Foto. Rezistența Anticomunistă: Moșu și Victor, încercuiți în Dumbrava narciselor de la Vad

• Victor Metea, singurul care a refuzat să facă cerere de grațiere, a fost executat în aprilie 1958

Victor Metea și Ion Gavrilă (Moșu) s-au retras spre Dumbrava Vadului după ce au fost hăituiți prin munți  flămânzi și înfrigurați. Victor făcuse pneumonie și cu greu procurase o doză de penicilină cu care s-a tratat. Sperau ca în poiana cu narcise să fie în siguranță, dar n-a fost așa. În Dumbravă era lume multă, era festivalul florilor, sărbătoare devansată de comuniști pentru a nu mai coincide cu praznicul Sfinților Constantin și Elena.Așa se face că Victor și Moșu erau încercuiți în dumbravă. „Am scos cartea de rugăciuni şi am început să mă port ca omul ce face lectură. Numai că nu citeam, ci mă rugam. Victor se prefăcea că pescuieşte. În Poiană se auzeau bubuituri de tobe, cântece de fanfară, chiuituri din gură. Pe vreo scenă, tinerii din sate cântau şi jucau pentru distracţia secretarilor, activiştilor, deputaţilor, colectorilor, responsabililor, preşedinţilor şi merceologilor aşezaţi la mese în mijlocul mării de narcise. Tinerii se întreceau în a distra pe cei ce le trimiteau părinţii la Canal sau chiar în faţa plutonului de execuţie, imagine simbol a unui popor de iobagi, dresaţi prin veacuri de a se gudura şi a linge mâna celor ce le-au pus lanţul şi i-au bătut. Spre locul nostru, venea din când în când câte unul. O dată a venit şi un miliţian. Doi copii s-au dus la nenea cu undiţa şi s-au minunat de zvârlugă, iar nenea i-a învăţat cum se pescuieşte. I-au chemat părinţii la mâncare şi, Doamne, ce poftă ne făcea carnea friptă! Ne uitam la ceas şi parcă minutele stăteau pe loc. Două fete culegeau flori în iarba de dincolo de apă şi, văzând un băiat drăguţ pescuind, se fâţâiau întruna prin faţa lui, încercând să intre în vorbă. Ne temeam să nu vină cineva să ne cunoască, mai ales pe Victor – satul lui, Ileni, era doar la zece kilometri de aici. Ziua am stat fără cămaşă, să nu se vadă hainele murdare şi rupte. Spre seară, ne-am vârât sub pătură până la gât, chip că dormim. Într-un sfârşit am zărit că pleacă şi camioanele cu miliţie. Ne socoteam salvaţi.“ descrie Ion Gavrilă Ogoranu în vol 1 ,,Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc“.

Cum au rezistat luptătorii

De obicei iarna se despărțeau în grupuri mici pentru a-și găsi mai ușor adăpost. Victor Metea și Gheorghe Șovăială au plecat amândoi pentru a-și găsi adăpost. ,,Trei luni au vieţuit numai în zăpadă, dintr-un loc alungaţi, în alt loc neaşteptându-i nimeni. Au găsit nişte cartofi îngheţaţi, pe care mâncându-i s-au îmbolnăvit rău. Au răbdat de sete, că apa de zăpadă nu ţine de sete. Şi au dormit mai mult în pădure sau în locuri pustii. Uneori făceau foc, când aveau ceva de fript sau fiert, dar niciodată pentru încălzit, să nu se obişnuiască cu boieria. Săptămâni în şir au urlat lupii în jurul lor noaptea. Vreo zece zile s-au adăpostit într-o fostă vizuină de vulpi pe care au lărgit-o, dar i-a scos şi de aici foamea. Toată iarna au purtat visul unui bulz de mămăligă cu brânză. Au trecut Oltul în căutarea unui adăpost cu mâncare, dar ursul le-a luat-o pe urme şi a ajuns acolo înaintea lor. Clătinându-se pe picioare de foame, pe la începutul lui aprilie s-au tras la poalele muntelui. Aşa i-am întâlnit, peste câteva zile. Întrebându-i cum au dus-o în iarnă, Gheorghe a rezumat totul în aceste cuvinte: Şi cânele ţiganului iese din iarnă, dar numai pielea lui ştie cum“ descrie Ion Gavrilă Ogoranu în ,,Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, vol1. Cum au rezistat tinerii luptători în fața tăvălugului de securiști, milițieni, Armată, informatory, dar și a vitregiilor vremii? O spun luptătorii, în testamentul lor scris în Vinerea Mare a anului 1954, pe Vârful Buzduganu: „Am simțit în ceasurile negre mâna lui Dumnezeu, atunci când slabele noastre puteri omenești ne-ar fi dus la moarte și deznădejde. Aici, pe crestele munților, am simțit cuvintele Domnului, care ne-a spus că fără El nu putem face nimic. Și noi, prin suferința noastră, am învățat să-L iubim. Căci până nu vei suferi tu însuți, măcar o palmă sau o înjurătură pe nedrept, până atunci nu vei putea înțelege drama de pe Golgota”.

