Text de Lucia BAKI
- Cpt. Sabin Mare: „Precum preoția e o pecete, tot așa pentru mine e jurământul militar“
Nici nu bănuia Securitatea comunistă că în clădirea în care funcționa cea mai renumită cofetărie din Făgăraș, Embacher, chiar sub nasul securiștilor, era un cuib al rezistenței anticomuniste. Ginerele renumitului cofetar, căpitanul Sabin Mare, era unul dintre susținătorii luptătorilor din Munții Făgărașului. Se întâlnea cu ei chiar în casa cofetarului, dar și pe cărări de munte. I-a ajutat cu bani, arme și bunuri pe partizanii din munți. S-a întâlnit cu Ion Gavrilă Ogoranu (Moșu), amândoi fiind studenți la Academia Comercială din Brașov, cu Ioan Chiujdea (Profesorul) pe care-l cunoștea din Cluj unde era student, cu Andrei Hașu (Baciu), dar au comunicat și prin intermediari. În casa de pe strada Republicii nr. 19, casa Embacher, locuia Sabin Mare, căpitan în Armata Regală a României. Acest imobil a ascuns decenii întregi secretele Rezistenței Anticomuniste Făgărășene. Recent a fost vândut unui intreprinzător local, care renovează întreaga clădire. Într-un hol îngust al imobilului, sub o scară din cărămidă, a fost descoperită o groapă în care erau aruncate de-a valma multe obiecte. Un fel de groapă de gunoi de vreun metru adâncime, așa cum a explicat noul proprietar al clădirii. Printre obiectele găsite în acea groapă a fost și o sabie.
- ,,Inițial n-am știut ce să cred cu acea sabie. Au mai fost și alte persoane care au locuit în această casă. Dar când am văzut fotografia cu Sabin Mare și textul publicate de Lucia BAKI în Monitorul de Făgăraș am asociat sabia cu cea din fotografie. O sabie de paradă. Am restaurat-o și am expus-o în restaurantul amenajat în fosta Casă Embacher“ a spus noul proprietar al clădirii din Republicii nr. 19.
Căpitanul Sabin Mare, erou Armatei Regale Române
Căpitanul Sabin Mare era ofițer de carieră, căpitan în Armata Regală a României. A fost unul dintre principalii susținători ai luptătorilor din Munții Făgărașului. Le-a furnizat informații strategice, armament, muniție, bani, echipamente, o moară portabilă pentru măcinarea porumbului, dar și un șapirograf cu ajutorul căruia partizanii au multiplicat primele manifeste răspândite în satele făgărășene.
Ion Gavrilă Ogoranu despre cpt. Sabin Mare
,,Pe atunci cei ce-l cunoșteam nu-i pronunțam niciodată numele adevărat. Îi spuneam „Nea Cutare”. (…) Căpitanul Sabin Mare era de patru ani în armată, făcuse frontul de Răsărit; fiul unui învățător din județul Satu-Mare, urmaș al unei familii de români naționaliști. N-a fost nici o mirare când, în primul grup de ofițeri deblocați, căpitanul a fost pus pe liber. S-a înscris la Academia Comercială Brașov, la fără frecvență, unde eram și eu student, și în această calitate l-am cunoscut. Am călătorit odată împreună de la Brașov la Făgăraș și am stat două ore de vorbă, desigur despre viața politică. Eu îl cunoșteam din ce se vorbea în Făgăraș despre el, el nu mă cunoștea. Din discuție am bănuit două lucruri: căpitanul făcea parte dintr-o organizație anticomunistă și eu îl interesam în vederea aceluiași scop. Lucrul l-a mărturisit mai pe urmă. La rândul meu l-am dat în obiectiv inginerului Gheorghe Toader (n.r. din cartierul Galați). Prin inginer, ne-a găsit el pe noi. Acum, plecați la munte, au fost organizate mai multe întâlniri cu el. De obicei mergeam cu Baciu și cu Profesorul sau numai cu acesta din urmă. Rețin o mărturisire de-a lui făcută în casa unui preot: „Precum preoția e o pecete, pe care o porți toată viața și nu te poți lepăda de ea, tot așa pentru mine e jurământul militar. Cât voi trăi, eu voi fi ofițer al Armatei Regale Române și voi acționa în consecință.” Îl informarăm despre ce făceam. Ne-a sfătuit să luăm legătura