În perioada  1 ianuarie – 14 august 2022, la nivelul județului Brașov au fost înregistrate 56 accidente rutiere, în care au fost implicați conducători de trotinete electrice și biciclete, dintre acestea 11 accidente rutiere grave, soldate cu 2 persoane decedate și persoane rănite grav și 45 de accidente ușoare, soldate cu 48 persoane de persoane rănite ușor. Dintre cele 56 de accidente rutiere în care au fost implicați conducători de trotinete electrice și biciclete, 21 de accidente rutiere au fost înregistrate pe raza municipiului Brașov, 4 dintre acestea fiind accidente rutiere grave, soldate cu 1 persoană decedată și persoane rănite grav. Abaterile săvârșite de către conducători de biciclete sau trotinete electrice reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere, înregistrată la nivelul județului Brașov.

Ce reguli trebuie să respecte onducătorii de biciclete sau trotinete electrice

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov  atrag atenția asupra necesității respectării normelor legale în vigoare, în vederea prevenirii victimizării din accidente rutiere.

Se interzice conducătorului de bicicletă sau trotinetă electrică,   să circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificaţia «Accesul interzis bicicletelor»;  să înveţe să conducă biciclete sau trotinete electrice, după caz, pe drumurile intens circulate; să circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste pentru biciclete; să circule în paralel, cu excepţia situaţiilor când participă la competiţii sportive organizate; să circule în timp ce se află sub influenţa alcoolului ori a substanţelor psihoactive; să se ţină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul; să circule pe partea carosabilă în aceeaşi direcţie de mers, dacă există acostament practicabil; să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulaţia celorlalţi participanţi la trafic; să circule pe aleile din parcuri sau din grădini publice, cu excepţia cazurilor când nu stânjenesc circulaţia pietonilor; să circule fără îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 14 şi 15; să circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă sau zăpadă; să circule cu deficienţe tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor sonor; să traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă sau trotinetă electrică, după caz; să circule pe alte benzi decât cea de lângă bordură sau acostament, cu excepţia cazurilor în care conducătorii de bicicletă, înainte de intersecţie, trebuie să se încadreze regulamentar în funcţie de direcţia de deplasare; să circule în interiorul localităţilor în care nu funcţionează iluminatul public, precum şi în afara localităţilor fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă; să conducă vehiculul fără a menţine contactul roţilor cu solul; să circule fără a ţine cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale, în cazul conducătorului de bicicletă, respectiv fără a ţine ambele mâini pe ghidon, în cazul conducătorului de trotinetă electrică. Se interzice conducătorului de bicicletă să transporte o altă persoană, cu excepţia copilului în vârstă de până la 7 ani, care poate fi transportat pe bicicletă, de către un adult, numai dacă vehiculul este prevăzut din construcţie cu un suport special sau dacă are montat un dispozitiv omologat. Pe timpul circulaţiei pe drumurile publice, conducătorul de bicicletă sau de trotinetă electrică, după caz, este obligat să aibă asupra sa actul de identitate.

Reguli pentru bicicliști

În ceea ce privește circulația pe drumurile publice a bicicliștilor, aceștia trebuie să poarte casca de protecție și vesta reflectorizantă, pentru a se proteja și pentru a crește vizibilitatea în deplasările pe drumul public, traversarea drumului pe trecerea pentru pietoni se realizează deplasându-se pe lângă bicicletă, după ce, a fost realizată o asigurare temeinică asupra faptului că intenția de deplasare a fost observată de către conducătorii de autovehicule și că aceștia pot opri în condiții de siguranță. Vârsta de 14 ani, pentru deplasarea pe drumurile publice atât a bicicliștilor cât și a utilizatorilor de trotinete electrice.   În lipsa unei   piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteză maximă admisă este de 50 km/h.

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here