Unii i-au susținut pe eroi, dar alții i-au trădat

Grupurile anticomuniste au acţionat pe toatã întinderea Munţilor Fãgãraş, de la Olt pânã la Zãrneşti, în Munţii Perşani şi în pãdurile şi satele apropiate pânã în zona Rupea, Sighişoara, Agnita şi Hârtibaciu. Dar în acest perimetru au existat şi informatori, care au ajutat Securitatea şi au trimis la moarte tineri nevinovaţi, iar pe sprijinitorii lor în lagăre şi închisori.  ,,Declar că niciodată nu voi fi în stare să-i vând pe Metea şi pe Gavrilă, care-mi sunt dragi, ca şi copiii mei”  declara preoteasa Valeria Raita din Săscori  la Securitate. Şi pe Victoria Nicapopii din Lisa a încercat Securitatea să o transforme în informator şi chiar i-a dat bani pentru un astfel de serviciu. Numai că Victoria  a luat banii, i-a pus în traistă şi s-a dus direct în munţi  pentru a-i întâlni pe luptători.  ,,Mi-au dat bani să vă dau pe mâna lor, dar eu i-am luat, nici nu m-am uitat la ei şi i-am adus la voi să-i folosiţi” le-a spus Victoria Nicapopii din Lisa partizanilor. Dar n-au fost toți localnicii precum preoteasa Raita sau Victoria Nicapopii. Mulți au pactizat cu Securitatea și i-au trădat pe luptători pentru un pumn de bani sau vreo funcție. Tot la câteva case în oricare sat din Țara Făgărașului te-ai opri se găsea câte un vânzător de semeni, un iuda cum îi numea Ion Gavrilă Ogoranu.

 Victor Metea s-a născut la 3 martie 1929, în satul Ileni,  părinții lui fiind oameni înstăriți și harnici. Noul regim i-a catalogat chiaburi, iar tatăl lui Victor, tot Victor, era déjà urmărit. Numeroși membri ai familiei sale au fost chinuiți de Securitate și aruncați în temnițe pentru atitudinea lor anticomunistă. Tatăl său, Victor, a stat ascuns timp de 2 ani, dar s-a predat  și a fost încarcerat în închisori și la Canal. A decedat în închisoare. Victor a fost elev al Liceului „Radu Negru” și membru în Frăția de Cruce de la acest liceu.  A urmat, timp de un an, cursurile Facultății de Medicină, dar s-a retras acasă când au început arestările și a stat ascuns o perioadă de timp. Începând cu toamna anului 1949, împreună cu elevii Ion Mogoș și Nicolae Mazilu, proaspăt eliberați din închisoarea Pitești, a organizat rezistența anticomunistă în satele Ileni, Toderița și Râușor.  A urcat în Munții Făgărașului, alăturându-se grupului Gavrilă, în august 1950.  Victor avea să declare la Securitate, 7 ani mai târziu, după ce a fost prins: „Încă dinainte să fug, mă întâlneam cu tineri din sate şi vorbeam despre Biserică, despre Dumnezeu, despre conduita omului în societate, despre proprietate individuală, despre familie, despre armată şi despre monarhie. Am crescut cu aceste valori. Tatăl meu fusese comandant al centrului de pregătire paramilitară din sat, în timpul celui de-al doilea război mondial şi primise literatură antisovietică. Ştiam ce se întâmplase în URSS cu Biserica, familia şi proprietatea şi eram îngrijoraţi. Ura mea faţă de regim creştea în măsura în care vedeam că se accentuează îngrădirea mea şi a tatălui meu, care era considerat chiabur. Eram privat de anumite drepturi, aşa că m-am apropiat natural de cei care erau persecutaţi. Nu am făcut politică de nici un fel; eram împotriva sistemului de organizare socială” declara Victor la Securitate după iunie 1955.

