La data de 11 august 2022, Curtea de Apel Brașov a admis apelul formulat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov împotriva sentinței penale pronunțate de Tribunalul Brașov și a dispus condamnarea la pedepsele de 10 ani de închisoare, respectiv 2 ani de închisoare, a două persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, ucidere din culpă și efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. În fapt, la data de 19 septembrie 2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea pentru 24 de ore a două persoane, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, ucidere din culpă și efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, reținându-se faptul că persoanele au comercializat droguri şi substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive către consumatori din municipiul Braşov. La data de 17 februarie 2021, un tânăr, în vârstă de 21 ani, din municipiul Brașov, ar fi fost transportat, în stare gravă, la o unitate medicală, în cele din urmă, survenind decesul acestuia. Din cercetările efectuate în cauză de către polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov, a rezultat faptul că tânărul, în vârstă de 21 ani, decedat, era consumator de noi substanțe cu efecte psihoactive, iar în cursul dimineții de 17 februarie 2021, ar fi consumat astfel de substanțe, pe care le achiziționase de la una dintre cele două persoane. În urma efectuării autopsiei a rezultat faptul că între decesul tânărului și consumul de substanțe psihoactive ar fi existat o legătură directă de cauzalitate.

Arestate pentru 30 de zile

La data de 19 septembrie 2021, polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov, au efectuat două acțiuni de prindere în flagrant delict a celor două persoane, acestea fiind depistate în timp ce dețineau asupra lor substanțe psihoactive, pe care intenționau să le comercializeze.La data de 20 septembrie 2021, Tribunalul Brașov a dispus arestarea preventivă a celor două persoane, pentru 30 de zile. Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, Direcției Generale Afaceri Europene, Schengen și Relații Internaționale și cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here