O femeie, în vârstă de 43 ani, s-a urcat la volan și s-a plimbat prin Viștea de Jos, deși consumase, fără măsură,  băuturi alcoolice. În ziua de 20 iunie a.c., în jurul orei 20.30, a fost oprită însă de polițiști, care s-au șocat când au văzut afișajul alcooltestului.  Aparatul indica 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, mai pe românește, aproape de comă alcoolică. Femeia a fost transportată la spital  pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here