Planeta noastră, Pământul, este sărbătorită, în fiecare an, la 22 aprilie, atât în cadrul Zilei Planetei Pământ cât şi al Zilei Internaţionale a Mamei-Pământ.

Tema stabilită pentru 2022, „investeşte pentru planeta noastră”, pleacă de la dezideratul „Natura în cursa spre zero”, care arată cât de necesar este ca omenirea să ajungă la zero emisii nete de gaze cu efect de seră până la jumătatea secolului pentru a menţine temperatura globală sub creşterea de 1,5°C.

„Am demonstrat că împreună putem face faţă provocărilor de amploare. Dreptul la un mediu sănătos câştigă teren. Dar trebuie să facem mult mai mult, şi mult mai repede, mai ales pentru a preveni o catastrofă climatică”, menţionează secretarul general al ONU, António Guterres, pe pagina ONU dedicată zilei, www.un.org.

Ziua Internaţională a Mamei-Pământ este marcată de toate statele membre ale Naţiunilor Unite, fiind o iniţiativă ONU concretizată prin Rezoluţia 63/278, în 2009. „Mama-Pământ” este un concept antic comun în mai multe limbi şi culturi, recunoscând legătura noastră cu planeta care face posibilă existenţa omenirii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here