Polițiștii au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 46 ani, care conducea un utilaj agricol pe raza localității Beclean,  în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,23 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la spital  pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale vehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here