Podul de peste Olt de la Voila a fost din nou închis circulației. Vineri, 29 iulie a.c., reprezentanții Poliției Rutiere Făgăraș și cei de la Poliția Voila s-au deplasat la pod pe care l-au blocat. Au fost prezenți și câțiva localnici care s-au opus, dar nu s-a ținut cont de dorința lor. N-au fost la fața locului reprezentanții firmei care trebuie să realizeze investiția, Con-A din Sibiu. Este o investiție importantă atât pentru localnici, dar mai ales pentru NATO, fiind singura variantă pentru a se ajunge la poligonul de la Cincu. Deși proiectul construirii unui pod nou peste Olt în locul celui existent a fost aprobat, finanțat prin PNDL și încredințat constructorului, lucrările nu au fost demarcate nici la această oră, după mai bine de un an de la predarea amplasamentului. Localnicii sunt revoltați pentru că sunt obligați să folosească ruta ocolitoare pentru a ajunge la DN1, iar drumul este impracticabil.