Ioan Metea, chinuit în celulele Securității

Fratele lui mai mic al lui Victor, Ioan, a fost arestat prima dată pe când avea 16 ani, era elev de liceu. Au urmat apoi arestări una după alta când era bătut şi ameninţat să îşi trădeze fratele. N-a fost însă condamnat niciodată. „La Sibiu, eram închis într-o celulă mică şi umedă, fără fereastră. Nu vedeam nimic, dar simţeam că atunci când mă descalţ, şobolanii îmi rod bocancii. Aveam un prici, o scândură şi atât. La anchete, era un colonel care se îmbrăca în halat alb, ca un medic, şi mă ameninţa cu un bisturiu că mă castrează dacă nu îi dau informaţii despre fratele meu. Când mă duceau la Făgăraş, era curentul electric. Îmi legau mâinile sau picioarele la firele unui magnetou electric şi roteau la manivelă până îmi epuizau toate puterile. Pe lângă acest sistem de tortură, mai foloseau bătaia în tălpi, după ce îmi legau mâinile şi picioarele peste un lemn. Altădată mă acopereau cu o scândură şi loveau cu barosul“ povestea Ioan Metea.  Mama băieților, Virginia Metea, era luată noaptea, alteori direct de la câmp, bătută să divulge unde se ascunde fiul ei, Victor. Așa cum spunea Ioan, fiul ei cel mic, n-a divulgat  nimic din ceea ce știa de Victor. Mai mult a dus bilete și pachete cu mâncare pentru Victor.    „Speram în izbucnirea unui război, când am fi putut activa pentru răsturnarea regimului. Pentru asta, trebuia să rămânem cu orice chip în viaţă. Iar acest lucru era destul de greu. Situaţia noastră era imposibilă, din toate punctele de vedere“ spunea Victor Metea într-una din multele anchete la care a fost supus. După 7 ani în munți, Victor Metea e prins prin trădare, odată cu ultimii partizani din Munţii Făgărașului. Au fost trădați de Ion Grovu și Costică Niculescu. Deși și-a anticipat soarta, Victor Metea rămâne dârz în fața anchetatorilor. Un informator introdus în celula lui scria superiorilor: „Victor Metea ia în derâdere felul cum se exprimă domnul locotenent anchetator. Spune că e o ruşine să fie cercetat de unul care nu cunoaşte bine limba română.“

Condamnați la moarte

Procesul luptătorilor din Munții Făgărașului a început în iulie 1957, după anchetele care au durat mai bine de un an. Generațiile de azi ar trebui să cunoască modul în care s-a desfășurat acest pseudo-proces.   Acuzaţii nu au avut dreptul la cuvânt, iar   procurorul militar a avut o pledoarie închinată partidului și noului regim. „Cred că nu greşesc dacă afirm că în analele justiţiei noastre populare nu a fost înscris încă un proces de talia celui de astăzi. Pe aceşti inculpaţi constituiţi în bandă teroristă contrarevoluţionară nu i-a interesat realizările construcţiei noastre socialiste. Aceşti bandiţi criminali au luptat pentru a submina şi răsturna orânduirea noastră democrat populară şi mersul înainte victorios al poporului muncitor.“ Tinerii făgărășeni au fost condamnați la moarte. Au avut voie să facă cerere de grațierere și au făcut. Doar Victor Metea a refuzat. Au fost executați prin împușcare Jean Pop, Ioan Chiujdea, Ghiță Hașu, Laurean Hașu, Ioan Novac, la Jilava.  Victor Metea a fost executat după 5 luni, la 23 aprilie 1958. Avea atunci 28 de ani.

