Foto: Dan Despan
După doi ani de restricții din cauza pandemiei, cele 7 Cete ai Junilor Brașovului reiau tradițiile din Săptămâna Luminată. Junii Brașovului duc astfel mai departe cele mai importante evenimente culturale din Brașov. Astăzi, după datină, Junii Tineri merg cu stropitul. Mersul la stropit al Junilor Tineri reprezintă una dintre cele mai vechi tradiții ale șcheienilor, fiind atestat încă din anul 1741, când este amintit ca o tradiție veche a tinerilor din Șchei. Junii Tineri se adună în Piața Prundului (Unirii), unde cântă Troparul Învierii („Hristos a înviat…”) la Troiţa lui Ilie Birt, apoi se prind în tradiționala horă a junilor și pe rând vor repeta ritualul aruncării buzduganului. După horă, tinerii se vor despărți în cete conduse de armași și de vătaf. Apoi, în frunte cu muzicanții, anume tocmiți pentru această zi, Junii Tineri vor colinda Șcheiul și vor intra în toate casele cu fete nemăritate în care au fost invitați. Le vor stropi pe domnișoare cu parfum, vor cânta și vor juca și vor fi răsplătiți cu ouă roșii, cozonac, vin.
,,Ecouri din Șchei“ cu Dan Despan
Dan Despan este poetul Şcheiului aşa cum îl denumesc marile personalităţi ale locului, iar Şcheiul este muza lui. În ultimul său volum, ,,Ecouri din Şchei“, Dan Despan îşi pune deschis în faţa cititorului iubirea întreită: locul natal- Şcheii Braşovului; familia şi prietenii; sfinţii suferinţei ce au dat demnitatea neamului românesc, el însuși fiind deportat politic împreună cu familia lui. ,,Şcheii, de la alfa la omega” este un capitol al volumului în care Dan Despan îşi revarsă în versuri dragostea faţă de locurile natale. Poate l-a inspirat Nicolae Iorga care trecând prin acest colţ de Ardeal l-a definit ca având cea mai puternică şi bogată comunitate românească. Iar Dan Despan este prin firea şi menirea lui un adevărat ROMÂN. ,,Din vremuri uitate lăsat-au străbunii/ Un port şi-un frumos obicei/Şi mândri de el sunt şi azi Junii/ Că-i unic în ţară, văzut doar în Şchei”.
Istoria Junilor în versuri
Dan Despan prezintă în versuri istoria Junilor, obiceiurile ce s-au derulat de-a lungul timpului pe uliţele înguste ale Şcheiului în Săptămâna Luminată până la Duminica Tomii. Sunt șapte frumoase poeme care crează imaginea grupurilor simbol ale locului, poate cândva soldaţi războinici apărători ai gliei strămoşeşti sau doar simple cete de feciori: roşiori, braşovecheni, dorobanţi, tineri, bătrâni, albiori sau curcani, toţi sunt prezentaţi în versuri pline de emoţia realităţii. Autorul este încântat de obiceiurile junilor, dar are şi un regret.
,,Schimbările cotidiene care au cucerit Şcheiul au îndepărtat imaginea copilăriei mele, cu uliţe şi case mici din lemn, dar care emanau căldura familiei româneşti unite. Dar n-au reuşit să distrugă tradiţia cetelor de juni şi coborârea lor de la Chetrii sau frumoasele troiţe şi cruci de aici“ spune Dan Despan.
- ,,N-ai să-ntâlneşti troiţe chiar şi cruci/ pe o suprafaţă mică de pământ/ Cum se găsesc în Scheiul nostru drag şi sfânt”.
Şcheiul înseamnă pentru Dan Despan viaţa însăşi, înseamnă locul în care vibrează frumosul, liniştea şi doar aici istoria îşi trimite razele adevărului spre neuitare. Pentru Dan Despan imaginea Scheiului trebuie să rămână încremenită în timp pentru că doar aşa îşi poate menţine valoarea şi poate respecta dorinţa străbunilor.
- ,,Din hornuri nu mai iese nici fum, nici iz de brad/ Iar casele bătrâne îngălbenesc şi cad./ Pe uliţă când ieşi n-ai cui să-i dai bineţe,/ Figuri necunoscute, păcat… mare tristeţe.” Numai că Dan Despan face un arc peste timp și nu ascunde o idee salvatoare pentru el şi Şcheiul său iubit pe care o transformă într-o rugă sinceră pusă la picioarele Celui Atotputernic: ,,O, Doamne, ce n-aş da s-o iau de la-nceput,/ Să fiu din nou copil, cum timpul a trecut./ C-o inimă curată, de griji să n-am habar,/ Şi-n noaptea de Înviere cu-n ou în buzunar.”
