Raportul administratorilor pentru 2021, tarifele de salubritate pentru comunele Hârseni și Beclean, situațiile economico-financiare ale SC Salco Serv SA, bilanțul societății care are termen de predare 30 mai a.c., toate trebuiau să fie analizate și dezbătute în Adunarea Generală a Acționarilor programată pentru luni, 23 mai a.c. Membrii AGA de la Salco Serv SA sunt consilierii locali din municipiul Făgăraș. Numai că în sala de ședință erau doar câțiva consilieri locali precum Lucian Cupu, Corina Polmolea, Ludu Criastian, Cristina Paicu, Aldea Iuliana, iar până la ora stabilită pentru AGA au mai apărut câțiva în urma unor telefoane. Insuficienți însă pentru a avea loc ședința. Prin urmare, nefiind cvorum, ședința s-a amânat pentru o dată ulterioară, respectiv luni, 30 mai a.c. Au lipsit acei consilieri locali care au aprobat taxa de salubritate de 19 lei/persoană/lună, o HCL ilegală, pe care să o plătească făgărășenii și care formează ,,mașina de vot“ a primarului, așa cum au declaat consilierii locali prezenți. ,,Probabil se vrea îngroparea acestei societăți a Municipiului și de aceea nu au participat la AGA“ au adăugat ei.
Popa Ovidiu, Clonț Valentin, Butunoiu Nicoale, Șuteu Magdalena, Stengel Norbert, Biza Radu, Știrbu Valentin, Cențiu Magdalena, Colibași Mihai, Aledea Iuliana au votat taxa de salubritate la 19 lei/persoană/lună.
Ce spune raportul administratorilor pe 2021
Creanțe totale: 4.913.849 lei:
- Municipiul Făgăraș: 7.851.593 lei
- Persoane juridice Făgăraș 2.619.529 lei
- UM Cincu 307.403 lei
- Persoane fizice Beclean 108.663 lei
- Persoane juridice Beclean 59.110 lei
- Persoane fizice Hârseni 97.210 lei
- Persoane juridice Hârseni 21.638 lei
Datorii totale: 4.258.220 lei
- Comerciale 1.478.791 lei
- Credite 360.000 lei
- Datorii cu personalul 207.407 lei
- Datorii bugetare 1.985.705 lei
- Alte datorii 226.317 lei