Ministerul Justiţiei

Tribunalul Militar Al R. 3 M. Cluj

Dosar nr. 10.043/1249/1957

Data: 7 noiembrie 1957

Către Unitatea Militară Nr. 0123/H Bucureşti

Vă facem cunoscut că după cum ne comunică Direcţia Tribunalelor Militare cu ord. nr. 01798 din 05 noiembrie 1957, Prezidiul Marii Adunări Naţionale a respins cererile de graiere ale condamnaţilor: Chiujdea Ioan, Haşu Laurean, Novac Ioan, Haşu Gheorghe şi Pop Ioan zis Jean, care prin sentinţa acestui tribunal militar nr. 1369 din 09 august 1957 au fost condamnaţi la moarte. Aşa fiind, puneţi la dispoziţia organelor MAI- Direcţia Regională MAI Or. Stalin- pe condamnaţii Chiuşdea Ioan, Haşu Laurean, Novac Ioan, Haşu Gheorghe şi Pop Ioan zis Jean, pentru executare. De asemeni, va fi pus la dispoziţiunea organelor MAI şi condamnatul Metea Victor care şi acesta a fost condamnat la moarte prin susmenţionata sentinţă, şi care a refuzat să facă cerere de graţiere, pentru executare. Preşedintele Trib. Mil. Al R. 3 M. Cluj: Lt. colonel de justiţie Paul Finichi, Secretar Şef, Jumătate Alexandru

 Executaţi la Jilava

•    Chiujdea G. Ioan, Profesorul, născut la 14 martie 1921 în comuna Berivoii Mici,  fiul lui Gheorghe şi Maria,
•   Haşu A. Laurean,  Leu, născut la 23 octombrie 1921 în comuna Breaza,  fiul lui Alexandru şi Maria,
•  Novac P. Ioan, zis Nelu, născut la 23 februarie 1930 în comuna Berivoii Mici,   fiul lui Petru şi Eugenia,
•  Haşu A. Gheorghe, zis Rucăreanu, născut la 29 aprilie 1921 în comuna Pojorta,   fiul lui Andrei şi Zenovia, căsătorit,   doi copii,
•   Pop I. Ioan, zis Jean, născut la 21 ianuarie 1908, în comuna Indiana – Harbor, Ohio, SUA, fiul lui Ioan şi Varvara, căsătorit, are doi copii,   domiciliul în comuna Lisa, nr 29
• Victor Metea, Ileni

„Ne-am transportat în comuna Jilava, unde se află Penitenciarul Jilava şi unde condamnaţii de mai sus sunt deţinuţi şi unde a fost ales locul de executare al pedepselor date prin sentinţa nr. 1369/ 26 august 1957 a Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Militare Cluj, rămasă definitivă şi executorie astăzi 20 noiembrie 1957, orele 20, am sosit la penitenciarul Jilava. (…) Am mers la celulele unde se aflau condamnaţii Chiujdea G. Ioan, Haşu A. Laurean, Novac P. Ioan, Haşu A. Gheorghe şi Pop I. Ioan şi i-am încunostinţat că a sosit timpul executării pedepsei pentru faptele săvârşite şi au fost întrebaţi dacă mai au ceva de mărturisit sau vreo dorinţă, la care condamnaţii au declarat că nu mai au nimic de spus“.    Condamnaţii au fost aduşi sub escortă până la stâlpii de execuţie, apoi, au fost legaţi la ochi şi apoi de stâlpii de execuţie, cu spatele către grupa de execuţie.   După ce au fost împuşcaţi, cadavrele lor au fost date în primire comandantului penitenciarului Jilava, pentru a fi înhumate. 

 Jilava, 20 noiembrie 1957, ora 20.00

La penitenciarul Jilava erau  prezenţi  Mr. Stanciu Dumitru, delegat din partea Administraţiei de Stat, doctor Enescu Mihai, medicul Penitenciarului Jilava,  Lt. Col. Ghiorghiu Mihai, comandantul Penitenciarului Jilava, procuror militar Cpt. de justiţie Cojocaru Gheorghe, cpt Sălceanu Gheorghe, comandanul grupei de execuţie. La ora 20:30 era  fixată execuţia.

•   Secretarul a citit  sentinţa de condamnare şi expunerea faptelor săvârşite de condamnaţi.
• Au fost aduşi sub excortă condamnaţii,   însoţiti de comandantul penitenciarului.
•   Condamnaţii au fost legaţi la ochi şi apoi de stâlpii de execuţie cu spatele către grupa de execuţie.
•   S-a ordonat  executarea, care s-a efectuat prin împuşcare pe rând.
•  Medicul Penitenciarului Jilava a constatat moartea condamnaţilor
• După 1 oră de la execuţie şi de la constatarea morţii de către medicul penitenciarului, cadavrele celor executaţi s-au dat în primire comandantului penitenciarului Jilava, pentru a proceda la înhumarea lor. (Lucia BAKI)