cu frații Arnăuțoi. De Arsenescu i-am spus ce-am aflat: că e mort. El a subliniat: „Atunci e bine să se știe că e mort”. Ne-a dat o mulțime de sfaturi scrise pentru viața de partizani. Ne-a făcut rost de echipament militar, în special hărți, binocluri, busole, ceasuri, foi de cort și o moară în miniatură, pe care am folosit-o până în 1954. Mi-a plăcut felul serios cum punea problemele. Să nu considerăm lupta ca pe un joc sau ca pe o aventură. Ne-a dat o serie de cărți militare, de obicei traduse din germană: „Războiul de iarnă”, „Partizanii vagabonzi”, „Distrugerea de partizani”. Din ele am scos învățături potrivite pentru viața și lupta noastră. În una se vorbea de atragerea partizanilor ruși legând niște vite în apropierea locului unde acționau; s-a instalat un dispozitiv militar care să-i distrugă, când ar veni să captureze animalele. Pesemne că și Securitatea studia aceste broșuri, că prin 1951 au folosit de câteva ori acest vicleșug, dar noi nu ne-am lăsat prinși. Avea posibilitatea să afle știri de la Securitate despre efectivele lor și uneori afla și despre planurile lor. Spre toamnă, la întâlnire a venit însoțit de căpitanul activ Traian Monea, pe care ni l-a recomandat în caz că s-ar fi întâmpla ceva. Întâlnirile, de obicei, le aveam la podul Berenișului, pe drumul dintre Hurez și Iași. Ultima dată când l-am întâlnit a fost într-o noapte de octombrie, sub același pod. Era grav și necăjit. Atunci ne-a spus: „Am fost lăsat liber numai pentru banii și cadourile ce le-am făcut. Peste câteva zile ar urma să fiu arestat. Nici nu aș mai avea din ce să le fac cadouri. Eu voi dispărea. Încerc să trec în străinătate, cred că am șanse multe. Voi lua legătura cu emigrația românească și mă voi întoarce. Să fixăm un sistem de întâlnire”
Legătura prin cpt. Traian Monea
Partizanii au fixat cu căpitanul Mare un sistem de legături cât mai sigur. Trei oameni din trei sate diferite, intelectuali de sat, care se ocupau și cu apicultura, urmau să fie contactele sale la revenirea din Occident. Partizanii urmau să treacă periodic pe la ei să-i întrebe dacă el a sosit. El le-a mai comunicat partizanilor că la Făgăraș exista o organizație militară anticomunistă, în legătură cu altele din țară, sub un comandament unit, pregătită să acționeze într-un moment favorabil. Șeful acesteia rămânea, în locul lui, căpitanul Monea. Ieșit clandestin din România și ajuns în Franța, căpitanul Mare a prezentat Comitetului Național Român și serviciilor secrete americane cazul rezistenței armate din munții României, cerând ajutor pentru acești insurgenți. Nu a fost singurul emisar al rezistenților făgărășeni care a dus la serviciile occidentale cererea de sprijin din România ocupată. Un alt caz a fost cel al fiului notarului Moise Cîlția.
Parașutați în 1951 și 1953
Căpitanul Mare avea să fie recrutat de servicile secrete vestice în amplul proiect secret de parașutare a unor insurgenți în România ocupată de sovietici, acțiuni desfășurate între 1951 și 1953. De altfel, ca și Ion Golea, Ion Samoilă și alții, el evadase din România doar cu gândul de a se întoarce cât mai curând, într-o eventuală acțiune occidentală împtriva comunismului din estul european. Instruirea acestor voluntari s-a făcut în baze militare americane de pe teritoriul Franței și din zona americană de ocupație din Germania. Unii dintre cei lansați în România au reușit să se mențină și să acționeze timp de doi ani, din 1951 până în 1953, deși astăzi știm că agenți infitrați de KGB în CIA, din rețeaua trădătorului britanic Kim Philby, anunțaseră de la început pe sovietici cu privire la aceste operațiuni. Spre comparație, anticomuniștii parașutați tot atunci în Albania și Ucraina au fost neutralizați imediat de comuniști.