Poeme închinate Junilor Brașovului
La stropit
Cu stropitul se duc lunea,
Asta știe toatã lumea.
Tinerii se pregãtesc
Merg la fete, le stropesc.
În cãmãși, laibãr și ie,
Cizme negre, pãlãrie,
Primul gând când ies din drum,
Buzduganul cu parfum.
Cã pe unde o sã-i primeascã
Pe fete sã le stropeascã,
Dacã au puțin curaj,
Le sãrutã pe obraji.
Cu cobzarii dupã ei
Colindã întregul Șchei.
Latrã câinii prin vecini,
Muzicanții-s din Gârcini.
Fetele abia așteaptã
Sã-i vadã intrând pe poartã,
Ca apoi sã le stropeascã
Și pe toți sã-i omeneascã.
Vin, rachiu, prãjiturele,
Ouã roșii și cafele.
Se retrag târziu spre searã,
Peste un an pornesc toți iarã.
Aruncarea în țol
Cât e vinerea de mare,
Juni în Prund, alt obicei.
Se respectã, nu dispare,
Aruncarea-n țol din Șchei.
Țolul este întins pe jos,
Primul care se oferã
Se așeazã curajos,
Face mare atmosferã.
Mulți curioși, lumea privește
Aruncat spre cer se duce
Și în zbor se rãsucește,
Când e prins își face cruce.
Se aruncã buzduganul
Ce se-nalțã cãtre cer,
Cã s-au pregãtit tot anul,
Sunt tradiții ce nu pier.
Întoarcerea Junilor
Coboarã junii de la Pietre
Semeâi, cãlãri, sclipind în soare.
Fripturile se pregãtesc în vetre
Pe ulițele minunate, seculare.
La porți, pe scãunele, stau bãtrânii.
Au strâns mlãdițe de liliac și iasomie.
Sunt fericiți c-au apucat iar Junii
Și cu colaci și ouã îi îmbie.
Trec grupurile rând pe rând
În frunte cu cobzari și ceterași.
Descalecã și se despart în Prund
Nu mai coboarã în ,,cetate”, în oraș.
Spre searã, pe la case se adunã
Spun snoave, amintiri ºși se cinstesc.
E primãvarã și din piepturi le rãsunã
,,Hristos a Înviat!” cînd ouãle ciocnesc.
Joc la Șargu
Iatã-ne în miez de varã
Și la Șargu a câta oarã?
Se-ntrebau ieri doi bãtrâni
Vãd iar jocul din strãbuni?
Muzicanții sunt vestiți
Ei din timp au fost tomniți.
Sã cânte cum știu cu foc,
Pentru strãmoșescul joc.
Junii-s cu a lor junițe
Ele poartã în cosițe
Floricele colorate
Mândre și frumoase-s toate.
Costumele de roșiori
Nu-s vãzute deseori
Doar la câte-o aniversare
Când e Paști și-o sãrbãtoare
Bãtrânii
Din moți ți strãmoți îi țtim de bãtrâni
Cu toate cã ei sunt un alt grup de juni.
Când urcã-ntre Chetrii și stai sã-i privești
De junii cei tineri nu-i prea deosebești.
Ori sunt pe jos sau cãlare, de lume-s salutați,
Cã poartã o istorie de bravi voinici bãrbați
Au lege sfântã scrisã, în grup vor fi primiți,
Dar numai acei scheieni ce sunt cãsãtoriți.
Duminica a Tomei ce cade dupã Paști
Aștept sã iasã junii și simți cã te renaști.
Liliacul de pe Coastã, frumoasa iasomie
Miresme-n aer lasã, natura toatã invie.
Pe stânga pleacã hora ca sens cum e jucatã,
Petrecerea e în toi, de lume-i admiratã.
Iar soarele încet începe sã coboare,
Se lasã umbra serii, e un semn cã-i de plecare.
Tinerii
Din cele șapte grupuri, ce des le pomenim,
Grupul celor tineri, noi cel mai vechi îl știm.
Apoi și alte cete de juni ce s-au format
Cu alte denumiri în timp și nu deodat.
În fiecare an de Paști e un obicei
În prima luni ce cade cei tineri țin în Schei,
Cu ceterași în frunte, se duc sã le stropeascã,
Pe acele fetișcane ce-așteaptã sã-i primeascã.
Cu tot ce au mai bun ce-n timp au pregãtit
Și în a lor ținutã frumoasã s-au gãtit.
