000. Eu am scăpat de arestările din 15 mai 1948 numai cu ajutorul lui Dumnezeu şi am rămas în libertatea confiscată de comunişti până în 25 mai 1950 când m-au arestat. În cartea pe care am scris-o, având titlul „Noi nu am avut tinereţe” am redat în anexe şi scrisoarea colonelului călău Gh. Crăciun, prin care raportează Direcţiunii Generale a Securităţii Statului, respectiv directorului Securităţii Statului, (tovarăşul colonel Dulgheru, alias Dulberger) următoarele:

• Raportăm că în dimineaţa zilei de 28 octombrie 1949, în urma respingerii cererilor de graţiere a celor 7 condamnaţi la moarte din lotul Dabija, şi anume: Dabija Nicolae, Onea Titus, Scridon Ioan, Opriţă Gheorghe, Mihălţan Traian, Raţiu Augustin şi Bolfea Silvestru, susnumiţii au fost ridicaţi din penitenciar la orele 4.50 – fără a li se spune motivul şi au fost transportaţi de organele noastre la locul execuţiei. La orele 5 au fost aşezaţi în linie condamnaţii Dabija Nicolae şi Scridon Ioan, cărora li s-a citit degradarea, primul din gradul de maior, iar al doilea din gradul de plutonier de rezervă. După aceasta, condamnaţii au fost legaţi la ochi, în care moment Dabija s-a exprimat că el nu vrea să fie legat la ochi şi cere să-i fie îndeplinită această dorinţă. Au fost aşezaţi pe locul execuţiei. Dabija a strigat «Trăiască România!». A urmat apoi împuşcarea lor, după care medicul legist a confirmat moartea tuturor celor 7 executaţi. Cadavrele celor 7 au   fost îngropate de către organele de miliţie şi securitate.    Execuţia celor 7 a decurs în ordine, asistenţii fiind comandanţii militari din Sibiu, avocaţii apărători şi membri din biroul judeţean PMR Sibiu. Paza a fost în tot timpul asigurată de către organele noastre, ajutate de către organele de miliţie: Lt. colonel de securitate Lt. de securitate Semnat Gh. Crăciun Semnat V. Nistor“

. (Lucia BAKI)