Instruiți de serviciile secrete americane
Unul dintre instructorii CIA ai acestor eroi a fost chiar Neagu Djuvara, care în memoriile sale îl amintește pe căpitanul Sabin Mare, vorbind deosebit de elogios despre el. De asemenea, Regele Mihai, care era informat și aviza personal, odată cu Comitetul Național Român, toate recrutările și parașutările, într-un interviu acordat lui Mircea Ciobanu, vorbește cu amărăciune despre faptul că oficialii americani i-ar fi spus ulterior că au trimis echipa deși căpătaseră informații că Securitatea deja aflase de aceste operațiuni, dar că nu au mai anulat-o pentru că operațiunile fuseseră deja foarte costisitoare și trebuiau duse până la capăt.
Echipa lui Sabin Mare
Căpitanul Mare a fost repartizat într-o echipă cu Gavrilă Pop, subofițer al Armatei Regale Române și cu Ilie Rada. Acesta din urmă fusese sublocotenent al Securității, dar împreună cu căpitanul Elekes Tamaş, pe 29 iulie 1949 încărcaseră toate dosarele Securităţii care trebuiau duse la Bucureşti, și fugiseră cu un avion până la Belgrad, unde se predaseră Ambasadei SUA. În zilele următoare, postul de radio Vocea Americii anunța că doi ofițeri ai Securității române se predaseră la Belgrad, împreună cu dosarele politice din întreaga regiune Crișana. La radio au fost date citirii toate grupurile de luptători anticomuniști din zonă, arestați la acel moment. Echipa alcătuită din cei trei a purtat numele Fiii Patriei și a fost lansată dintr-un avion militar american în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie 1953. Ea a fost ultima dintr-un șir mai lung de echipe parașutate.
Nu s-a mai întâlnit cu partizanii făgărășeni
Căpitanul Mare a venit în Țara Făgărașului căutându-i pe cei trei localnici dați ca legătură în 1950 de Ogoranu și ai săi. Din păcate, nu a mai putut găsi pe nici unul din ei, deoarece în 1951 avuseseră loc ample arestări în regiune, mii de oameni fiind ridicați, uneori doar preventiv, și duși la Canalul Dunăre-Marea Neagră. De aceea, el nu și-a putut îndeplini misiunea de a-i contacta pe partizanii făgărășeni, cărora avea să le aducă importante mesaje și dispoziții din Apus. Generalul de Securitate Neagu Cosma, care a investigat la acel moment cazul, declara într-un interviu la Radio România Actualități, după 1990, că Sabin Mare fusese şeful echipei, răspunzând de culegerea de informaţii, pe care Ilie Rada le transmitea prin radio, iar Gavrilă Pop era responsabil cu implantarea, cu găzduirea grupului. După paraşutare, au găsit pentru început ca loc de instalare a bazei o gospodărie din marginea unei localități a județului Satu Mare, lângă un lan de porumb, de aici efectuând și primele transmisii radio.
Sabin Mare s-a împușcat pentru a nu divulga secretele Mișcării
Trei plutoane de Securitate au pornit, acționând din trei direcții diferite, neacoperind însă și flancul unde era lanul de porumb. Cei doi, surprinși chiar când emiteau prin radio, au părăsit dispozitivul și au reușit să scape prin lanul de porumb. Se pare că s-au despărțit, pentru eficiență. Cert este că, după trei zile, Sabin Mare avea să fie găsit într-un lan de grâu, împușcat în tâmpla stângă. Realizând că au fost deconspirați și că întreaga misiune a eșuat, iar întreaga Securitate se afla pe urmele lor, el a făcut sacrificiul suprem, luându-și viața cu un glonț. Nu din lașitate, ci pentru a evita, în urma capturării și torturilor, divulgarea atât a secretelor militare ale misiunii, pe care le cunoștea, cât și numele persoanelor de contact ori ale celor care îl ajutaseră, ceea ce însemna tragerea după sine, în beciurile Securității, a altor zeci și zeci de oameni. La căpătâi, își așezase o cruce improvizată din snopi de spice. Gavril Pop a fost arestat după scurt timp. Ilie Rada s-a refugiat pentru un scurt timp în Munții Apuseni, la un văr de-al său, iar ulterior a reușit să iasă din țară în Iugoslavia.
