Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ISO Mediu Brașov (ADI ISO Mediu) a demarat un nou proiect de educație ecologică în școlile din județul Brașov. Proiectul „Ora de ecologie” a debutat în 26 mai la școala gimnazială din satul Purcăreni, comuna Tărlungeni, dar va continua și în alte unități de învățământ din județul Brașov. Elevii vor avea posibilitatea, în cadrul acestui proiect al ISO Mediu, să afle totul despre ceea ce  înseamnă colectarea selectivă a deșeurilor, dar și de ce este importantă reciclarea.

Prima ,,oră de ecologie“

La școala din Purcăreni, „Ora de ecologie” s-a desfășurat pe grupe de vârstă, una formată din elevii claselor V-VIII, iar ce-a de a doua din elevii claselor I-IV, iar profesorul de la catedră  a fost un specialist în domeniul protecției mediului.

,,Orele au fost interactive, constând într-o prezentare PowerPiont, filme scurte și discuții libere cu copiii. În prezentarea PowerPoint s-au dat definiții și explicații referitoare la reciclare, de la realizarea produselor achiziționate din magazine până la reciclarea lor. De asemenea, elevilor li s-a explicat cum  se reciclează fiecare produs în parte. Filmele scurte, „Pastila de Verde”, au explicat și ilustrat impactul deșeurilor asupra organismelor și a întregii planete“ au explicat reprezentanții ADI ISO Mediu.

Educație ecologică cu ADI ISO Mediu

Elevii au primit de la organizatori informații despre cum se realizează trierea deșeurilor, cum trebuie colectate acestea, cum se face, în continuare, exploatarea deșeurilor colectate. Totodată, copiilor li s-a explicat de ce este important ca deșeurile să nu fie puse toate într-un singur recipient.

  • Acțiunea, gândită după structura unei ore de ecologie dedicate colectării selective de deșeuri, face parte din Campania de Educație Ecologică si Mediu desfășurată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitara ISO MEDIU Brașov în parteneriat cu unitățile școlare și cu primăriile localităților în care se vor ține aceste cursuri”, a declarat președintele ADI ISO Mediu, Liviu Butnariu.

În cadrul „Orei de ecologie”, elevii au văzut cum se reciclează la nivel global, iar la final au povestit ce au văzut, cum și ce trebuie să recicleze. Proiectul „Ora de ecologie” va continua și în alte localități din județul Brașov. Astfel, în 7 iunie se vor derula campaniile de sensibilizare și educare a tinerilor în legătură cu protecția mediului înconjurător la Cinematograful din Râșnov, alături de reprezentanții ADI ISO Mediu Brașov. Ulterior, acțiuni similar vor fi și în alte localități din județul Brașov, printre care Prejmer și Sânpetru.

  • „Ora de ecologie” face parte din strategia ADI ISO Mediu Brașov de informare și conștientizare a elevilor privind importanța colectării selective. Tot în cadrul acestei strategii, anul trecut, ADI ISO Mediu Brașov a început implementarea la nivelul județului Brașov a campaniei de educație ecologică și mediu „EcoAtitudine”  mai menționat președintele ASI ISO Mediu Brașov.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here