FOTO: adevarul

Completarea documentelor-tip de înscriere pentru susţinerea examenului de Bac 2022, sesiunea iunie-iulie, începe lunim 23 mai. Prima probă scrisă va avea loc pe 20 iunie.

Absolvenţii ultimei clase de liceu de anul acesta intră în febra examenelor. Astăzi este prima zi de înscriere, elevii având la dispoziţie cinci zile pentru a completa cererile-tip, ultima zi fiind vineri, 27 mai. Tot pe 27 mai se vor încheia şi cursurile pentru elevii claselor a XII-a, cursuri de zi, şi a XIII-a, cursuri serale.

Ce modificări au intervenit

Faţă de calendarul anunţat iniţial, Comisia Naţională de Bacalaureat a decis câteva modificări în sensul extinderii intervalelor de timp pentru desfăşurarea probelor D şi C din cadrul examenului naţional. În acest sens, a fost trimisă inspectoratelor şcolare o adresă de la Ministerul Educaţiei. Menţionăm că data la care se susţin examenele naţionale se stabileşte în fiecare an prin ordin de ministru, publicat, de regulă, în luna septembrie, după începerea anului şcolar. Modificarea de anul acesta stabileşte că evaluarea competenţelor digitale (proba D) va avea loc în perioada 8-10 iunie 2022, faţă de 9-10 iunie cum era iniţial, iar evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C) va avea loc în perioada 13-16 iunie 2022, faţă de 13-15 iunie, în varianta iniţială.

Decizia a fost motivată prin faptul că pe 14 iunie are loc atât proba C a examenului de Bac, cât şi proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale pentru absolvenţii de clasa a VIII-a.

„Având în vedere dificultatea organizării în data de 14 iunie 2022, în mod simultan, atât a probei C din cadrul examenului naţional de Bacalaureat 2022, cât şi a probei scrise la Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a de către unităţile de învăţământ – centre de examen, care şcolarizează atât elevi de nivel gimnazial, cât şi liceal, precum şi dificultatea întâmpinată de unele unităţi de învăţământ în ceea ce priveşte asigurarea infrastructurii necesare desfăşurării probei D din cadrul examenului naţional de Bacalaureat, la solicitarea comisiilor judeţene de Bacalaureat, Comisia Naţională de Bacalaureat – 2022 a decis prin nota ME nr. 918/19/04/2022, extinderea intervalelor de timp pentru desfăşurarea probelor D şi C din cadrul examenului naţional de Bacalaureat după cum urmează: 8-10 iunie 2022: Evaluarea competenţelor digitale – proba D şi 13-16 iunie 2022: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C, se arată în adresa mai sus menţionată.

Olimpicii pot cere echivalarea probelor

Liceenii care au obţinut în ultimii doi ani de liceu premii individuale la olimpiade şi concursuri internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei pot cere echivalarea probelor scrise, în funcţie de disciplina la care au obţinut premiul. Pentru proba respectivă elevii vor primi nota 10. Elevii care au obţinut o certificare cu recunoaştere internaţională a competenţelor lingvistice şi care solicită recunoaşterea şi echivalarea acestora cu proba C trebuie să completeze pe lângă cererea de înscriere şi o cerere de echivalare. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat modificări şi în ceea ce priveşte notarea elevilor şi subiectele pe care aceştia le vor primi la Examenele Naţionale din acest an. Cîmpeanu a explicat că subiectele care vor fi date în acest an vor fi adaptate perioadei de doi ani în care elevii au făcut cursuri în condiţii de criză sanitară, pentru că nu ar fi corect ca aceştia să deconteze lipsa de pricepere a autorităţilor de a gestiona procesul de învăţare. O altă modificare anunţată de ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a fost aceea a evaluării digitalizate, standardizate la examenul de Bac 2022, în cadrul unui proiect-pilot, la nivelul unui judeţ. Cîmpeanu încearcă în acest fel să găsească soluţii pentru eliminarea subiectivismului profesorilor în corectarea lucrărilor scrise şi numărul mare de contestaţii depuse în fiecare an, soldate cu modificări importante ale notelor elevilor.

Calendar modificat la Bac 2022, sesiunea iunie-iulie

  • 23-27 mai 2022: Înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen
  • 27 mai 2022: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 6-8 iunie 2022: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 8-9 iunie 2022: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 8-10 iunie 2022: Evaluarea competenţelor digitale – proba D – 13-16 iunie 2022: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C
  • 20 iunie 2022: Limba şi literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 21 iunie 2022: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 22 iunie 2022: Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 23 iunie 2022: Limba şi literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 27 iunie 2022: Afişarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor în intervalul orar 12:00-18:00
  • 28-30 iunie 2022: Rezolvarea contestaţiilor
  • 1 iulie 2022: Afişarea rezultatelor finale

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here