Document CNSAS
Din arhivele CNSAS redăm câteva documente referitoare la activitatea lui Sabin Mare, ginerele renumitului cofetar Embacher din Făgăraş.
,,Declaraţie
Subsemnatul Sabin Mare, născut în anul 1920, ziua 17, luna august, în comuna Patău, jud. Satu-Mare, fiul lui Florin şi Ana, studii licenţiat în Academia Comercială, de profesie cofetar, stagiul militar satisfăcut cu gradul cpt, căsătorit, cu un copil, în prezent domiciliez în Făgăraş, Piaţa Republicii nr. 19, declar următoarele: Din anul 1949 am auzit că în judeţul Făgăraş sunt câţiva studenţi condamnaţi şi care stau ascunşi, printre aceştia şi unul Chiujdea, Novac şi Socol. De la un fost soldat al meu din Voivodeni, pe nume cred Cornea şi care mi-a adus unt, am aflat că printre fugiţi ar fi şi unul Haşu, fost sergent la Centrul de Exploatare Făgăraş care mă cunoştea. Într-o zi a venit la mine un ţăran de vreo 45 de ani care mi-a spus că de la Haşu se ştie despre mine că am fost ofiţer şi că am posibilitatea materială de a-i ajuta. Fără a mă gîndi prea mult l-am întrebat cine l-a trimis. Şi mi-a spus că Chiujdea. Atunci l-am întrebat ce anume au nevoie şi mi-a spus că în primul rînd stau prost cu banii şi cu echipamentul. Eu i-am spus să revină mai tîrziu în care timp am scos din ladă un pantalon, veston şi o pereche de bocanci, o fiolă de penicilină şi pe gang Ii le-am pus în desagă. El mi-a spus că dacă nu le dau şi ceva bani la care eu am adus din casă 10.000 lei şi i-am dat. Aceasta s-a petrecut prin luna iunie. După aceasta eu am plecat cu copilul la Satu-Mare şi după întoarcere a venit la mine iarăşi acelaşi cetăţean în prăvălie şi mi-a spus că Chiujdea ar vrea să mă cunoască. Am acceptat şi i-am spus unde mă pot întîlni. Mi-a spus că pe înserate la ieşirea dintre Breaza spre Iaşi. Am mers şi am făcut cunoştinţă cu Chiujdea. Mai erau încă trei dar nu ştiu cine şi cum îi cheamă. Am stat de vorbă cu ei următoarele: cum trăiesc? Mi-au spus că umblă prin sate, pe cîmp, etc. Nu am întrebat şi nu mi s-a indicat nicio gazdă sau loc de ascundere. Am fost solicitat să-i ajut, dacă am posibilitatea, cu echipament şi armament. Întrucît aveam un sol hectograf nou, cu cerneală şi hîrtie şi apăruse o lege că trebuiesc predate, am vrut să scap de el şi am întrebat dacă nu le face trebuinţă. Acest sul îl aveam cumpărat din iarnă. Mi-a spus să-l predau omului cînd va mai veni şi să le dau şi armamentul. Am spus că aşa ceva n-am în afară de 40 de cartuşe Bereta scurt. Am întrebat de ce culoare politică sunt şi mi-au spus că sunt legionari şi m-au întrebat ce ştiu de Mateiaş. Le-am răspuns că e la lagăr. Despre Făgăraş m-au întrebat ce se mai aude, ce se mai vorbeşte despre ei. Mi-au spus că dacă vor fi prinşi vor fi împuşcaţi că dorm pe unde apucă prin pădure, prin casele oamenilor paşnici care habar n-au că stau la ei, că nu au mai trecut pe acasă de ani de zile. Le-am dat 5000 lei şi am plecat. Am venit apoi acasă şi la cîteva zile a venit acelaşi om căruia i-am dat cele 40 cartuşe pe care le aveam rămase după predarea pistoletului, o pereche de cizme uzate şi o haină vopsită desfăcută, şapirograful, două pachete hîrtie şi cerneală. Am plecat apoi la Satu-Mare unde am stat 2 săptămîni. După înapoiere a venit la mine un om străin şi mi-a spus că la Gară mă aştepta un alt om să merg acolo, dar nu m-am mai dus fiindu-mi frică în urma celor întîmplate în munte. Apoi am aflat că au fost răniţi şi prinşi la Râuşor. Semnează Mare Sabin
Poces verbal de interogatoriu
11 mai 1957, oraşul Stalin
Interogatoriul a început la ora 7.30
Interogatoriul s-a terminat la ora 10.20.
