Fiii satului Veneția de Sus s-au întrunit la căminul cultural în seara de 30 aprilie 2022, începând cu ora 19.00, la ,,Balul Ținutului Venețian“. Este o sărbătoare a satului organizată de reprezentanți ai Veneției de Sus care au lucrat în cadrul Comisiei locale de fond funciar. Este primul eveniment cultural după perioada de interdicții cauzate de așa numită pandemie.
- ,,După 30 de ani, s-a ajuns la o înțelegere în privința aplicării legilor de fond funciar. Sătenii au fost de acord să primească suprafețele de teren ce figurează pe adeverințele vechi comasat. Vom ieși în teren pentru a stabili suprafețele pentru fiecare proprietar, urmând să obținem titlurile de proprietate, care vor fi înmânate celor în drept. Această bună înțelegere a dus la organizarea balului din această seară de e sâmbătă, 30 aprilie a.c. L-am numit ,,Balul ținutului Venețian“ sau ,,Balul prieteniei“. S-au ocupat de organizare sătenii din Veneția de Sus care s-au ocupat de problemele de fond funciar din comună și care au făcut o muncă istovitoare, dar cu rezultate foarte bune. Primăria Părău s-a bazat pe acești oameni“ a explicat Ovidiu Ovesea, primarul comunei Părău.
Organizatorii evenimentului, susținuți și de primarul comunei, sunt: Ovesea Dorel, Gheorghe Butum, Victor Butum, Iulian Hudițian, Pasere Nicolae.
- ,,Ne-am implicat pentru a încheia oadată pentru totdeauna problemele de fond funciar. De 30 de ani nu s-a făcut nimic. Am reușit să finalizăm 90% din suprafața arabilă a satului, credem că nu este puțin după un an de muncă. Oamenii au fost înțelegători, dar am întâmpinat și unele probleme. Oricum nu mai privim în urmă și totul este bine. Ne bucurăm de acest eveniment pe care îl avem în această seară și la care vor participa majoritatea sătenilor“ au declarat organizatorii balului, cei care au reușit să pună capăt disputelor legate de împărțirea pământului (VIDEO).
- ,,Pot spune că este sfârșitul începutului în privința aplicării legilor funciare la Veneția de Sus“ a completat primarul Ovidiu Ovesea.
Nicolae Pasere a pregătit meniul balului
Pregătirile pentru ,,Balul fiilor satului Veneția de Sus“ au fost realizate de câțiva săteni coordonați de Nicolae Pasere, șeful bucătar. Organizatorii au stabilit un meniu delicios pe gustul sătenilor: ciorbă acră de porc, tocăniță de porc cu pireu, iar la desert plăcinte specifice satului, toate stopite cu rachiu, vin, bere, sucuri din belșug. Balul va avea lăutari recunoscuți, formația Prolog. Nicolae Pasere ne-a explicat meniul în detaliu. (Video). După ora 19.00, se va da startul distracției cu muzică bună, preparate pe alese și bună înțelegere. (Lucia BAKI)