FOTO: alba24.ro

Activitatea desfășurată ca persoană fizică autorizată (PFA) va putea fi considerată vechime, dacă vor fi îndeplinite cumulativ două condiții, potrivit unui proiect de lege care a primit  în 5 mai 2022 semnătura președintelui României, informează avocatnet.ro.

Proiectul devenit Legea 125/2022, care mai are nevoie doar de publicarea în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare, prevede ca activitatea prestată ca PFA să se contabilizeze ca vechime.

Totuși, această recunoaștere a vechimii se va face doar dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții:

  • activitatea ca PFA să fi generat venituri nete de cel puțin 12 salarii minime brute pe țară în anul pentru care se face recunoașterea;
  • PFA-ul să fie înregistrat la Registrul Comerțului cu un singur cod CAEN sau cu codul CAEN principal pentru care se face recunoașterea.

„Vechimea în muncă şi, după caz, vechimea în specialitate este considerată perioada în care PFA a desfăşurat activitate economică şi a achitat contribuţiile, taxele şi impozitele legale, nefiind luată în considerare perioada în care PFA nu a avut activitate generatoare de venit sau a avut activitatea suspendată”, este precizat în lege.

Conform inițiatorilor, măsura este necesară pentru a elimina discriminarea existentă între persoanele care prestează muncă salariată și persoanele care prestează muncă independentă, deoarece ambele categorii contribuie la bugetul statului cu taxe.

„Ideea conform căreia doar o activitate prestată în baza unui contract de muncă poate fi considerată vechime în muncă este caducă, care nu corespunde foarte bine cu realitatea economică în care trăim. Nu există niciun argument și niciun motiv pentru care să menținem această discriminare față de PFA-uri. Dimpotrivă, statul trebuie să îi susțină și să îi încurajeze pe toți cetățenii care doresc să lucreze, fie că este vorba de muncă prin contract sau ca liber profesionist, întrucât ambele categorii cotizează la bugetul de stat”, scrie în expunerea de motive ce a însoțit actul normativ în forma sa de proiect.

Totuși, la ce va ajuta concret această măsură? Potrivit explicațiilor date de Dan Năstase, Consilier Juridic specializat în relații de muncă, legea le va fi de folos celor care vor să ocupe funcții la stat. Consilierul a explicat faptul că principala situație avută în vedere a fost cea a persoanelor care vor să participe la concursurile organizate de instituțiile publice pentru ocuparea posturilor, iar una dintre condițiile cel mai des întâlnite este cea a vechimii în specialitate – pe care, desigur, la acest moment, PFA-urile nu o pot „bifa”.

„Nu putem spune că este 100% greșită abordarea, în special în cazul celor care vor să ocupe astfel de funcții, și, în mod real și concret, au prestat activitățile respective în calitate de PFA, însă pentru a evita eventuale confuzii ar trebui corelat codul CAEN cu Clasificarea Ocupațiilor din România, acest lucru fiind semnalat chiar în avizul negativ al Consiliului Legislativ”, a subliniat Dan Năstase într-un articol recent.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here