Eu, lt. Stoica Ilie din MAI am interogat în calitate de anchetator:
1.Cioloboc Grigore, născut 27 ianuarie 1923, părinţii Ioan şi Maria, comuna Riciu, raionul Sărmaş, regiunea Cluj,
- Naţionalitate român,
- Neîncadrat politic,
- Licenţiat în Drept în 1947 la Universitatea Cluj, de profesie avocat, ultimul loc de muncă, colectivul de avocaţi din Făgăraş,
- Ultimul domiciliu Făgăraş, strada Titu Perţea, nr. 5, necăsătorit,
- Origine socială: părinţii posedă 3 ha pămînt arabil,
- Poziţie socială: funcţionar,
- Activitate politică: pînă în 1947, nu. În alegeri a participat ca simplu alegător.
- Armată: şcoală ofiţeri, rezervă infanterie Arad cu gradul de sublocotenet în rezervă. Nu a fost prizonier.
- Nu a fost în străinătate.
- Dacă a fost judecat: La 31 ianuarie 1955 judecat de către Tribunalul Militar MAI, oraşul Stalin, condamnat la 20 de ani muncă silnică pentru complicitate la crima de înaltă trădare.
Întrebare: Ai arătat mai sus că ai fost condamnat pentru crimă de înaltă trădare. Pentru ce fapte ai fost condamnat?
Răspuns: Pentru că am luat legătura cu Grupul de spioni paraşutaţi în ţară în frunte cu Mare Sabin.
Întrebare: În ce împrejurări aţi luat legătura cu acel grup?
Răspuns: în ziua de 10 august 1953, pe la orele 16, în timp ce mă găseam la staţia de autobuze RATA în comuna Riciu pentru a mă înapoia la Sibiu din concediu am fost acostat de un tînăr pe care ulterior din ziare am aflat că-l cheamă Juhasz, întrebîndu-mă dacă eu sunt Cioloboc. I-am răspuns că da şi apoi el mi-a spus că mă cunoaşte din descrierile fratelui său cu numele de Ionescu, care a fost cu mine coleg la Facultatea de Drept. Eu nu am dat importanţă acestui fapt şi stăteam de vorbă cu un consătean al meu. Între timp a sosit cursa RATA cu care am venit la Tg. Mureş, venind şi acel tînăr la Tg Mureş tot cu acea cursă. În timpul cît am mers în cursă nu am discutat nimic cu Juhasz, iar la coborîrea în Tg Mureş mi-a spus că vrea să-mi spună ceva şi să mă duc cu el în acest scop într-un loc mai retras. I-am răspuns că eu nu am niciun secret şi dacă are ceva să-mi spună să-mi spună că nu merg nicăieri. Văzînd că refuz Juhasz mi-a spus că este vorba de un prieten al meu pe numele de Mihai şi că are de la el o scrisoare care nu poate fi citită în stradă. I-am spus că nu am nici un prieten cu numele Mihai şi prietenii mei îmi scriu prin poştă. Văzând aceasta el a scos din buzunar un plic şi mi l-a dat spunînd să-l citesc. Am desfăcut plicul şi am găsit în el cîteva rînduri scrise de Mare Sabin prin care mă ruga să mă duc cu acel băiat pînă la el şi să-i duc veşti despre nevasta şi copilul de la Făgăraş. În scrisoare îmi mai spunea să nu întreb nimic pe individul respectiv unde se află el (Mare Sabin) şi să mă duc cu el. Necunoscînd că Mare Sabin este paraşutat în ţară l-am întrebat pe individual respectiv că unde trebuie să mă duc şi el mi-a răspuns că la Satu Mare. Ştiind că Mare Sabin era din Satu Mare m-am gîndit că poate fi ascuns pe la familia sa de acolo şi am acceptat să mă duc cu Juhasz la Satu Mare pentru a mă întîlni cu Mare Sabin căruia să-i duc veşti despre soţie cu care cu cîtva timp mai înainte mă întîlnisem la Braşov. În aceeaşi zi am plecat din Tg. Mureş la Satu Mare şi am ajuns acolo, în regiunea Baia Mare, la marginea comunei Piru, într-o pădure, pe la