FOTO: profit.ro

ANAF a declanșat operațiunea „Marea Încasare”, cu scopul de a aduna mai mulți bani la bugetul statului și de a ajuta firmele cu probleme să acceseze mecanismele de eșalonare disponibile. Campania, în cadrul căreia sunt contactați contribuabilii pentru discuții, este derulată la nivelul național, a declarat pentru Profit.ro președintele ANAF, Lucian Heiuș. ANAF a mai inițiat astfel de acțiuni și în trecut, dar cea de acum este de amploare foarte mare, fiind implicat chiar și personalul care în mod normal desfășoară acțiuni de control.

O acțiune similară, dar de amploare mult mai redusă, a fost în 2020, la debutul pandemiei. Firmele au primit atunci din partea statului posibilitatea să amâne plata taxelor și impozitelor fără penalități, însă companiile mari au fost contactate de angajații ANAF și rugate să plătească dacă pot.

Premierul Nicolae Ciucă i-a trasat lui Heiuș, la preluarea mandatului de șef al ANAF, sarcina de a crește veniturile statului prin combaterea evaziunii și îmbunătățirea colectării în zonele în care statul pierde bani.

„Este o campanie pe care am declanșat-o la nivel național cu un număr mare de oameni. Angajații ANAF sună și amintesc de restanță, iar în cazul în care contribuabilii înregistrează probleme, le propun eșalonări sau restructurări, conform legislației fiscale. Sperăm să aducem mai mulți bani la buget și să ajutăm contribuabilii să se conformeze”, a declarat, pentru Profit.ro, președintele ANAF, Lucian Heiuș.

Demersul ANAF se face deja simțit printre firmele care au restanțe la plată. De asemenea, trebuie menționat că, deși de la 26 iunie ANAF va iniția automat sesizări penale pentru reținerea/încasarea și nevirarea unor contribuții și impozite, aceasta nu este folosită activ de angajații ANAF pentru a pune presiune pe contribuabili să plătească.

sursa: exclusiv-anaf-a-declansat-operatiunea-marea-incasare-20734051

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here