La data de 30 aprilie 2022, în jurul orei 14.20, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 27 ani, care conducea un moped pe DC72, pe raza localității Recea. În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale vehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere, iar mopedul nu este înmatriculat. De asemenea, s-a stabilit faptul că mopedul aparține unei alte persoane, acesta fiind în posesia sa, fără încuviințarea proprietarului. Totodată, la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,04 mg/l alcool pur. În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, “punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și “furtul în scop de folosință”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.