orele 20.00. Acolo am aşteptat 2 ore pe Mare Sabin şi la orele 22.00 a venit Mare Sabin cu care m-am recunoscut după o parolă dată de Juhasz, însoţit de un individ, care după proces am aflat că se numea Pop Gavrilă. Toţi trei apoi ne-am deplasat de la locul întîlnirii în pădure unde am instalat un cort. După ce cortul a fost instalat, Mare Sabin l-a trimis pe Pop Gavrilă să aducă pe un al treilea individ despre care spunea că este radiotelefonist. Cît am fost singur cu Mare Sabin în cort, i-am povestit, i-am dat veşti despre familia sa şi despre diferiţi prieteni şi cunoscuţi de la Făgăraş. La cca o oră s-a întors Pop Gavrilă cu celălalt individ şi am stat cca o oră cu ei în cortul respectiv. Ei m-au întrebat ce ştiu şi ce am auzit despre fugarii din Munţii Făgăraş la care le-am spus că am auzit despre ei că în 1952 au jefuit cabana Bâlea şi o stînă lucru auzit de mine din zvon public în Sibiu. Apoi Pop Gavrilă şi celălalt individ au plecat şi eu am rămas cu Mare Sabin în cort unde am dormit peste noapte. Dimineaţa cînd ne-am sculat Mare Sabin mi-a spus să caut să-i fac legătura cu fugarii din Făgăraş şi anume cu Gavrilă şi Chiujdea la care eu i-am răspuns că nu pot să-i fac legătura pentru că nu cunoşteam pe acei fugari, iar la Făgăraş nu aveam relaţii cu nimeni în acest sens. Atunci Mare Sabin mi-a indicat să cunosc pe un orecare învăţător cu numele de Şofletea Gheorghe din comuna Vaida Recea despre care spunea el ca fiind în regiune de munte ar putea să aibă cunoştinţă despre fugari. Tot în acest scop mi-a recomandat pe un oarecare Şuvăială Ilie, salariat la MAT Făgăraş despre care spunea că are un frate în bandă. Pentru a-l putea cunoaşte pe Şofletea, Mare Sabin mi-a spus să mă adresez lui Zorca Mircea care îmi era preten comun mie şi lui Marea Sabin şi care era ruă cu Şofletea. Totodată mi-a dat şi un bilet către Şofletea pentru a-l convinge că nu este un truc şi că eu sunt întradevăr trimis de el. În bilet Mare scria: ,,Adu-ţi aminte când ai venit la mine în cofetărie cu pachetul din America”. Acest bilet eu l-am rupt şi l-am aruncat chiar acolo în pădure îndată ce m-am despărţit de Mare Sabin. Mare Sabin mi-a spus că după ce îl voi cunoaşte pe Şofletea el îmi va trimite un curier cu care să-l trimit la el pe Şofletea. Mi-a mai spus că ulterior îmi va da ceva instrucţiuni în vederea unor grupe subversive la Sibiu. Apoi ne-am despărţit şi eu am plecat la Sibiu. La cîteva zile de la sosirea mea la Sibiu, întîmplător l-am întîlnit pe Zorca Mircea pe stradă, căruia i-am istorisit întîlnirea mea cu Mare Sabin şi cele discutate cu el. Toate acestea însă cu titlu informativ. Zorca Mircea la cele auzite l-a înjurat pe Mare Sabin spunînd că dacă a venit în ţară vom avea neplăceri din cauza lui. Cît despre Şofletea mi-a spus că sunt ceva rude însă îndepărtate şi că în prezent sînt certaţi şi că nu vorbesc de la căsătoria lui Zorca Mircea. Atinci ne-am hotărît cu Zorca Mircea să intreprindem vreo acţiune în vederea realizării legăturii cu Şofletea şi ne-am despărţit. La data de 11 septembrie 1953 am fost vizitat de un curier care spunea că vine din partea lui Mare Sabin şi care mi-a adus o scrisoare în care Mare îmi făcea cunoscut că îmi trimite prin acest curier un pachet pe care să-l păstrez la mine pînă va trimite după el sau îmi va spune