Polițiștii l-au urmărit  cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune după ce conducătorul auto n-a oprit la semnalul oamenilor legii dat în localitatea Șinca Nouă, pe DN73A. La volan era un tânăr de 20 de ani din Poiana Mărului care și-a continuat drumul cu intenția de a nu fi prins de polițiști. Urmărirea a avut loc în noaptea de 25 aprilie 2022, în jurul orei 00.20, tânărul fiind prins abia în localitatea Perșani unde se răsturnase în șanțul de la marginea DJ104A.  În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.  La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,46 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la spital  pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.  În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here