Veniturile conducerii Băncii Naționale a României au continuat să crească și anul trecut. Mugur Isărescu a avut venituri totale de peste 1,18 milioane lei, din salariul de guvernator și pensie.
Mugur Isărescu a încasat din funcția de guvernator BNR un salariu de 960.752 lei, în 2021, în scădere ușoară de la cei 966.000 lei încasați în 2020, conform celei mai recente declarații de avere publicate pe site-ul băncii centrale.
La salariu se adaugă pensia de peste 224.700 lei, cu 40% mai mare decât în 2020, când a încasat 161.000 lei.
Așadar, veniturile obținute anul trecut de guvernator din salariul de la BNR și pensie depășesc 1,18 milioane lei, în creștere față de cele 1,16 milioane lei încasate în 2020.
Guvernatorul a mai încasat și de la Academia Română peste 30.600 de lei și a avut și activitate didactică la Academia de Studii Economice, cu venituri de peste 1.300 lei.
Mugur Isărescu are o casă în comuna Gruiu, una la Drăgăşani şi un apartament în Bucureşti. Pe lângă acestea, el deţine și un teren intravilan, dar şi terenuri aferente pentru casa de vacanţă de la Drăgăşani şi apartamentul din Bucureşti.
În plus, Isărescu deține o barcă cu motor Delta, pe care a cumpărat-o în 2004, şi un autoturism Eagle din 1993. De asemenea, acesta a declarat și „bijuterii diverse” în valoare de 86.000 de euro (cu 1.500 euro în plus față de 2020), dobândite după Revoluție, şi de 10.650 de euro pentru cele obținute în perioada 1976-1989.
Guvernatorul deține o colecție de monede numismatice în valoare 80.000 de euro, tablouri și icoane în valoare de 20.000 de euro dobândite după Revoluție și de 6.500 de euro obținute în perioada 1976-1989. El mai deține și veselă de argint, în valoare totală de 7.500 euro.
Mugur Isărescu are numeroase conturi curente, dintre care trei la BCR, de 151.000 lei, 265.000 lei și 110.000 lei, dar și mai multe conturi de depozit, dintre care cel mai mare, de peste 500.000 lei, la Unicredit Țiriac Bank.
Guvernatorul BNR mai este și acționar majoritar la Măr SRL, cu acțiuni în valoare de 1,15 milioane lei.
El deține, de asemenea, titluri de stat în valoare de peste 1,01 milioane lei.
Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR, a declarat un salariu de 913.616 anul trecut, în scădere față de anii precedenți (910.000 lei în 2020 și 1,36 milioane lei în 2019, când a încasat bonusul de pensionare). El a mai raportat și o pensie de 148.247 lei (cu 10.000 lei mai mică decât în 2020), la care se adaugă și o pensie specială de fost parlamentar PSD de peste 16.000 lei (față de peste 100.000 lei în 2020, după ce pensiile speciale pentru parlamentari au fost temporar suspendate printr-o lege în Parlament, dar apoi reluate după o decizie a CCR). Georgescu nu a mai declarat venituri din activitatea didactică la Academia de Studii Economice, după ce în anul anterior a obținut venituri de 1.000 lei. Un aspect de remarcat îl reprezintă investițiile în fonduri de investiții, în valoare de peste 2,7 milioane de lei.
Viceguvernatorul BNR Eugen Nicolăescu a încasat un salariu de 851.920 lei, în scădere față de anul precedent, când a încasat 1,07 milioane lei, datorită și unui bonus de pensionare. El a încasat anul trecut și o pensie specială de fost parlamentar PNL de 143.242 lei (față de 42.000 lei, în anul precedent).
Viceguvernatorul Leonardo Badea (fost șef al ASF) a avut anul trecut venituri de la BNR de 852.520 lei, în creștere de la 800.000 lei în anul precedent. Suplimentar, el a mai avut venituri din activitatea de profesor, 84.762 lei, de profesor îndrumător de doctorat, 1.572 lei, și din cea de membru comisie susținere teză de doctorat, de 877 lei.
Gheorghe Gherghina, membru al consiliului de administrație, a avut venituri de 270.000 leo, față de 493.000 lei în anul precedent, când a încasat un bonus de pensionare.
Membrii neexecutivi ai consiliului de administrație, respectiv Csaba Balint, Cristian Popa, Dan-Radu Rușanu și Virgiliu-Jorj Stoenescu, au încasat circa 265.000 lei.