ce să fac cu el. Tot atunci am primit de la curier un stilou cu pastă care spunea că mi l-a trimis Mare Sabin. Acest pachet l-am primit pentru că la întîlnirea mea cu Mare Sabin el mi-a spus că îmi va trimite ceva medicamente pentru fiul său care era bolnav de paralizie infantilă sau TBC osos. Pachetul l-am ridicat de la Gară împreună cu curierul respectiv. După plecarea curierului am desfăcut pachetul şi am văzut că în el se găseşte un aparat de radio emisie incomplet însă. La cîteva zile după plecarea curierului eu m-am întîlnit întîmplător, pe stradă, la Sibiu, cu doctorul Muţiu cu care eram prieten şi căruia i-am povestit despre întâlnirea mea cu cei paraşutaţi căt şi despre cererea lor de a restabili legătura cu fugarii din munţi. Lui Muţiu nu i-am spus niciun nume al paraşutiştilor şi al fugarilor. Dr Muţiu mi-a spus că dacă vreau să iau legătura cu dr. Burlacu din Făgăraş care ar putea să-mi dea ceva relaţii despre banda din munţi. Muţiu spunea că în acea vară (1953) pe cînd se găsea la un curs de specialitate în Bucureşti s-a întîlnit acolo cu Burlacu care i-a povestit mai multe lucuri despre bandă şi chiar că a ajutat banda. La scurt timp după discuţia cu dr. Muţiu am avut un drum în interes de serrviciu la oraşul Stalin. La întoarcele m-am oprit prin Făgăraş cu scopul de a-mi aranja înscrierea la colectivul de avocaţi din Făgăraş. Trecând prin centrul oraşului, la poarta casei în care locuia, lam întîli pe dr. Burlacu cu care împreună am plecat spre spital, povestindu-i despre întîlnirea mea cu Mare Sabin şi despre cererea lui de a-i face legătura cu banda de fugari. Întrebîndu-l pe dr Burlacu dacă ştie ceva despre aceşti fugari, m-a întrebat cine m-a trimis la el. I-am răspuns că m-a trimis dr. Mutiu din Sibiu. Atunci Burlacu Nicolae mi-a spus că nu a avut şi nu are legături cu bande însă el se va interesa şi după o săptămînă sau două va veni la Sibiu personal unde îmi va comunica dacă a aflat sau nu ceva despre aceşti fugari. M-am despărţit de Burlacu Nicolae şi am plecat apoi la Sibii, iar după scurt timp s-a produs arestarea spionlor paraşutaţi şi la 3 noiembrie 1953 am fost şi eu arestat.
Întrebare: Cum l-ai cunoscut pe Mare Sabin?
Răspuns: Pe Mare Sabin l-am cunoscut în luna mai 1949 în cofetăria socrului său Enbacher din Făgăraş prin Zorca Mircea şi Bica Ioan care fuseseră colegi cu mine la facultate în Cluj şi care erau prieteni cu Mare Sabin.
Întrebare: Ce legături ai avut cu Mare Sabin înainte ca el să fugă din ţară?
Răspuns: Între mine şi Mare Sabin au fost relaţii de proetenie de la data cunoaşterii (1949) şi pînă la sfîrşitul lunii mai 1950 cînd am fost concentrat 2 luni, apoi m-am mutat definitiv la Sibiu unde în vara anului 1951 am auzit că Mare Sabin a fugit din ţară.
Întrebare: În perioada în care între voi doi au existat relaţii de prietenie Mare Sabin v-a vorbit vreodată despre banda din Munţii Făgăraş?
Răspuns: În acea perioadă Mare Sabin nu mi-a vorbit că are legături cu banda din munţi, însă cîteodată discutam cu el despre existenţa bandei, lucru despre care de altfel se vorbea în tot oraşul.
După ce am citit cuvînt cu cuvînt prezentul process verbal de interigatoriu şi am constatat că el conţine întocmai cele relatate de mine, îl susţin şi îl semnez,
Anchetator: lt. Stoica Ilie
Anchetat: Cioloboc Grigore
