David Popovici (17 ani), dublu campion mondial la Budapesta, în probele de 100 și 200 de metri liber, a revenit, duminică seara, în țară.
Puștiul de 17 ani a fost așteptat cu covorul roșu pe aeroportul Henri Coandă și a fost întâmpinat cu ropote de aplauze. O mulțime de personalități au fost dornice să-l întâmpine pe recordmanul legitimat la Dinamo.
David Popovici, discurs superb la adresa românilor. Lecția predată de campionul mondial de 17 ani
Ajuns la salonul prezidențial al aeroportului, David Popovici a avut un discurs superb, în care i-a pus pe prim plan pe românii care l-au susținut. Tânărul a oferit o adevărată lecție de maturitate și a făcut încă o dată dovada patriotismului său.
Dublul campion mondial a precizat că a fost cea mai bună decizie pentru el faptul că a rămas în România: „Absolut, e cea mai bună decizie. Într-un sport atât de individual este extrem de importantă chimia pe care o ai cu cei cu care lucrezi”.
„Nu ştiu dacă sportul va avea o o imagine mai bună şi mai puternică la noi în ţară, însă pot să sper că valul pe care l-am creat acum şi pe care continuu să-l creez va aduce reacţii pozitive şi va ajuta sportul să progreseze în ţara asta, pentru că are clar nevoie de o mică resuscitare.
Sper că am fost unul dintre cei care să ajute la treaba asta. Însă de abia aştept să văd cum am reuşit să schimb acest sport şi sportul în România în general şi sper ca în acest proces să fi inspirat cât mai mulţi oameni, nu numai să se apuce de vreun sport, ci şi să aibă o viaţă mai sănătoasă, pentru că asta e de asemenea unul dintre obiectivele mele personale”, a mai spus David Popovici.
În septembrie 2021, David Popovici le-a vorbit copiilor care se antrenează la bazinul de înot Miramar din București, unde s-a pregătit și el, despre ce sacrificii presupune sportul de performanță, scrie scoala9.ro.
Campionul român are primul antrenament de la ora 06:30, iar părinții săi se trezesc mai devreme și îi aduc mâncarea la pat, pentru a se hrăni cu două ore înainte de antrenament. „Mănânc bine dimineața. Mănânc cu ochii închiși, ca să dorm la loc, o fac de mic și văd că funcționează la mine”, a afirmat David Popovici.
Meniul sportivului este format dintr-un iaurt mare, amestecat cu banane, chia, miere și fulgi de ovăz. La acestea se adaugă fructe uscate precum migdale şi curmale.
„Într-o zi obișnuită mă trezesc cu două ore înainte de antrenament pentru a mânca, pe la 04:30. Este un obicei mai special, funcţionează la mine… Să am timp să se digere mâncarea, dar să şi mănânc destul. Mai întâi am sală, la 06:30, apoi primul antrenament, de la 07:00”, afirma David Popovici.
După fiecare antrenament, de 6 ani încoace, David Popovici bea o combinație de lapte, miere și scorțișoară. Uneori lapte, miere și cacao. Pentru că proteinele sunt extrem de importante. Pâinea integrală a înlocuit-o pe cea albă, iar cârnații au fost excluși, informează sursa citată.
Considerat noul fenomen al natației, David Popovici este doar al doilea sportiv din istorie care reușește să câștige și proba de 100 de metri liber și cea de 200 de metri liber la aceeași ediție a Campionatului Mondial de natație.
Precedentul înotător care a mai izbutit o astfel de performanță este americanul Jim Montgomery, care obținea medalia de aur în ambele probe în 1973, acum 49 de ani, secolul trecut, la chiar prima ediție a Mondialului de natație.
Președintele României, Klaus Iohannis, îi va decora pe David Popovici și pe antrenorul său, Adrian Rădulescu, cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler.
În cadrul aceleiași competiții, Robert Glință a încheiat pe locul 5 proba de 50 de metri spate.