La data de 1 august a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov și cei ai Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov, au efectuat 27 de percheziţii domiciliare, în judeţul Braşov, într-o cauză vizând comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecinţe deosebit de grave, obținere ilegală de fonduri și spălarea banilor. 18 persoane au fost conduse la audieri la sediul DIICOT Brașov.

Au fost confiscate 16 mașini, 18.400 euro, canabis 

În cadrul activităților desfășurate, au fost ridicate 16 autovehicule, în vederea confiscării, o semiremorcă, 2 rulote, o autoutilitară și o autoplatformă. De asemenea, au fost descoperiți și ridicați 18.400 de euro, precum și 3 grame de cannabis.

Sechestru pe case și apartamente

Totodată, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului pentru 4 apartamente, 2 case și un bloc de locuințe, aflat în construcție, precum și 3 terenuri, fiind dispusă măsura popririi față de toate conturile persoanelor bănuite de săvârșirea faptelor, în vederea recuperării prejudiciului.

52 de firme suveică

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2014 – iulie 2022, în județul Brașov, ar fi acționat un grup infracţional organizat, specializat în comiterea infracțiunilor de înselăciune cu consecinţe deosebit de grave, obținere ilegală de fonduri, abuz de încredere în frauda creditorilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, spălarea banilor, și transmiterea fictivă a părţilor sociale, fiind folosite în acest scop 52 de societăți comerciale din România și 3 persoane juridice înregistrate în țări din uniunea europeană.

Infractorii s-au folosit de persoane fără școală

Persoanele bănuite ar fi înființat sau preluat părțile sociale ale unor societăţi și s-ar fi implicat în procedura de accesare a fondurilor. În acest scop, ar fi fost recrutate persoane fără educație, inclusiv neșcolarizate, provenind din medii defavorizate, fără pregătire sau experiență de viață care să reprezinte din punct de vedere legal aceste societăți.

Creditele n-au mai fost rambursate

Societățile comerciale ar fi  fost folosite pentru accesarea de credite negarantate/garantate de către statul român, de la diverse instituții bancare sau nebancare (I.F.N.-uri), urmate de nerambursarea acestora. De asemenea, ar fi fost accesate ajutoare financiare nerambursabile/granturi pentru capital de lucru sau pentru investiții, acordate în cadrul mai multor programe de sprijin. În vederea inducerii în eroare a funcționarilor instituțiilor implicate în acordarea finanțărilor, au fost prezentate cifre de afaceri mărite artificial, facturi fiscale privind achiziţia fictivă de bunuri/utilaje și ar fi fost înfățișate utilaje sau fotografii cu utilaje preluate de pe site-urile de vânzări ori împrumutate.

Au falsificat seriile utilajelor

De asemenea, ar fi fost poansonate serii false pe bunurile mobile achiziționate în sistem leasing sau ar fi fost achiziționate utilaje second-hand, care au fost recondiționate pentru a crea aparența că sunt utilaje noi. În plus, ar fi fost falsificate etichete sau certificate de conformitate, fiind editate fotografii ale unor bunuri reale, pe care membrii grupului nu le-au deținut în realitate. În final, au fost folosite, în carusel, aceleași utilaje/echipamente învechite pentru care fuseseră accesate anterior credite, cărora le-au fost schimbate seriile și care au fost utilizate din nou pentru obținerea unor noi credite/leasinguri pe numele altor societăți din grup. Creditele/granturile/ajutoarele, astfel accesate, ar fi fost folosite pentru finanțarea unor bunuri din varii domenii de activitate (echipamente HORECA, mijloace de transport, utilaje, CNC-uri, ghilotine hidraulice, mașini hidraulice sau manuale de roluit tablă, aparate de sudură, echipamente IT, articole sportive, înființare și dotare teren fotbal/sportiv), în funcție de obiectul de activitate al societăților preluate în vederea contractării acestor împrumuturi.

Spălare de bani

Sumele de bani astfel obținute, ar fi fost transferate în aceeași zi, în temeiul unor documente justificative false, către alte societăți din grupul infracțional, fiind fragmentate și debitate în aceeași zi sau în zilele imediat următoare către alte societăți din grupul de firme sau redirecționate către conturile deschise la alte instituții bancare pe numele societății care accesase creditul.  În continuare, prin transferuri succesive cu diverse justificări (prezentarea unor facturi de achiziție falsificate) realizate între societățile din grupul infracțional organizat, și mai departe către persoanele fizice care controlau aceste societăți (cu justificări de restituiri ale presupuselor creditări efectuate de către asociați sau de plată a dividendelor către asociați), sumele erau în cele din urmă fie retrase în numerar în proporție de 80 – 90%, fie erau utilizate pentru a acoperi o parte din ratele aferente creditelor inițiale, pentru a nu trezi suspiciunea funcționarilor bancari cu privire la bonitatea societăților.

Cheltuieli pentru bunuri de lux

De asemenea, sumele ar fi fost folosite pentru achiziționarea de la diverși comercianți de bunuri/servicii în beneficiul persoanelor care coordonau activitățile (cheltuieli voluptorii privind sejururi, mese la restaurante de lux, achiziții de parfumuri, îmbrăcăminte, etc.). Doar o mică parte din aceste sume, respectiv sub 5%, au reprezentat tranzacții către partenerii reali. Sumele retrase în numerar ar fi fost ulterior utilizate pentru achiziţionarea unor bunuri imobile sau mobile pe numele altor persoane fizice sau juridice, sau plătite ca avansuri pentru obținerea altor credite care necesitau și contribuții ale împrumutatului din surse proprii.

12 persoane au fost reținute

În baza probatoriului administrat în cauză, 12 persoane au fost reținute pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, iar față de alte două persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar. ,,Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Activitățile au fost desfășurate cu ajutorul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul Criminalistic Brașov, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov și jandarmi ai Grupării Mobile de Jandarmi „Burebista” Brașov.  Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție“ comunică IJP Brașov.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here