Flãcãii îndrãzneți, doar de la caz la caz,
Le dã o sãrutare, dar numai pe obraz.
În Prund, în Joia Mare, muțime-i adunatã,
Și dintr-un țol țâșnește un june dintr-odatã.
Un trecãtor întreabã: ce s-a întîmplat?
E un obicei al nostru: Hristos a Înviat!
Albiorii
În unele curþți pânã nu mijesc zorii,
Pe jumãtate-mbrãcați așteaptã albiorii.
Acei cai arvuniți, odat’ sã soseascã,
Încet, cu rãbdare sã îi pregãteascã.
Cu flori și zorzoane prin harnașamente,
Când stai și-i privești par vii monumente.
Așa cum ziceau și zic bãtrânii
Puteți sã-i admirați, cã unici sunt junii.
Dupã emoții și muncã, fãrã rãgaz,
Reveica-n fereastrã stã peste pervaz:
Hai iute, Vãsâi, mã trec iar fiorii!
De ce Reveicuțo? Nu vezi, trec albiorii!
Cãciulile sunt pe-o parte lãsate
Cãmãșile albe cusute, brodate,
Cu fluturi ce-n soare sclipesc și paiete,
La care au lucrat femei și bãiete.
Roșiorii
De pe Cacova de sus, cea de mijloc sau de jos,
Cât o fi drumul de greu, de abrupt sau lunecos
Datina e din strãbuni, de e vreme rea sau bunã
Cu sfințenie respectatã, nu e luatã ca o glumã.
Laibãrele de dimie, cusute fin cu ibrișin,
Din vremuri îndepãrtate sunt pãstrate și provin,
Amintind și de rãzboiul pentru a noastrã independențã
Iar potcapul cu pompon, parcã face o reverențã.
Pe cãmãșile-nãlbite fluturași de aur poartã,
Doi bãtrâni pe o leicioarã îi salutã de la poartã.
Iar vãtaful tare mândru îi rãspunde imediat
Ridicând spre cer privirea: Adevãrat a Înviat!
Pe strãduțe pietruite, chiar dinspre Ghirãu coboarã,
Din potcoave sar scântei, cine știe a câta oarã?
Cãlãresc din vremi apuse junii noștri Roșiori,
Iar pe caii lor semeți au figuri de domnitori.
Curcanii
Grupul junilor Curcani, istoria ne spune nouã
Au vechime, s-a format, la o mie opt sute optezeci și nouã
Pe cap poartã o cușmã neagrã și cu panã de curcan,
La costum, precum cei tineri și apar odat’ pe an.
Iar cãciulile cu panã, toți acei ce le privesc,
Cu al nost’ Mihai Viteazul parcã le asemeuiesc.
Pe drapel apare chipul celui care a întemeiat
Unitatea naționalã ce-n poeme și balade a rãmas și e cântat.
Iar în timp au dovedit cã sunt toți plini de ambiție
Ca în vremuri de restriște, sã nu piarã a lor tradiție.
Ei cunosc orice potecã, chiar și stâncã și pãmânt,
Își iubesc aceste locuri ca pe tot ce au mai sfânt.
Dorobanții
Din Pajiște pe Fântâniței, apoi vin pe Valea Tei,
Îi privim pe Dorobanții mândri cum coboarã-n șei.
Se opresc în gura vãii și se-așeazã toți în rând
Ca sã meargã în cetate cu alai pornind din Prund.
Rujele cu tricolor pe a lor cușme brumãrii
Ți-amintesc de o istorie orișicând le vei privi,
Cã în cele trei culori ne-a lãsat și ne rãmâne
Imnul nostru național, azi ,,Deșteaptã-te, române”.
Înconjoarã apoi Sfatul într-un pas ca la paradã,
Toatã lumea iese-n stradã, se-mbulzește ca sã-i vadã.
Iar apoi întreg norodul, cãtre Chetre se tot duce,
Printre stânci și printre brazi locuri bune sã apuce.
Brașovechenii
Nu din vorbe și brașoave,
Ci din date, din hrisoave
Ultimul ce s-a format
Și la juni s-a-lãturat
Denumiți printre scheieni
Noul grup brașovecheni.
Urcã cãtre Șchei perechi,
Toți cãlãri din Brașovechi.
Au cu ce sã se mândreascã
Știu mai toți sã cãlãreascã,
Așezați stau bine-n șei
Satele-s doar lângã ei.
Orice ai zice, cum o dai
Au mai mulți și frumoși cai
Sunt ai noștri, nu se rup
E al șaptelea frumos grup. (Lucia BAKI)
